Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Vor beneficia de facilități la transportul public local și elevii din învățământul profesional

Începând din acest an

Vor beneficia de facilități la transportul public local și elevii din învățământul profesional

În ședinta ordinară a Consiliului local al municipiului Oradea, de marți, 14 ianuarie 2014, s-au supus la vot modificările Regulamentului de acordare a facilităților la transportul public local de călători pentru categoriile de persoane beneficiare de pe raza municipiului Oradea, ca urmare a publicării Ordonanței de urgență nr.117/2013 privind modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr.1/2011.

Astfel, începând din acest an, vor beneficia de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, pe tot parcursul anului calendaristic și elevii din învățământul profesional, reglementare care nu se regăsea în vechea legislație.
De asemenea, o noutate este și faptul că studenții înmatriculați care urmează forma de învățământ cu frecvență, vor beneficia de tarif redus de 50% pe mijloacele de transport în comun și pe perioada vacanțelor. Vârsta maximă până la care se acordă această facilitate la transportul în comun este 26 de ani.
Consuella Govor

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:52 Ora de vară a Europei de Est