Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Orășelul copiilor din Oradea

Toate categoriile din: 


Inaugurarea Orășelului copiilor în Oradea

(1 articole)

La patinoar

(5 articole)

Circulație și legislație rutieră-concurs Grădinița nr.27

(1 articole)

Cea de-a doua etapă a concursului de creație Tablou de iarnă

(1 articole)

Gânduri, versuri și cântece închinate mamei

(1 articole)

O floare pentru mama!

(1 articole)

Concurs de decorat ouă

(1 articole)

Spectacol închinat Zilei copilului

(2 articole)

Târg de ofertă școlară

(1 articole)

Coșul toamnei” - concursul copiilor preșcolari orădeni

(3 articole)

Activitate SNAC – „Împreună pentru o copilărie fericită”

(1 articole)

Un nou concurs de creație – „Fantezie”

(1 articole)

Concursul de creație „Iarna”

(1 articole)

Revelionul copiilor

(11 articole)

Cursuri inedite

(5 articole)

Cursuri de limbi europene

(1 articole)

32 de grădinițe în concurs

(1 articole)

Cursuri de vacanță

(3 articole)

Un eveniment istoric: Misiunea Apollo 11

(1 articole)

Vandalii

(1 articole)

Cursuri noi

(2 articole)

Festivalul copiilor

(5 articole)

O săptămână plină

(1 articole)

Activități în timpul vacanței

(4 articole)

Noi evenimente în Orășelul copiilor, la sfârșit de an

(1 articole)

Copiii pot să-și serbeze ziua de naștere în Orășelul copiilor

(3 articole)

Concurs de șah în Orășelul copiilor

(6 articole)

Scene din basm

(1 articole)

Concurs de patinaj

(2 articole)

Noi „Aventuri în spațiul cosmic”

(4 articole)

Copiii sponsorizează Orășelul copiilor

(1 articole)

Concurs de creație

(5 articole)

Cupa „Orășelul copiilor” la tenis de masă

(1 articole)

De 1 iunie

(5 articole)

Spectacol cu Ilaria Cherloabă

(1 articole)

Din inimă de copil

(2 articole)

Târgul grădinițelor și creșelor

(2 articole)

“Astronauți pentru o zi”

(5 articole)

„În lumea magică a copilăriei”

(1 articole)

Nou - Cursuri de italiană, din luna octombrie

(1 articole)

Cursuri gratuite în Orășelul copiilor din Oradea

(3 articole)

English is fun! - concurs de limba engleză

(3 articole)

Dotări moderne pentru sportivi

(1 articole)

Tabăra de vară „Ceata lui Pițigoi”

(1 articole)

2014

(1 articole)

Ceata lui Piţigoi, în Orăşel

(2 articole)

2025

(1 articole)

marți, 11 august 2026 la 10:40:28 Ora de vară a Europei de Est