Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Recitându-l pe Eminescu

Vineri, au urcat pe scenă primarii și gimnaziștii

Recitându-l pe Eminescu

Sala de festivități a Colegiului Național „Mihai Eminescu” a devenit vineri, 17 ianuarie 2014, scena în care elevii din ciclul primar și gimnazial au rezonat la un singur nume: Eminescu.

După ce miercuri, 15 ianuarie, elevi și profesori, deopotrivă, și – au omagiat patronul spiritual, vineri, cei mici, de la bobocei la gimnaziști, au dat glas frumoaselor versuri eminesciene într-un concurs de recitări din lirica marelui și inconfundabilului poet nepereche sub bagheta doamnelor învățătoare și profesoare de limba și literatura română. Într-o profundă sensibilitate și trăire poetică, pe scenă și-au găsit loc, în aplauzele mult așteptate, poezii precum „Scrisoarea III”, „Lacul”, „Crăiasa din povești”, „Fiind băiet păduri cutreieram”, „Copii eram noi amândoi”, „Revedere”, „Și dacă…”. Toți concurenții și-au demonstrat arta de a interpreta versuri eminesciene și bucuria de a împărtăși cu ceilalți universul nemărginit al liricii eminesciene. Dacă elevii din ciclul primar au impresionat prin candoare, elevii claselor gimnaziale au arătat asistenței numeroase plăcerea de a se închina poeziei.
Finalul concursului a adus pe aceeași scenă laureații, cei care și-au dezvăluit cel mai bine talentul de recitatori, iar poezii precum „Scrisoarea III”, „Fiind băiet păduri cutreieram”, „Glossă”, „Scrisoarea I”, „O, rămâi” au adus câștigătorii care s-au bucurat de premii în diplome și cărți, dar bucuria cea mai mare a reprezentat-o prezența pe scena impunătoare a liceului în dulcele vers eminescian.
Prof. Ramona Tătar
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Recitându-l pe Eminescu.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:48:12 Ora de vară a Europei de Est