Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Poate prin implicarea părinților

Soluții pentru îmbunătățirea educației?

Poate prin implicarea părinților

În data de 17 decembrie 2015 la Biblioteca Universității din Oradea a avut loc dezbaterea cu titlul Soluții pentru îmbunătățirea educației? Poate prin implicarea părinților, organizată de Asociația pentru Educație și Formare Top Formalis din Oradea, Departamentul de Management-Marketing, Facultatea de Științe Economice - Universitatea din Oradea, APCE - Asociația pentru Promovarea Cooperării în Educație.

Au participat un număr de aproximativ 35 de cadre didactice, părinți, persoane din ONG-uri și alte persoane interesate de temă. Discuția a fost moderată de dna Carmen Popa, reprezentantul APCE și cadru didactic al Universității din Oradea, dl. psih. drd. Alin Crețu de la Centrul Special pentru Educație Incluziv Nr. 1 Tileagd, dl. Dorin-Cristian Coita de la Departamentul de Management-Marketing, Facultatea de Științe Economice - Universitatea din Oradea și dl. Valentin Blândul, președintele Asociației pentru Educație și Formare Top Formalis din Oradea.
Dintre ideile discutate:
*Participanții la discuție au diferite roluri: cadre didactice, părinți, manageri, observatori, studenți, personal în ONG-uri, participanți la proiecte educaționale, formatori, evaluatori.  Cu toții reprezintă părți implicate, stakeholderi și agenți ai educației.
*Educația trebuie să reprezinte construcția unei rețele spectaculoase de idei care să faciliteze apariția la elevi a momentelor de A-ha-uri!.
*Una dintre temele discuției noastre este să răspundem la întrebarea: Ce așteaptă școala de la părinți?
*La APCE - Asociația pentru Promovarea Cooperării în Educație, urmărim munca în grup și învățarea prin cooperare. Atât APCE cât și Asociația Top Formalis sunt parteneri în cadrul proiectului CALIEDU - Masă critică pentru educație de calitate prin politici publice fundamentate prin cercetare, dezvoltat de Asociația Learn&Vision în parteneriat cu Asociația Centrul pentru Studiul Democrației și care urmărește creșterea gradului de implicare a ONG-urilor educaționale naționale și regionale în dezvoltarea de politici educaționale fundamentate pe rezultatele unor cercetări, prin înființarea unei coaliții.
*În contextul educațional este importantă perspectiva psihologului, care poate aduce un plus de comunicare și înțelegere între cei care predau, elevi și părinți.
*Una dintre problemele actuale ale părinților este lipsa de control asupra Internetului, dificultatea monitorizării site-urilor accesate de copii.
*O problemă din ce în ce mai acută este reprezentată de copiii care se droghează. Părinții ajung abia după trei ani să afle că copiii lor se droghează.
*De la părinte pleacă totul. Părinți au cel mai mare rol în educația copiilor lor.
*Există o mare tipologie a părinților.  Există părinți recunoscători care mulțumesc profesorilor pentru implicarea în educația copiilor lor.  Alți părinți au pretenții nejustificate de la profesori.
*Există mulți copii problemă, din familii dezorganizate, cu părinții la pușcărie, șomeri, cu un nivel precar de educație.
*Cum lucrează profesorii cu părinții?
*Părinții care vin să discute cu profesorii sunt acei părinți ai căror copii sunt buni, au performanțe ridicate la învățătură.  Părinții cu copii problemă, cu performanțe slabe la învățătură, nu vin să discute cu profesorii.
*Profesorilor, nu denigrați copiii în fața celorlalți părinți! Dați încredere copiilor în fața părinților lor. Schimbați modul de lucru cu părinții.  Invitați persoane importante, de exemplu- parlamentari, să vorbească cu părinții.
*La Asociația SOS Autism Bihor ne luptăm cu ministerul, facem petiții peste petiții.  Asociația S.O.S. Autism Bihor (A.S.A.B.) este o organizație non-guvernamentală, o asociație de părinți care au în îngrijire copii și adulți cu autism.
*Unii părinți se disculpă prin faptul că asigură meditații copiilor lor, apoi cer socoteală profesorilor pentru eventualele performanțe / note slabe ale copiilor. 
*Unii părinți sunt într-o permanentă goană după bani și neglijează educația copiilor lor.
*Cadrele didactice ar putea/ ar trebui să facă un program de meditații pentru părinți, consiliere săptămânală, să le ceară părinților să vină la consiliere.
*Există lectoratele cu părinții, care presupun o colaborare mai strânsă între profesori și părinți, prin implicarea acestora în viața școlii și o mai bună cooperare între școală și comunitate! 
*Cadrele didactice ar trebui să invite părinții la școală, să viziteze elevul la domiciliu.
*Dascălul să mulțumească părinților pentru implicare.
*Există contractul educațional care stipulează și rolurile părintelui.  În cazul în care părintele nu își îndeplinește aceste roluri ar trebui ca fie amendat, ori să presteze muncă în folosul societății. Cine urmărește îndeplinirea rolurilor părinților și sancționează eventuala lor neîndeplinire?
Câteva bune practici
*Proiectul „Cu părinții alături"- pentru copiii cu CES;
*Buletin informativ electronic pentru părinți;
*Organizarea și implicarea grupurilor / asociațiilor de părinți în activitatea școlii;
*Activități de voluntariat ale părinților în școală;
*Organizarea de evenimente pentru părinți;
