Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

„Are deschidere pentru toți cei care își descoperă vocația de a sluji Lui Dumnezeu”

Liceul Teologic Ortodox „episcop Roman Ciorogariu” Oradea

„Are deschidere pentru toți cei care își descoperă vocația de a sluji Lui Dumnezeu”

„Ideea înființării Liceului Teologic Ortodox „episcop Roman Ciorogariu” din Oradea aparține P.S. Sale Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, care a aflat că toate cultele aveau licee, mai puțin cultul ortodox majoritar și dominant”, ne-a declarat directorul liceului, preot profesor Radu Rus.

Liceul ortodox s-a înființat în anul școlar trecut (2007-2008) prin desprinderea claselor de filieră vocațională, profil teologic ortodox existente în cadrul  Liceului Pedagogic „Iosif Vulcan”. Din lipsă de spațiu propriu, noua unitate de învățământ avea să funcționeze în cadrul liceului pedagogic, fiind condusă de preotul profesor Radu Rus, fost director (timp de șapte ani, din cei nouă ani de apostolat în învățământ) al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Zalău, județul Sălaj.
Un liceu în care să se dezvolte și celelalte cicluri de învățământ
Întrebat fiind de ce liceu teologic și nu seminar teologic liceal, domnul director ne-a răspuns: „Tendința generală în țară este de transformare a seminariilor în licee teologice, la care să aibă acces și fetele, cunoscându-se faptul că în seminarii au acces doar băieții; un liceu teologic în care să se dezvolte și celelalte cicluri de învățământ (primar și gimnazial). În acest sens, s-au făcut demersuri la ARACIP, obținându-se aprobarea. În prezent, avem trei clase (a IX-a, a X-a și a XI-a) și funcționăm în localul Școlii cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu”. Anul viitor, sperăm să avem și clasa I și a V-a”.
După patru ani, la absolvirea liceului, așa după cum se întâmplă la toate liceele umaniste, absolvenții primesc certificat de absolvire, atestat de competență profesională și diplomă de bacalaureat, putând urma cursurile învățământului superior, la Facultatea de Teologie, cu cele patru specializări sau la oricare altă facultate, cu precădere în domeniul umanist. Cu pregătirea lor, ei pot preda religie în învățământul primar, înaintea tuturor celor care au absolvit oricare alt liceu pentru că, pe lângă disciplinele de cultură generală din planul-cadru de învățământ, ei au și câteva discipline de specialitate (studiul biblic, dogmatica, morala și muzica bisericească). Au o aplecare specială spre partea spirituală, aplecare testată prin probele de aptitudini susținute la intrarea în liceu (cunoștințe de religie și muzică). La liceul teologic ortodox, pe lângă orele de curs, elevii au și un program spiritual de rugăciuni, dimineața și seara, în școală și la biserică, pentru a se familiariza cu programul liturgic. La sărbători și nu numai, participă la biserica de la Catedrala Ortodoxă „Învierea Domnului” (din centrul civic), fiind socotite ore de practică liturgică. În unele duminici, desfășoară activități misionare prin care iau parte la sfânta liturghie la diferite biserici, cântă în cor, iar la sfârșitul liturghiei, susțin concerte, precum cele de la Paști și Crăciun.
Să mai spunem că dacă tot a înființat acest liceu, P.S. Sa episcop Sofronie Drincec manifestă o grijă specială, sprijinind și material școala și pe cei 45 de elevi ai săi. Elevii din clasa a IX-a au primit biblii și tablouri pentru clasă, sponsorizate de preasfinția sa din bugetul propriu, ca și premiile de sfârșit de an și toate premiile obținute la concursuri școlare și olimpiade.
„Considerăm că o astfel de școală își are un rol foarte important în rândul celorlalte școli din județ. Aici se face o educație serioasă, dublată de o disciplină foarte atentă. Liceul Teologic Ortodox „episcop Roman Ciorogariu” are deschidere pentru toți cei care își descoperă vocația de a sluji Lui Dumnezeu”, conchide preotul profesor Radu Rus, directorul liceului.
(Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Are deschidere pentru toți cei care își descoperă vocația de a sluji Lui Dumnezeu”.

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 12:35:01 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album