Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Rubrici | Fiți cu ochii în patru!

HMC Program

Lansare program burse de studiu în Marea Britanie


Asociația ,,Ține de Noi", împreună cu Conferința Directorilor din Marea Britanie (Headmasters' and Headmistress' Conference), o entitate ce reunește peste 100 din cele mai performante școli din Marea Britanie, anunță lansarea unui concurs pentru obținerea unui număr de burse de prestigiu în Marea Britanie. ...citeste


 

Primim de la Silvia Hadade

Atenție la „Cadouri”!


In diverse locurie frecventate: statii de benzina, parcari, supermarketuri, se distribuie gratuit mici cadouri, aparent promoționale, pentru autoturism: portchei, mascote etc....citeste


 

Atenție la e-mail!

A apărut un nou virus


A mai apărut un virus: Este o felicitare de Ziua îndrăgostiților. Se deschide o inima roșie, mare, care pulsează și te trimite la un link pentru Sf. Valentin. Odată deschis link-ul, este introdus un virus trojan de tip 32 care se răspândește la toate contactele din agendă! ...citeste


 

Atenție la e-mail!

Fiți cu băgare de seamă!


Prietenii știu de ce, vorba aceea.
Și tot prietenii ne avertizează! Cică este posibil să primiți un aparent inofensiv e-mail intitulat "Report Mail Server"....citeste


 

joi, 20 august 2026 la 22:24:54 Ora de vară a Europei de Est