Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Tradiții și obiceiuri românești de sfintele sărbători

Activități educative pentru societate

Tradiții și obiceiuri românești de sfintele sărbători

Vineri dimineața (6 decembrie 2013), în grupa de copii a doamnelor prof. Floare Bodea și Anamaria Puiu de la Grădinița Nr. 44 din Oradea era multă lumină, frumusețe și bucurie!

Copiii, „deghizați” în ajutoare ale Moșului, povesteau cu încântare ce le-a pus Moșul în ghetuțe și cizmulițe, aseară sau în timpul nopții, neștiind exact când a făcut-o pentru că nu l-au văzut. Cele două educatoare, echipate și ele corespunzător, devenite adevărate crăciunițe, alături de doamna director adjunct, prof. Mariana Vereș, conduceau discuțiile, antrenâdu-i pe rând.
Cu toții erau fericiți! Iar bucuria lor a cunoscut noi dimensiuni atunci când doamna director adjunct le-a dat de veste că aseară Moșul s-a abătut și pe la grădiniță, lăsându-le daruri. Așadar, discuțiile s-au încheiat cu înmânarea darurilor și cu o altă surpriză oferită de brăduțul magic care le-a furnizat bomboane de pom prin intermediul sertărașelor sale!
Activitatea specială de ieri, de  Sfântul Nicolae, face parte dintr-o suită de manifestări cuprinse pe agenda proiectului educațional „Să cunoaștem tradițiile și obiceiurile populare românești de sfintele sărbători”. Acțiunea de joi a vizat în mod expres Ziua Sf. Nicolae, sărbătorirea zilei onomastice a copiilor care poartă numele Sfântului Nicolae, precum și nume înrudite.
Se spune că Sfântul Nicolae este adevăratul Moș Crăciun
„Adevăratul Moș Crăciun, cel din tradiția Bisericii, este Sfântul Nicolae. El nu este un personaj mitologic. Moș Crăciun îmbrăcat în veșmânt roșu, având barbă și călătorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la începutul secolului XX. Numele de Santa Claus (Moș Crăciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfântul Nicolae.
Potrivit tradiției, Sfântul Nicolae este cel care a salvat trei fete de la prostituție cu ajutorul unor pungi cu bani aruncate noaptea pe fereastra casei în care ele locuiau. De atunci și până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae (5 decembrie), cei dragi și în special copiii primesc daruri de la Sfântul Nicolae”.
Cozonac, clementine și ceai din fructe
Adunați în jurul meselor, copiii au avut parte, alături de sărbătoriții zilei, de o gustare pe cinste: cozonaci (de casă, „frământați” de Anamaria), clementine „culese” de dna Florica din livada lui  Verde Împărat și ceai din fructele „culese” din grădina Împăratului Roșu.
Activitatea s-a dorit o încununare  a unui ciclu de activități care au început cu ornarea unor figurine din gips (steluțe, îngerași, brăduți, clopoței, cizmulițe) și confecționarea ghetuțelor.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Tradiții și obiceiuri românești de sfintele sărbători.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 17:20:21 Ora de vară a Europei de Est