Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

A apărut revista de cultură „Curtea de la Argeș” pe luna februarie

Dl rector Ioan Dzițac ne invită să stăruim în lectură!

A apărut revista de cultură „Curtea de la Argeș” pe luna februarie

Cu înțelepciune, sinceritate și realism, dl redactor-șef Gheorghe Păun se oprește în editorial la câteva dintre bolile lumii. Prima pe listă și cea mai vizibilă (pentru oricine) este boala partidelor politice. E „boala” lor, nu a noastră. Pentru că pe noi, alegătorii, nu ne mai reprezintă demult!

De acord și cu celelalte boli, maestre, despre tratamente, însă, nu putem vorbi că ne-au plecat medicii peste hotare, iar medicamentația costă și nu se găsește. În pagina a II-a îl avem pe Domnul Eminescu, un mare român, dar și european, în spirit și convingere, care a intrat în UE înaintea noastră. Citindu-l pe Horia Bădescu „În întâmplări cu sensul întâmplător”, aflăm, printre altele, ce legătură există între fotbal și biserică…la unii. Scriind cu soarele în față, la propriu (și cu Soarele dreptății în suflet), ÎPS Calinic, citându-i pe alde Alecsandri, Arghezi, Coșbuc, Galaction… ne dă mai multe „rețete” (sfaturi), pentru cei care au urechi de auzit. I. Ghica avea o vorbă: „Scrie cu sufletul tău și recitește cu sufletul altora!” În cunoștință de cauză, Dan Farcaș atacă problema conștiinței. Surpriza ediției din februarie este, pentru noi și pentru toți cei trăitori în Þara Beiușului, eroul bihorean Pașca Tănase, încondeiat de Maria Vaida, un veteran de război, care pe 4 octombrie 2013 a împlinit 102 ani și care a ajuns până la Odesa, cu Regimentul 5 Roșiori. La „Seniori ai culturii” este prezentat academicianul Ștefan Ștefănescu. A mai căzut o stea: academicianul Eugen Grebenicov, un mare român din Moldova de peste Prut. În semn de înaltă apreciere pentru distinsul academician, Comitetul Internațional de Astronomie i-a dat unei planete din Sistemul solar, cea cu nr. 4262, numele „Grebenicov”. Lecturând numărul despre care facem vorbire, veți găsi multe informații despre oameni de seamă și evenimente, care compun istoria prezentă sau despre un trecut glorios  care merită cunoscut.
Autorii articolelor sunt scriitori, profesori..., diplomați, din Cluj-Napoca, Norvegia, Argeș, București, Chișinău, Pitești, SUA și Spania.
Ov.Dan

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 10:39:10 Ora de vară a Europei de Est