Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

„Micii ecologişti, în acţiune!”

Grădiniţa Nr. 30 – „Mugurel”

„Micii ecologişti, în acţiune!”

În ultima zi din săptămâna „Şcoala altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun!", muguraşii din grupa mare A, mare B şi mijlocie B au avut bucuria de a participa la o activitate, cu multiple beneficii în formarea lor ca viitori cetăţeni responsabili.

Plantatul de flori, popularizarea mesajelor scandate şi tipărite pe micile pancarte, interacţiunile cu cei întâlniţi în parc, apariţia misteriosului pirat, înălţarea balonului uriaş sunt momente pe care partenerul nostru educaţional, POLIŢIA LOCALĂ ni le-a oferit, cu multă generozitate.
Printr-o astfel de activitate am reuşit să bifăm, ca atinse, comportamente din mai multe domenii de dezvoltare a preşcolarilor deoarece au fost luate în calcul o seamă de nevoi pe care le au copiii la această vârstă: nevoia de mişcare, de explorare şi ocrotire a mediului, de acţiune, de cooperare, de relaţionare, de comunicare, de exprimare a opiniei şi nu în ultimul rând de a se juca şi relaxa.
Locul desfăşurării, conţinutul, strategiile, resursele, mijloacele de evaluare sunt aspecte ce au concurat la declanşarea motivaţiei intrinseci a preşcolarilor, fapt pentru care ei au avut o participare, activă, efectivă şi afectivă, în tot ceea ce au întreprins. Deplasarea de la grădiniţă până în parc şi înapoi a venit în întâmpinarea dorinţei de mişcare a micilor ecologişti şi a fost un bun prilej de orientare în spaţiu, a acestora.
Înainte de a planta florile copiii au avut ocazia să exploreze cele două componente ale mediului (plantele, solul), iar acţiunea în sine le-a permis şi activarea emisferei cerebrale stângi deoarece copiii şi-au coordonat ambele mâini în efortul de a fixa planta cât mai bine şi au avut o poziţie corporală în care păstrarea echilibrului este destul de dificilă. Ne-am propus să revenim în parc pentru a observa cum evoluează dezvoltarea plantelor şi chiar pentru a le uda cu apă, dusă în flacoane mici.
Locul de joacă din parc a fost cu mult mai curat după ce micuţii noştri au demonstrat că folosirea măturii şi a făraşului este o acţiune pe care, chiar şi ei, pot să o facă. Admiraţi şi încurajaţi de trecători, copilaşii de la activitatea de curăţenie a parcului au primit cu bucurie şi mândrie laudele admiratorilor, iar acest fapt a fost o reală demonstraţie a vredniciei lor, ce le  va consolida şi mai mult,  încrederea în ei.
Plăcut impresionaţi de acţiunea noastră au fost şi cetăţenii care îşi petreceau momentul de respiro, pe bancă în parc. Dacă la primele exerciţii de abordare a acestor persoane, timiditatea a constituit un impediment în a ne face cunoscute intenţiile, am recurs la soluţia de rezervă, prezentarea pancartelor pe care au fost tipărite mesaje în acest scop. Iată că, acest substitut, precum jucăria într-o terapie, a reuşit să ne facă interacţiunea mai eficientă şi din ce în ce, cu mai puţin trac.
„Parcul este pentru noi, nu e ladă de gunoi!"
După cum este şi firesc, aceste exerciţii au devenit suficient de repede, reale abilităţi de comunicare. Astfel, la întâlnirea cu două femei ce îşi plimbau căţeluşii prin parc, copiii au găsit rapid întrebarea firească, despre punga pe care trebuie să o aibă asupra lor cei care ies cu animalele de companie prin parc. Deoarece nu am surprins comportamente nepotrivite, ci am găsit doar urme ale unor fapte de acest gen, copiii nu s-au sfiit să întrebe persoana care stătea pe o bancă, dacă nu cumva a aruncat şi respectiva resturi de ţigări pe jos. S-a dovedit, în acest fel, că şi luarea de atitudine se poate practica, cu atât mai mult cu cât este o datorie,  un drept civic al fiecăruia dintre noi.
O altă formă de a ne manifesta atitudinea responsabilă faţă de mediu a fost marşul în grup. Micii ecologişti aveau atât pancartele, cât şi figurinele din baloane oferite, spre marea lor bucurie, de misteriosul pirat. Această combinaţie întăreşte ideea că la cei mici, chiar dacă sunt fascinaţi, cu precădere de joc, jucării, este posibilă şi benefică, pentru dezvoltarea lor armonioasă, o educaţie care s-a desprins din problematica lumii contemporane. Scandarea lozincii „Parcul este pentru noi, nu e ladă de gunoi" a permis manifestarea opiniei, în public şi a demonstrat eficienţa unităţii, cooperării, a muncii în echipă, dovedindu-se astfel, că unde-s mulţi curajul, puterea creşte.
Sentimentele, impresiile, gândurile preşcolarilor participanţi, au fost exprimate verbal sau au fost inscripţionate pe balonul uriaş ce reprezenta planeta Pământ. După înălţarea balonului copiii s-au jucat fericiţi şi satisfăcuţi că au reuşit să-şi finalizeze acţiunea de ecologişti conştienţi şi responsabili.
Ruja Lenuţa
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: „Micii ecologişti,  în acţiune!”

Trimite email
miercuri, 23 septembrie 2026 la 05:15:46 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.