Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Localități | Rieni

La Știrile Național TV

O familie cu patru copii, din comuna Rieni, are nevoie de ajutorul nostru!


,,Apel umanitar pentru o familie cu patru copii, din comuna Rieni, județul Bihor, care are nevoie de ajutorul nostru! ...citeste


 

Duminică, de Ziua comunei Rieni,

Ministrului Vasile Blaga i s-a acordat titlul de „Cetățean de onoare”


Multe și-a propus să înfăptuiască în primul său mandat tânărul și ambițiosul primar al comunei Rieni, prof. Gheorghe Ioan Bota, iar faptele vorbesc „în nouă luni a înfăptuit, cât nu au reușit alții să facă în 10 ani”...
Duminică (6 septembrie 2009), de Ziua comunei, a finalizat un proiect inițiat la nivelul Consiliului local pentru acordarea titlului de „Cetățean de onoare” unui distins fiu al comunei Rieni, dl Vasile Blaga, ministru al Dezvoltării Regionale și Locuinței....citeste


 

La Rieni, de Ziua comunei

Astăzi, ministrul Vasile Blaga va deveni primul „Cetățean de onoare” al comunei Rieni


Primăria comunei Rieni (în frunte cu primarul Gheorghe Ioan Bota) și Consiliul local organizează, duminică (6 septembrie 2009), cea de-a II-a ediție a serbărilor comunei Rieni, o întâlnire de suflet a fiilor comunei (cu ministrul Vasile Blaga, unul dintre distinșii fii ai comunei Rieni)....citeste


 

miercuri, 12 august 2026 la 06:58:36 Ora de vară a Europei de Est