Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

5th International Conference on Computers Communications & Control, ICCCC 2014

În perioada 6-10 mai, la Universitatea Agora și Hotelul President din Băile Felix

5th International Conference on Computers Communications & Control, ICCCC 2014

În perioada 6-10 mai 2014, la Universitatea Agora din Oradea și Hotelul President din Băile Felix, se va desfășura evenimentul 5th International Conference on Computers Communications & Control, ICCCC 2014.

La ICCCC 2014, eveniment organizat de Universitatea Agora, sub egida Secției de Știința și Tehnologia Informației a Academiei Române,  se vor prezenta 53 de lucrări, scrise de 121 cercetători din 18 țări (Australia, Chile, China, Columbia, Franța, Germania, India, Italia, Korea, Pakistan, Polonia, România, Rusia, Serbia, Spania, Regatul Unit, Statele Unite, Ungaria), din care 48 de lucrări vor fi prezentate în 4 sesiuni speciale paralele, iar 5 lecturi invitate vor fi prezentate în plen de către cinci invitați speciali (Yong Shi - China, Fuad Aleskerov - Rusia, Pascale Zarate – Franța, Antonio Di Nola – Italia, Ioan Dumitrache - România).
Pe durata conferinței se vor desfășura și câteva activități complementare, astfel:
1.Miercuri, 7 mai, 09.50-11.30, în Aula Albastră a Universității Agora, se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Agora profesorului chinez YONG SHI, o personalitate științifică de talie mondială (peste 130 de lucrări ISI publicate, cu peste 2000 de citări);
2.Miercuri, 7 mai, 18.30-19.30, la Hotel President, sala de conferințe S1, va avea loc ședința echipei editoriale a revistei ISI International Journal of  Computers Communications & Control, la care vor participa 8 dintre membrii prezenți la ICCCC 2014 (Florin Gheorghe Filip (Editor in Chief), Romanian Academy, RO; Ioan Dzițac (Associate Editor in Chief), Agora University, RO; Mișu Jan Manolescu (Managing Editor), Agora University, RO; Horea Oros (Deputy Managing Editor), University of Oradea, RO; Ioan Buciu (Member in EB), University of Oradea, RO; Gang Kou (Member in EB), SWUFE, China; Antonio Di Nola (Member in EB), University of Salerno, Italy; Yong Shi (Member in EB), UCAS, China).
3.Joi, 8 mai, 16.00-18.00, la Hotel President, sala de conferințe S1, va avea loc adunarea de constituire a grupului “Academic Agora of Romanian – Indian Friendship”, la care vor participa 15 români și 9 indieni, dintre cei prezenți la ICCCC 2014:
Participanți din  România:
Florin Gheorghe Filip, membru al Academiei Române, președintele Secției de Știința și Tehnologia Informației a Academiei Române.
Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică (dacă confirmă).
Petru Filip, membru în Parlamentul României, vicepreședinte al Senatului.
Ana Birchall, membru în Parlamentul României, Camera Deputaților, președintele Grupului de Prietenie România – India din Parlament.
Mișu-Jan Manolescu, președintele Consiliului de Administrație al Universității Agora.
Adriana Manolescu, președintele Senatului Universității Agora.
Alina Manolescu, directorul Compartimentului de Relații Internaționale al Universității Agora.
Ioan Dzițac, rectorul Universității Agora.
Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea.
Claudiu Kifor, prorector al Universității  „Lucian Blaga” din Sibiu.
Gabriela Bologa, decanul Facultății de Drept și Științe Economice, Universitatea Agora.
Marius Balas, Universitatea „Aurel Vlaicu” University din  Arad.
Valentina Balas, Universitatea „Aurel Vlaicu” University din  Arad.
Viorina Judeu, Universitatea Agora.
 
Participanți din India:
Sridharan Kalasalingam, Chancellor of Kalasalingam University.
Vinod Madan, Professor at Kalasalingam University.
Sunil Karamchandani, D.J. Sanghvi College of Engineering.
Raman Singh, Panjab University.
M.J. Abinash, Kalasalingam University.
V. Vasudevan, Kalasalingam University.
S. Visweshwaran, Kalasalingam University.
Adish Jain, Costa Rica
C. Sivapragasam, Kalasalingam University.
 
Programul în limba engleză se poate vedea aici:
http://univagora.ro/ro/icccc2014/program/
 
Invitația la eveniment, adresată de dl rector, prof. univ. dr. Ioan Dzițac, o lansăm tuturor celor interesați de un asemenea eveniment internațional, care nu se întâmplă prea des în urbea noastră!
Ovidiu Dan

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 05:23:58 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.