Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Din activitatea O.N.G.-urilor | Fundația Est Europa

Excursie la Salina Turda organizată de Fundația ,,Est Europa” pentru

Copiii de la Grădinița ,,Lumina”


În acest an am hotărât, la insistențele copiilor și ale părinților din Centrul de zi pentru copii al fundației noastre și din Grădinița cu Program Normal ,,Lumina", patronată de fundație, să organizăm o excursie la Salina Turda. ...citeste


 

La sediul Fundației Est Europa

Prevenim împreună cu Poliția!


Tinerii din ziua de azi sunt din ce în ce mai expuși pericolelor din lumea înconjurătoare. Impactul informațiilor perturbante, adică apte să-i stimuleze acele trăsături negative unui individ, determinând orientarea antisocială a personalității, este mult mai puternic atunci când individul este tânăr, motiv pentru care indicat ar fi ca prevenția la tineri să se facă cât mai de timpuriu. ...citeste


 

Fundația Est Europa

,,Cu pași mici spre un viitor mare ...”


Fundația Est Europa, cu sediul în localitatea Oradea (Str. B.P. Hașdeu, Nr. 18), a luat ființă în anul 1999 și are ca membri fondatori: președinta fundației, Olga van Lavieren, dr. Creț Ioan și Matthias van der Weide....citeste


 

joi, 20 august 2026 la 13:16:58 Ora de vară a Europei de Est