*Grup de Facebook în care profesorii comunică cu părinții;
*Schimb de experiență între asociațiile de părinți din diferitele școli.
Concluzii
Implicarea părinților crește valoarea educației. Trebuie căutate și găsite noi modalități eficiente de implicare a părinților, pornind de la experiențele cadrelor didactice, preluând, amplificând și valorificând dorința părinților de a fi aproape de copiii lor și de a contribui la educația lor.
Nota finală dată evenimentului a fost 9,92.
Ce urmează?
1.Se va alcătui pagina de Facebook Soluții pentru îmbunătățirea educației prin implicarea părinților.
2.De asemenea, vom mai organiza și alte evenimente în cadrul cărora vom prelua experiența acestui eveniment.
Care sunt așteptările dvs. referitoare la această întâlnire 
Teme și idei noi referitoare la îmbunătățirea educației; Idei noi, aspecte concrete referitoare la implicarea părinților în educație; Idei și soluții pentru o comunicare eficientă; Îmbogățirea cunoștințelor, perfecționare; Îmbogățirea experienței; Informații practice; Sugestii, informații; Îmi doresc găsire unor parteneri de educație... părinții sunt și fac parte (indirect) din procesul de învățământ; Sunt fericită că visul meu prinde contur: de ani de zile așteptam și doream ca profesorii universitari să se implice activ în îndrumarea, sprijinirea, chiar remodelarea cadrelor didactice. Faptul că s-a ajuns la catedră nu este punctul final. Universitatea pregătește cadrele didactice, dar trebuie să fie și un sprijin ulterior, nu doar pentru debutanți. Apreciez inițiativa! Trebuie continuată! Material bogat, exemple variate; Informații noi, probe practice; Discuții despre cum îi implicăm pe părinți în activități. Informații noi; Cunoașterea modalităților de implicare a părinților în procesul educațional; Identificarea unor soluții concrete cu privire la îmbunătățirea relațiilor școală - părinți; Soluții la problemele discutate; Discutarea unor soluții concrete din mediul școlar și modalități de abordare a situației actuale; Informare, schimb de experiență, exemple concrete de implicare a părinților în îmbunătățirea educației; De a vedea mai multe perspective cu privire la educarea elevilor; De a învăța de la ceilalți.
Subiectele despre care ați vrea să se discute
Noi metode de abordare a educației; Modalități de implicare a părinților în școală și în activitățile școlii; Implicarea părinților în viața școlii; Implicarea eficientă a părinților; Relația școală - familie - comunitate; Cum să inițiem și să menținem o relație optimă cu părinții; Gestionarea violenței; Posibile activități în care sunt implicați părinții; Gestionarea violenței verbale sau fizice a elevilor; Atragerea părinților spre școală, implicarea lor; Lipsa psihologului și logopedului din școli; Simularea unor situații apropiate de realitate; Situațiile în care părinții cred doar ceea ce le spune copilul lor și nu ce spune cadrul didactic; Cum îi implicăm pe părinți în activități? Discuții legate de noi metode de evaluare a copiilor provenind din familii dezorganizate; Forme legale de implicare; Redescoperirea valorilor educației și a școlii; Finalitatea educației în școală are în vedere viitorul absolventului? Dezvoltarea relației părinți-școală; Implicarea elevilor în cadrul întreprinderilor sociale; Relații părinte - profesor - elev.
Ce ar mai fi de spus
Care ar fi calea legală prin care, atât ca profesor cât și ca părinte să poți atrage atenția forurilor superioare când în sistem sunt probleme? Când sunt părinții „de ajutor"; „Scuturarea" programelor; Dacă Legea Învățământului prevede la ciclul primar un minim de 12 elevi și un maxim de 25 elevi, de ce acceptă ISJ 35-40 de elevi într-o clasă? Dezbatere mai elaborată între cadrele didactice referitoare a relațiile de colaborare cu părinții și modalități de implicare a acestora în educația copiilor. Situațiile concrete în care i-ai motivat pe părinți să se implice.
Ce alte subiecte ar fi utile pentru dezbateri în folosul cadrelor didactice
Management educațional;  Cum motivăm elevii pentru învățarea școlară? Succesul în cariera didactică; Implicarea și motivarea elevilor; Relația cadru didactic - părinte - elev; Încrederea în școala românească; Importanța educației din punct de vedere al profesorilor, modalități de motivare a copiilor și părinților, diverse situații problemă; Informarea ambelor părți despre rolurile pe care le au în educarea copiilor; Cum să îi motivezi pe copii să lucreze în echipe; Găsirea unor soluții pentru a-i motiva pe elevi să-și efectueze sarcinile primite; De ce nu știu copiii să socializeze? De ce nu sunt copiii toleranți unul cu celălalt? Stimularea interesului real al părinților pentru relația profesor- elev - părinte; Abordarea educației în alte țări; Manualele școlare, conținutul lor.
Observații, sugestii, neajunsuri, soluții
Relația familie - școală în derivă? Sporirea numărului de specialiști în educație; Asociații de părinți; Seminariile gratuite ținute de Urania Cremene, http://uraniacremene.ro/ ; Cărțile lui Alfie Kuhn Parenting necondiționat și Pedepsiți prin recompense; Resurse de timp mai mari; Mai multe situații problemă, timp mai mult.
Anamaria Lăzuran

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:30:26 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.