Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Conferința Națională a Studentului de la Psihologie: „Psihologia contemporană între paradigme și provocări”

Luni, a debutat

Conferința Națională a Studentului de la Psihologie: „Psihologia contemporană între paradigme și provocări”

Luni, 26 mai 2014, a debutat la Departamentul de Psihologie al Facultății de Științe Socio-Umane din cadrul Universității din Oradea, Conferința Națională a Studentului de la Psihologie: „Psihologia contemporană între paradigme și provocări”, manifestare care se va desfășura în perioada 26-31 mai.

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, este organizat în cadrul Săptămânii Științifice a Universității din Oradea și este coordonat de prof. univ. dr. Elena Bonchiș director al Departamentului de Psihologie din cadrul Universității din Oradea și lect. univ. dr. Daniela Roman, membru al Departamentului de Psihologie, Universitatea din Oradea.
Parteneri în organizarea manifestării științifice sunt: Asociația Studenților de la Psihologie din Oradea, Asociația Națională a Psihologilor Școlari, Colegiul Psihologilor din România - Filiala Bihor, Asociația CES, Oradea, COGNOSIS și CSEI Nr. 1, Oradea.
Lucrările conferinței au fost deschise de către doamna prof. univ. dr. Elena Bonchiș, care a adresat un bun venit participanților, subliniind importanța evenimentului. Discursul doamnei profesor s-a centrat pe tendințele actuale din domeniul psihologiei. În încheiere, le-a reamintit studenților faptul că profesia de psiholog este o profesie liberală reglementată prin lege: „Profesia nobilă, pe care ați ales-o, este astăzi reglementată prin Legea psihologului, iar în acest an sărbătorim în data de 27 mai, 10 ani de când Parlamentul României a emis Legea nr. 213 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România. Ziua de 27 mai a fost proclamată ZIUA PSIHOLOGULUI” .  Doamna lect. univ. dr. Daniela Roman, a vorbit studenților prezenți despre Provocările educației contemporane: Neajunsurile sistemului actual de învățământ : blocarea inteligenței copiilor, utilizarea greșită a funcțiilor memoriei și accesul pus pe informare și nu pe formare sunt elemente care ne îndeamnă la reflecție și la schimbare. De aceea, dezvoltarea de competențe profesionale în domeniu, pentru a putea face față cu succes provocărilor societății contemporane, este absolut necesară. În fața acestor provocări pregătirea excepțională este abia suficientă. Studentul Andrei Pușcaș, fost președinte ASPO, și-a îndemnat colegii să valorifice timpul din anii studenției consultând literatura de specialitate și participând la activitățile de dezvoltare personală.
Deschiderea oficială a fost urmată de diverse activități. În fiecare zi a saptămânii, studenții vor avea posibilitatea de a participa la workshop-uri susținute de către cadrele didactice ale Departamentului de Psihologie, de către valoroși psihologi practicieni, dar și de către studenți : Cum să te prezinți la un interviu ? (psiholog Radu Bonchiș, manager AMS); Valori morale ale tinerilor (student Patricia Nicola); Cheile succesului academic (lect. univ. dr. Daniela Roman, psiholog masterand Simina Mermeze și psiholog masterand Laura Șerfezeu); Utilizarea terapiilor prin mediere artistică în învățământul special și special integrat (prof. psihopedagog Teodora Pantazi și prof. psihopedagog Carmen Ilisie, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1, Oradea);  Stiluri parentale (lect. univ. dr. Carmen Bora); SATGIAPO - Un model de dezvoltare a inteligenței emoționale (prof. univ. dr. Elena Bonchiș, masterand Doina Andreev); Imaginea psihologului (Gulyas Adrienn, președinte ASPO);  Desenul – mijloc de evaluare și consiliere a copilului  (masterand Barna Hajnalka și masterand Balla (Szabo) Ildiko); Normalitate și stare de bine (lect. asociat dr. Mioara Salloum); SPSS (trainer Bogdan Isaac - fost președinte COGNOSIS).
De asemenea, va avea loc și o sesiune de comunicări științifice: Psihologia contemporană – între paradigme și provocări, moderată de prof. univ. dr. Elena Bonchiș și lect. univ. dr. Daniela Roman.  
Fiecare zi se va finaliza cu câte o activitate specifică: Seară de film, Seară de jocuri, Cerc de lectură ștințifică, Party în Chanson.
Întâlnirea cu specialiști de profil, participarea la activitățile din cadrul secțiunilor sau workshop-urilor, este un prilej de  asigurare a unui fructuos schimb de experiență, care să trezească studenților dorința și interesul pentru viitoare întâlniri. (D.M.)

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:27:49 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.