Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Orășelul copiilor din Oradea | Cursuri de vacanță

De mâine (marți), în Orășelul copiilor din Oradea

Teatru pentru toți


Orășelul copiilor, în parteneriat cu actorul Szoke Kavinszki Andras, vă invită la o experiență inedită pe tărâmul teatrului de păpuși. ...citeste


 

Cursuri de vară în Orășelul copiilor

Curs de limba engleză, predat după metoda Helen Doron


Vacanța de vară este o perioadă optimă pentru desfășurarea de activități instructiv-educative în Orășelul copiilor din Oradea. ...citeste


 

Poate vă interesează

Cursuri de vacanță în Orășelul copiilor din Oradea


Vacanța de vară aduce cu sine activități inedite în Orășelul copiilor din Oradea.
Pentru cei care doresc să-și petreacă sezonul estival în Oradea, Orășelul copiilor pregătește cursuri noi, alături de cele consacrate deja: cursurile de pictură, de dans modern și majorete, cursurile de gimnastică de inițiere, cursurile de teatru pentru copii și de inițiere vocală – muzică ușoară...citeste


 

luni, 10 august 2026 la 23:19:01 Ora de vară a Europei de Est