Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Concursul „1 Decembrie 1918”

La Colegiul Tehnic „Traian Vuia”

Concursul „1 Decembrie 1918”

Vineri, 29 noiembrie 2013, la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, a avut loc un concurs de istorie, intitulat „1 Decembrie 1918”, organizat de prof. Negruțiu Corina și Gabor Anca, cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire din 1918.

Activitatea face parte din proiectul educațional „Deschideți porțile culturii prin porțile muzeelor”, derulat în parteneriat cu Muzeul Național Militar din Oradea.
Scopul proiectului este creșterea interesului elevilor de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea față de componenta cultural istorică a municipiului Oradea, prin implicarea lor în cunoașterea monumentelor de artă și cultură.
Manifestarea a început cu intonarea Imnului național și cu cuvântul introductiv despre 1 Decembrie - Ziua Națională a României, rostit de directorul Muzeului Militar, dl prof. Mircea Dulcă; elevele Pall Cristina și Szabo Amalia au prezentat un material în PowerPoint despre importanța momentului de la 1 Decembrie - Ziua Națională a României.
Pe prima treaptă a podiumului: Grațian, Sergiu și Cristian
La concursul de istorie au participat cinci echipaje care au fost premiate astfel:
Premiul I - elevii Hepeș Grațian, Maghiar Sergiu, Filip Cristian (clasa a XI-a F)
Premiul II - elevii Chiș Alexandra, Creț Răzvan, Bragya Alexandra (clasa a XII-a C)
Premiul III - elevii Pall Cristina, Sabo Amalia, Miheș Denisa (clasa a XII-a G)
Mențiune - elevii Tiriteu Georgiana, Ilisie Denisa Iuhanec Ramona (clasa a XII-a C)
Mențiune - elevii Neaga Sergiu, Sabău-Gabor Florin, Ursuț Florin (clasa a XII-a B)
La activitate au participat: dl director adjunct Șaitoș Dorel, dl consilier educativ Cotca Ioan, dna bibliotecar Oprea Raluca, prof. Urs Marcela, Condurache Simona, Roșca Elena și Tomescu Ioana.
Vizită la Muzeul Militar
De la ora 13, elevii claselor a XII-a B, C, E, G, H,… au vizitat Muzeul Militar din Oradea, prilej cu care dl director Mircea Dulcă ne-a prezentat muzeul și expoziția de hărți. Elevii au fost coordonați de prof. Negruțiu Corina, Băguț Ciprian, Chișvasi Manuela, Gabor Anca, Roșca Elena, Condurache Simona, dna bibliotecar Oprea Raluca, prof. Urs Marcela, Bordea Ioana și Roșu Andreea. 
Și această acțiune se înscrie în proiectul educațional „Deschideți porțile culturii prin porțile muzeelor”, derulat în parteneriat cu Muzeul Militar.
Obiectivele proiectului
Dezvoltarea unui parteneriat real școală - instituții de cultură, prin organizarea unor întâlniri, la orele de dirigenție și în cadrul activităților extracurriculare, cu
reprezentanți ai muzeelor municipiului Oradea; formarea la elevi a deprinderilor de a vizita muzeele, prin organizarea unor documentare la fața locului; creșterea interesului elevilor pentru cunoașterea patrimoniului cultural-istoric al urbei noastre, prin realizarea de materiale didactice (panouri, CD-uri) care se vor valorifica în cadrul orelor de consiliere și orientare.
Prof. Corina Negruțiu
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Concursul „1 Decembrie 1918”.

Trimite email
duminică, 22 februarie 2026 la 20:47:11 Ora standard a Europei de Est