Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Mihai Alexandru (Al Mike) prezintă Renee Santana – „Baby”

Noutăți muzicale, aflate chiar de la Mihai Alexandru

Mihai Alexandru (Al Mike) prezintă Renee Santana – „Baby”

Renee Santana, pe care publicul românesc o cunoaște deja datorită piesei „Fly” care a rulat și pe radiourile din România, dar și datorită participării la Eurovision 2013, unde a concurat cu „What is Love”, revine din nou în atenția noastră, tot cu un single purtând amprenta Al Mike Production.

Compusă de Mihai Alexandru, noua piesă interpretată de exotica Renee Santana este ilustrată printr-un videoclip semnat de regizorul Cristi Gugu, împreună cu Rival Film, montaj Mihnea Irimia.
Cadrul este unul dramatic, acțiunea se petrece pe o scenă, ca într-o piesă de teatru. Renee este personajul principal, iar sub ochii ei se consumă o idilă între o altă femeie și alesul ei.
Cu inima frântă, personajul Renee își cântă dramatic suferința în „Baby”, piesa care, cu siguranță, s-ar califica, dacă ar participa, anul acesta, la Eurovision 2014.
Mihai Alexandru și Renee Santana s-au întâlnit prima oară în anul 2009, la recomandarea unor prieteni din ambasada Mexicului la București și Constantin Drăgan, pe atunci prezentator Realitatea TV.
Fiind în vacanță la Madrid, împreună cu tatăl ei au dat o fugă de 3 zile la București unde Mihai și Renee au și început colaborarea. Apoi după 10 zile, Renee s-a întors la rugămintea lui Mihai pentru alte înregistrări. Așa au luat naștere piesele precum „Fly”.
A urmat clipul piesei „Fly”, filmat în totalitate în Mexic. Mihai Alexandru a cerut să se desfășoare într-un cadru tipic mexican, așa că filmările au avut loc în orășelul Puebla și o mică parte în Mexico City.
Interesant că atunci când se filma atmosfera dintr-o mare discotecă din Mexico City, toată acea lume dansa pe piesa lui Dan Bălan – „Chica Bomb”.
Montajul s-a realizat în România.
În paralel, Renee își mai desfășoară activitatea și într-o altă trupă, numită „Mooi”. O muzică mult mai grea, alături de instrumentiști deosebiți.
Pentru Renee Santana – „Baby”, vizionați aici: http://www.youtube.com/watch?v=cPg6egwEYV4
Mihai Alexandru

Trimite email
joi, 5 martie 2026 la 22:56:13 Ora standard a Europei de Est