Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Bugetul universității și planul operațional

Senatul Universității în a 39-a ședință plenară

Bugetul universității și planul operațional

Comisia de Relații Internaționale și Interne (CRII) vă informează despre subiectele discutate în ședința Senatului Universității din Oradea de luni, 24 martie 2014.

Luni, 24 martie, 2014, Senatul Universității din Oradea s-a reunit pentru a finaliza un lung șir de dezbateri, minuțios studiate în cele 9 Comisii de specialitate ale Senatului, în săptămânile precedente, și materializate în rapoarte sectoriale precise, bazate pe indicatori cuantificabili.
Legislativul universitar, sub conducerea președintelui prof. univ. dr. Sorin Curilă, a dezbătut într-o ședință de cinci ore, o problematică diversă (24 de subiecte), dar concentrată în jurul a două teme principale: bugetul universității și planul operațional pentru 2014.
Invitați speciali
La ședința plenară au participat ca invitați speciali: reprezentanți ai facultăților IETI și IEMI; rectorul universității și doamna director economic Crina Gherlea.
Prezența rectorului în Senat a devenit o constantă a conlucrării universitare. Domnia sa onorează Senatul ori de câte ori sunt supuse aprobării Senatului rapoartele de activitate, planurile de lucru ale Executivului – strategii, planuri operaționale, inițiative pe care Consiliul de administrație nu și le asumă direct.
Și în ședința de luni, domnia sa a avut o lungă expunere legată, în principal, de inițiativele de tipul menționat. Inițiativa a fost urmată de un dialog animat finalizat cu ideea că asumarea de responsabilități noi trebuie să fie fixată în formule procedurale clare și exprimată în indicatori preciși. Dl rector a invitat-o pe doamna Crina Gherlea, director general economic, să se pronunțe în legătură cu bugetul universității și problemele adiacente.
Doamna Crina Gherlea a comentat scurt invitând toți factorii de decizie să citească Informarea privind situația financiară, un  raport word, privind starea de fapt și să-și reunească forțele pentru a lua măsurile necesare funcționării universității.
Invitarea membrilor facultăților – alții decât cei aleși în Senat – pentru a-și expune problemele, îngrijorările, dar și rezultatele remarcabile (personale și instituționale) în plen a fost inițiată ca formulă de comunicare specifică a Senatului cu colegii din corpul academic. Ea a devenit o cutumă pe care mai mulți decani au întărit-o prin prezența directă a domniilor lor. Senatul așteaptă și colegii tineri, care prin energia domniilor lor pot contribui la formularea unor probleme încă neabordate în Senat, dar importante pentru tinerii universitari.
La Ședința de luni au participat domnii decani, prof univ. dr. ing. Teodor Leuca (IETI) și prof. univ. dr. ing. (EMI) Gabriel Bendea (EMI). Dânșii au luat cuvântul în numele colectivelor pe care le conduc și au expus principalele probleme cu care se confruntă. Au evaluat succint riscurile, amenințările și resursele pe care le-au identificat, precum  și soluțiile pe care le întrevăd.
Acestea ar putea fi exprimate într-un singur cuvânt: reformare. Domnul profesor Leuca a pronunțat și oficial o soluție radicală: o singură facultate de ingineri!
Dezbateri în jurul bugetului
Universitatea trece prin constrângeri bugetare. Toate documentele supuse aprobării Senatului arată aceste lucruri.
Documentele bugetare precum: Aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe anul 2013; Aprobarea Execuției Bugetare pe universitate/2013; Aprobarea bugetului previzionat de venituri și cheltuieli pe anul 2014, Informare privind situația financiară anuală indică situația în termeni cuantificabili.
Din cauza acestor constrângeri, Senatul se solidarizează cu Consiliul de administrație în rezolvarea situației și a aprobă, în variante propusă de Consiliul de administrație, o serie de măsuri austere. Dintre acestea cităm:  Organigramele unor compartimente ale universității; propunerile de stabilire a formațiilor de studiu la numărul maxim permis de lege. De asemenea, Senatul nu a respins propunerea Consiliului de administrație care amână acordarea unor noi gradații de merit până la identificarea surselor de finanțare.
Discuțiile în jurul unor inițiative au fost ample și s-au finalizat în cereri de încadrare strictă în proceduri. Domnul președinte prof. univ. dr. ing. Sorin Curilă, după ce a exprimat dorința de a aproba trecerea Bazei sportive și a Stațiunii Pomicola în administrarea facultăților de profil, ca structuri didactice și de cercetare, a subliniat necesitatea ca orice aprobare, oportună și salutară pentru funcționalitatea unui compartiment sau altul, să fie bazată pe proceduri clare și responsabilități bine demarcate, atât material, cât și financiar.
Numirea unor noi șefi de secție în cadrul Spitalului Universitar „Doctor  Gavril Curteanu”
Propunerile de numire în funcția de șef de secție la Secția de Clinică de Psihiatrie I și șef de secție la Secția de Clinică de Psihiatrie II, propuneri venite din partea Consiliului Facultății de Medicină și Farmacie au fost analizate  de către doamna prof. univ. dr. Mariana Mureșan și comisia pe care o conduce. Domnia sa a susținut cu căldură numirea ca șefi de secție a domnilor doctori șef lucrări dr. Belba Adriana și asistent univ. dr. Iova Claudiu. Senatul a aprobat numirea.
Prof. univ. dr. Lia Pop,
președintele CRII

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:30:08 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.