Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Mihaela Dindelegan ne invită la lansarea a trei cărţi cu sonete într-o singură zi

503 sonete pentru orădeni

Mihaela Dindelegan ne invită la lansarea a trei cărţi cu sonete într-o singură zi

Sonetul, regele temerar al poeziei, este considerat de poeţi ca fiind cel care le conferă accesul la nemurire şi îi înalţă la statutul de zei consacraţi ai cuvântului.

Shakespeare, Francesco Petrarca, Dante Alighieri, Arthur Rimbaud, Mihai Eminescu şi toţi marii poeţi ai lumii şi-au trecut în patrimoniul cultural unul sau mai multe sonete. Poezii cu formă fixă, cu un număr strict de 14 versuri, cu rimă şi rimt bine definite, sonetul a cunoscut de-a lungul istoriei sale diferite variaţii, dar şi-a păstrat în secole rigiditatea specifică ce l-a consacrat.
Printre poeţii orădeni care au dedicat ideile lor acestei distincte categorii lirice se numără şi Mihaela Dindelegan, poeta care debutează în această toamnă cu un număr de 503 sonete, cuprinse în trei volume publicate la Editura Primus: „Statui şi zei", „Sonetele inimii" şi „Dorul de nemărginire".            
Unicitatea versurilor autoarei este de necontestat în contextul în care aproape 200 dintre sonete sunt scrise la genul masculin, ca şi cum autorul lor ar fi bărbat, şi nu femeie. Deşi în poeziile sale anterioare Mihaela a respectat cu stricteţe exprimarea specific feminină, de data aceasta, transpunându-se în pielea iubitului ideal, poeta a compus sonete de o vitalitate şi sensibilitate rar întâlnite, demne de a fi invidiate de orice îndrăgostit, clasic sau contemporan.
Unul dintre zecile de exemple elocvente în acest sens este sonetul „Un Rai mai mare" din volumul „Dorul de nemărginire":
 
Te-ador, mireasa mea învăpăiată,
ce-n stele ţi-ai aprins nemărginirea,
să-mi lumineze calea şi iubirea,
să-mi mângâie privirea încordată.
 
De aşteptare, ochii-mi s-au umbrit,
şi doar cuvântul tău îmi luminează
încrederea în dragostea vitează,
şi-al vieţii drum pe care am pornit.
 
Te-am aşteptat, plăcerea să îmi dai,
la focul tău de drag să mă-ncălzesc,
să-mi construieşti în inimă un rai
 
şi-acolo,-nflăcărat, să te primesc.
Dar ochii tăi îmi spun în taină: „Stai!
Un Rai mai mare vreau să-ţi dăruiesc!"
 
La fel ca în multe alte sonete ale autoarei, în cel de faţă se poate constata structura fixă consacrată a sonetului, cu două catrene şi două terţine, cu o schimbare de perspectivă începând cu versul al nouălea şi cu o concluzie debordantă, clar formulată în ultimele două versuri.
Aşezată uneori într-un distih (strofă cu două versuri având aceeaşi rimă), concluzia finală a sonetului are o elocvenţă distinctă, cum este cea din finalul sonetului „Voaluri de plăcere":
 
Se duc priviri în noapte la culcare
Doar ca să vadă-n vis un cer mai mare.
 
Sau cum este cea exprimată în sonetul „Un nou destin":
 
Cu tine, draga mea, destinu-i viu
şi-n inimă, nu doar în palmă-l scriu.
 
Cu o lejeritate demnă de invidiat, în versurile sale poeta Mihaela Dindelegan abordează toate formulele de sonet consacrate, pornind de la cele endecasilabile, la versul alexandrin, mergând pe toate combinaţiile de rimă şi strofe acceptate, scriind atât la persoana întâi feminin, cât şi la persoana întâi masculin, şi dând importanţă chiar şi acelor forme de sonet despre care se vorbeşte că ar constitui adevărata artă a mânuirii cuvântului: şi anume sonetul a cărui formă impunătoare exprimă un conţinut aproape lipsit de însemnătate.
Totuşi, adevăratele sonete ale Mihaelei Dindelegan sunt cele care transmit simţăminte puternice, stări de spirit încărcate de profunda valoare vitală regăsită în simţire, şi care transpun cititorul într-un univers încântător, într-o armonie de vis, construită pe o dragoste sublimă şi pe un adevăr de necontestat, covârşitor.
 
Distanţa estompată-n amintire
ne-apropie de timpul cel trecut,
când răsăritul vieţii, surd şi mut,
n-a fost văzut de-ntreaga omenire.
 
L-au sabotat amaruri agitate
să nu se vadă cerul despletit
în strălucirea-i ce l-a învelit,
când l-au cuprins lumini împerecheate.
 
Ce repede tot răul s-a uitat!
Ce vrajă tot trecutul l-a cuprins
când foarfeca vieţii a tăiat
 
amarul ce în vremuri s-a întins!
Cu binele şi timpu-a complotat,
ca răul tot să poată fi învins.
(Sonetul „Distanţa estompată-n amintire")
 
Sonetul „Transfigurat de încântare" transmite simţirea elogioasă sub impulsul căreia şi-a construit de fapt Mihaela versurile, chiar şi atunci când sunt formulate la persoana întâi masculin:
 
Transfigurat de dulcea încântare
a nopţilor ce-mi dau ca elixir
să beau doar miere din înalt potir,
să-mi fie băutură şi mâncare,
 
mă-mbăt de pasiune şi plăcere
şi mă destind în inima mea toată,
căci n-am motiv să fie încordată
în timp ce cresc în slavă şi putere.
 
De băutura zeilor am dat,
şi n-am ştiut că astfel mă-ntăresc,
în timp ce cu nesaţ am savurat
 
plăcutul gust ce-n gură îl opresc.
Mă simt de parcă viu m-am arătat
într-un decor ce nu e pământesc.
 
Toate cele 503 sonete adunate în volumele menţionate vor fi oferite publicului larg într-o festivitate plină de momente artistice şi muzicale, pe data de 4 noiembrie 2015, de la ora 17.00, în decorul de vis dat de Restaurantul Grand Palace, din centrul municipiului Oradea, de lângă Facultatea de Medicină.
Iubitorii de cultură şi de muzică sunt invitaţi să participe la acest eveniment şi să se bucure gratis de elixirul cuvântului şi al vinului care va curge în cupe la sfârşitul manifestării.
Roxana Popescu

Trimite email

sâmbătă, 7 decembrie 2019