Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Gala Multiculturalității”

Vineri, la Filarmonică

„Gala Multiculturalității”

Vineri, 21 februarie 2014, va avea loc „Gala Multiculturalității”, organizată în sala de concerte „Enescu - Bartok” a Filarmonicii din Oradea, de la ora 15.00.

În cadrul evenimentului, vor fi prezentate momente artistice realizate de tineri, menite să evidențieze valorile culturale aparținând colectivităților etnice care fac parte din demografia bihoreană.
Evenimentul este inițiat de Consiliul Județean al Elevilor Bihor și are drept scop oferirea inspirației spre explorarea valorilor și autenticității fiecărei etnii existente în județul Bihor, manifestarea solidarității prin intermediul artei, dar mai ales a respectului în raport cu diferențele interculturale ale societății în care trăim.
Așadar, așteptăm cu drag pe cei dornici să descopere, prin intermediul artei, frumusețea  existentă în fiecare etnie conlocuitoare.
Alexandra Ruhama Daragiu,
președinte al CJE Bihor

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:48:13 Ora de vară a Europei de Est