Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Tema cercului „Activități de tipul Outdoor”

Vineri, Cercul pedagogic al educatoarelor

Tema cercului „Activități de tipul Outdoor”

Vineri (8 noiembrie 2013), în scurta vacanță (de o săptămână) a preșcolarilor și școlarilor mici, ciclul primar, au fost programate cercurile pedagogice ale cadrelor didactice.

Educatoarele din Oradea care predau la grupa mare, secția română, au participat la activitățile desfășurate la Grădinița Nr. 55 (structura Grădiniței Nr. 50); cele de la grupa mijlocie au fost repartizate la Grădinița Nr. 34, cele care predau la grupa mică s-au reunit la Grădinița Nr. 53, iar secția maghiară, la Grădinița Nr. 46. Oferindu-ne un „măr roșu” (deloc vrăjit), Mihaela Vidican, gazda bună a cercului de la Grădinița Nr. 55, ne-a furnizat și cele dintâi informații legate de cerc, plus agenda evenimentului.
În calitate de gazdă a cercului, doamna director Angela Popu a salutat participanții și pe distinsul invitat special, conf. univ. dr. Ioan Chelemen, anunțând agenda cercului. În continuare, responsabilul de cerc, dna prof. Mihaela Ana Pele, a făcut cunoscută tema cercului pentru semestrul I „Activitățile de tip outdoor”. Pentru o introducere în temă și clarificarea termenilor a fost invitată la o prezentare în PowerPoint doamna prof. Lucia Golban; tema a fost tratată apoi și argumentată în amănunt în referatele lor de Dana Găvruța și Gabriela Pascar, având ca subiect „Stimularea creativității copiilor prin activități de tip outdoor”. Activitățile demonstrative, filmate - „Descoperim împreună Halloweenul” și „Bogățiile toamnei” - au fost prezentate de prof. Ruzsa Natalia și Ghiuro Natalia.
Despre educația Outdoor
„Educația Outdoor (EO) reprezintă suma acțiunilor întreprinse de personal calificat (traineri, formatori, profesori, instructori) într-un mediu natural/sălbatic, folosind metode experiențiale, pentru a produce schimbări la nivelul abilităților fizice, intra și interpersonale și al comportamentului față de mediu, în rândul participanților. EO reprezintă procesul educațional, indiferent de subiectul predat/învățat, care are loc într-un cadru natural.
EO are un caracter nonformal, urmărește schimbările vizibile la nivel comportamental, se desfășoară în natură, se pregătește în prealabil pentru a se asigura securitatea, se învață totul în mod practic, activ, prin experiențe personale, la care mai apoi reflectă pentru a extrage învățăturile – experiențial.
EO se adresează tuturor celor trei nivele de învățare: nivelul acumulărilor de cunoștințe (cognitiv), nivelul deprinderilor fizice (motric) și cel al individualizării unor trăsături de comportament (afectiv).
EO presupune ca procesul de predare - învățare - formare să se petreacă în afara școlii, respectiv în natură și spații culturale”.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Tema cercului „Activități de tipul Outdoor”.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 20:26:40 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.