Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Centrele Sociale Dignitas și Candeo sunt pregătite să își primească beneficiarii

În cadrul Programului „Tineri aflați în situații de risc”

Centrele Sociale Dignitas și Candeo sunt pregătite să își primească beneficiarii

Viceprimarul Ovidiu Mureșan, alături de reprezentanții Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională din Primăria Oradea și de directoarea Administrației Social Comunitare Oradea, dna Arina Moș, a susținut miercuri, 30 octombrie 2013, o conferință de presă în care a prezentat centrele sociale cu destinație multifuncțională Dignitas și Candeo, așa cum arată ele ca urmare a construcției, echipării și dotării în cadrul Programului „Tineri aflați în situații de risc”.

„Este o zi importantă pentru Primăria Oradea, zi în care reușim să prezentăm două realizări deosebite, respectiv Centrul Social Dignitas și Centrul Social Candeo. Acestea sunt amenajate și dotate la standarde moderne și urmează să stea la dispoziția unui număr de 72 de persoane, tineri aflați în situații de risc social. În continuare, urmează să fie selectați oamenii care vor beneficia de această investiție”, a spus viceprimarul Ovidiu Mureșan.
Beneficiarul acestor investiții este Administrația Social Comunitară Oradea, urmând ca serviciile sociale să fie furnizate de către Fundația „Copiii Făgăduinței” pentru Centrul Social Candeo și de către Fundația „El Sadai” pentru Centrul Social Dignitas.
„Mulțumesc Primăriei Oradea pentru că are o politică socială foarte coerentă și pentru că are deschidere față de toate aceste persoane defavorizate, care sunt concetățeni de ai noștri. Mulțumesc totodată, managerului de proiect, dna Anca Trifan care a fost sufletul acestui proiect", a spus directoarea ASCO, dna Arina Moș.
Prezentă la conferința, dna deputat Florica Cherecheș a completat: „Rolul nostru este de a-i ajuta pe acești tineri să se integreze și să își ia viața în propriile mâini, astfel încât să devină cetățeni onorabili ai acestui oraș. Îmi doresc ca pe parcurs să se alăture și alte ONG-uri pentru ca acest obiectiv să se împlinească”. Biroul de presă

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:02:48 Ora de vară a Europei de Est