Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

La premierea „îngeraşilor”, au răsunat colindele!

Vineri, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”

La premierea „îngeraşilor”, au răsunat colindele!

Vineri, 21 noiembrie 2014, Secţia pentru copii şi tineret a Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai" Oradea a premiat toţi participanţii la cea de-a V-a ediţie a concursului ,,Îngeraşul"

Concurs naţional de educaţie moral-religioasă pentru preşcolari şi şcolari (clasele I-VIII), desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia Kids Heaven din Iaşi, este inclus în CAE din 2012.
Concursul urmăreşte apropierea şi sensibilizarea copiilor faţă de Dumnezeu şi are două secţiuni: ,,Micul îngeraş" - un concurs de tip chestionar, cu întrebări deschise de tip lacunar şi grilă, rebusuri, integrame şi labirinturi; şi ,,Îngeraşul creativ", care constă în realizarea unei compoziţii plastice folosind diverse tehnici sau realizarea unei aplicaţii pe baza unei istorisiri biblice pentru copii, povestioară pusă la dispoziţie de către organizatori. La actuala ediţie, toţi participanţii au fost premiaţi cu premiul I, dar la Iaşi, vor ajunge doar lucrările de excepţie, după cum aveam să aflăm de la doamna bibliotecar prof. dr. Mariana Barna, cea care a înmânat diplomele şi premiile.
Viflaime, Viflaime...
Înainte să înceapă premierea, un grup de colindători de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu", îndrumaţi de doamna prof. Maria-Eva Tirpe, ne-au pus la suflet cele dintâi trei colinde din actualul Post al Crăciunului, interpretate cu sensibilitate şi acompaniaţi în deplină armonie de voci ale copiilor din sală.
Au răsunat: Viflaime, Viflaime; O, ce veste minunată! Domn, Domn (să-nălţăm!).
Momentul artistic a continuat cu Daria Mut, Diana Chiriac şi Georgia Vesa de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan", trei soliste talentate din clasa a VIII-a A care i-au electrizat pe cei mici cu două piese ritmate din repertoriul internaţional.
Câştigători din şapte unităţi de învăţământ  
La cea de-a V-a ediţie a concursului „Îngeraşul" s-au ales cu diplome şi premii toţi participanţii: preşcolari, şcolari şi profesorii coordonatori de la Grădiniţa Nr. 44 - „Rază de soare" (structură a Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu"): Sârbu Ioana, Lenath Mariana, Puiu Violeta Ana-Maria, Todoca Ana, Furtos Adela, Copăcean Dorina, Popa Cristina, Zerghe Felicia, Vereş Mariana, Gaja Alexandra, Toia Viorica, Goga Monica, Cornea Anca, Mărcuţ Ana şi directorul adjunct, d-na prof. Bodea Floare; elevi de la Şcoala Gimnazială „Dacia", coordonaţi de prof. Cheregi Felicia; elevi de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan", îndrumaţi de prof. Marcu Patricia; elevul Dumea David Casian de la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul", un abonat fidel al Bibliotecii; elevi de la Şcoala Gimnazială Internaţională Agora, coordonaţi de profesorii: Paşca Laura, consilier educativ, Agape Maria, Miere Crina, Deliman Alina şi doamna director Popa Alina; elevi de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu", coordonaţi de prof. Vesa Aurelia; elevi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu", îndrumaţi de profesorii: Tirpe Maria-Eva, Muscaş Ana, Ioana Chişiu (Abrudan), Elena Viorica Brege, Selegean Alina şi Pintea Adriana.
Cadrele didactice implicate au primit diplome şi adeverinţe de evaluatori.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (46 de poze), accesaţi Galeria foto: La premierea „îngeraşilor”, au răsunat colindele!

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 11:17:12 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)