Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Într-o tabãrã didacticã la ªuncuiuº

Trei clase (primare) de pedagogiºti orãdeni

Într-o tabãrã didacticã la ªuncuiuº

Ultima sãptãmânã de ºcoalã, elevii claselor a II-a B (inst. Maria Duma), a II-a E (inst. Ioana Abrudan) ºi a III-a D (înv. Elena ªarba), de la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea, ºi-au petrecut-o într-o tabãrã didacticã la ªuncuiuº. Programul zilnic a cuprins, pe lângã drumeþii, multe ºi interesante concursuri, propuse de elevi, la limba românã, matematicã, educaþie plasticã ºi educaþie fizicã.

Miercuri, 11 iunie 2008, elevii institutoarei Maria Duma au participat la un schimb de experienþã cu elevii institutoarei Elena Bãlaj, de la ªcoala cu clasele I-IV Bãlnaca, din comuna ªuncuiuº.
 Gazdele i-au întâmpinat cu multã ospitalitate, prezentând colegilor lor pedagogiºti mapele cu lucrãri, multe poezii ºi cântece. Orãdenii au rãspuns provocãrii cântând, recitând ºi dansând cu mult foc. Pentru o mai amplã desfãºurare de forþe, s-au deplasat pe terenul de sport, unde au avut loc întreceri sportive (fotbal ºi alergãri), la care au participat toþi elevii ºcolii din localitate, bucuroºi de vizita orãdenilor.
La plecare, gazdele ºi-au condus oaspeþii pânã la ieºirea din sat, iar unii nu s-au abþinut sã nu îi viziteze în tabãrã în zilele urmãtoare. Marea surprizã a orãdenilor a fost sã-l întâlneascã pe bãieþelul doamnei directoare Simona Martin tocmai la Bãlnaca („secretul”? - bãieþelul era în vacanþã la bunici).
Carnavalul ... bondarilor leneºi
Seara, în tabãrã, a avut loc carnavalul, un prilej de bucurie generalã ºi extaz pentru zecile de mãºti deosebit de bine (re)prezentate: The Mask, Mafalda, clovnul, furnicuþele harnice ºi bondarii leneºi, þigãncile, cavalerii, fetele de cartier ºi fotbaliºtii naþionalei...
Premiul I a fost cucerit de cele trei fete din ,,Bondarul leneº”, de Elena Farago (Adela Copaciu, Andreea Foghiº ºi Artemis Funar) ºi de The Mask (Vincze-Nagy Richard).
 Premiul II a fost atribuit (de juriul concursului, format din trei elevi ºi trei cadre didactice) clovnului Larisa Moº ºi Mafaldei Andreea Cotuna.
Pentru premiul III au fost nominalizaþi duetul Valentine - D'Artagnon ºi leopardul (Lorenzina Lãcãtuº ºi Rucsandra Dume), precum ºi þigãncile (Huve Sarah, Criºan Izabella ºi Ciocan Andreea), fotbalistul (Bolojan Sergiu) ºi zâna (Igna Claudia).
„Libertate în captivitate”
Joi, în tabãrã, au sosit cei trei membri ai proiectului ,, Libertate în captivitate” care au prezentat un film despre efectele nocive ale consumului de alcool, þigãri ºi droguri. Întâlnirea a fost plinã de surprize. Dovedindu-se foarte sinceri ºi deschiºi, elevii au povestit despre problemele din familiile lor, manifestându-ºi îngrijorarea pentru sãnãtatea pãrinþilor ºi bunicilor, care fumeazã sau trag la mãsea.
Prin desene, ei au transmis mesaje clare ºi directe: „Nu mai fuma, tati!”
Lucrãrile lor îºi vor gãsi locul în cadrul unei expoziþii-concurs care va fi organizatã la Oradea.
Concursul de frumuseþe
Concursul de frumuseþe (Miss ºi Mister) a fost cel mai aºteptat moment al taberei, pretendenþi la râvnitele titluri fiind destui. Domniºoarele Rebeca Sãlãjan, Claudia Igna ºi Sarah Huve ºi bãieþii Chindle Valentin, Moisi Darius, Horj Alin ºi Silviu Curtui au fost cei mai fericiþi participanþi.
S-au mai acordat diplome ºi altor  câºtigãtori ai concursurilor organizate la nivelul taberei. Spre exemplu, Teodora Holhoº ºi Lorenzina Lãcãtuº au obþinut diploma pentru cea mai disciplinatã ºi ordonatã camerã.
Cu mult regret, vineri, în 13 iunie, cei 53 de elevi orãdeni s-au pregãtit de decolare, dar au promis sã revinã ºi cu altã ocazie în tabãra de la ªuncuiuº. Pânã atunci se vor consola vizionând CD-ul cu cele 400 de poze. (D.M.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesaþi Galeria foto: Într-o tabãrã didacticã la ªuncuiuº.

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:43:05 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)