Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

„Împreună pentru o lume mai bună”

Cea de-a XI-a ediție a Zilei Voluntarului Caritas,

„Împreună pentru o lume mai bună”

Cea de-a XI-a ediție a Zilei Voluntarului Caritas, „Împreună pentru o lume mai bună", a avut loc joi, 26 ianuarie 2017.

Evenimentul s-a desfășurat în sala festivă a Liceului Greco - Catolic „Iuliu Maniu" din Oradea, în cadrul căreia au fost premiaţi voluntarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, activi în anul 2016. Gazdele manifestării au fost Denisa Here și Marcel Răzvan Costea, voluntari Caritas Eparhial Oradea.
La eveniment au participat, alături de voluntari şi invitaţii lor, PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, pr. Olimpiu Todorean, vicar general, Florica Cherecheș, deputat, Ioana Florea, din partea ASCO.
Prin această premiere am urmărit recunoaşterea publică a meritelor celor mai activi voluntari. În anul 2016 din cei peste 400 voluntari aflaţi în baza noastră de date, 285 au fost voluntari activi, totalizând un număr de 6.210 ore prestate în serviciul aproapelui. Au fost acordate 12 premii pentru implicarea în activităţi şi programe, trei premii speciale şi premiul ,,Voluntarul anului 2016" după cum urmează:
Premiul cantina socială
Cantina socială este un serviciu social în cadrul căreia voluntarii pe lângă servirea efectivă a beneficiarilor, aceştia interacţionează în mod direct cu beneficiarii. Într-un cadru familial,  printr-o vorbă bună şi un zâmbet servesc prânzul beneficiarilor şi la final fac curat în sala de mese.
Premiul s-a acordat voluntarului Andrei Horgoș.
Premiul dușuri sociale
Fiind o activitate mai delicată, unde trebuie răbdare și empatie, unde simţul nediscriminării trebuie să fie dezvoltat, voluntarii vin pregătiţi cu dorinţa de a le oferi cele necesare pentru igiena personală, căutând haina potrivită pentru fiecare beneficiar. Hainele sunt triate de către voluntari în funcţie de sezon și acestea provin de la persoanele care fac fapte bune, donatorii noștri.
Premiul s-a acordat voluntarei Viorica Florea.
Premiul activitate cu copiii de la Ioaniș
La Ioaniș se realizează diferite activități cu copiii din sat. Prima voluntară de la Ioaniș se implică activ şi cu dăruire în activităţi, ajutând copiii la teme sau organizând diverse jocuri. De asemenea se implică și în serbările și taberele organizate pentru copii. Este o prezenţă activă și plăcută în mijlocul copiilor, mereu cu zâmbetul pe buze, manifestând disponibilitate, responsabilitate și creativitate, punând mult suflet în ceea ce face.
Premiul s-a acordat voluntarei Lidia Bogdan.
Premiul colecta de Paști
Ca şi anii precedenţi, voluntarii ne-au sprijinit la colecta de Paşti care s-a desfăşurat în trei biserici din Oradea: Mănăstirea Maica Domnului, Biserica Sfântul Nicolae şi Biserica Sfânta Treime, și în două magazine: Carrefour Era și Selgros. Au participat 32 de voluntari, realizând un total de 243 de ore de muncă.
Premiul s-a acordat voluntarului Marcel Răzvan Costea.
Premiul Centrul de zi Gabrielle
În anul 2016 la Centrul de zi Gabrielle s-au implicat foarte mulţi voluntari care au contribuit semnificativ în ceea ce priveşte acordarea de sprijin pentru dezvoltarea personală a copilului. Toţi voluntarii care au frecventat centrul și-au oferit disponibilitatea cu multă dragoste faţă de aceşti copii.
Premiul s-a acordat voluntarei Victoria Gacsadi.
Premiul vacanță dedicată voluntariatului
Ca elev, poți participa la activități de voluntariat și pe perioada vacanţei de vară. Elevii participă activ la activităţile de la Cantina socială pe parcursul verii. Atmosfera călduroasă de afară o regăsim şi în sufletele acestora, care întâmpină beneficiarii asociaţiei cu multă deschidere.
Premiul s-a acordat voluntarei Denisa Fersigan.
Premiul colecta de Crăciun
Colecta de Crăciun este o activitate deja cunoscută a asociației. La Colecta de alimente din anul 2016 s-au implicat 118 voluntari contribuind la strângerea de alimente în valoare de peste 9.000 de lei.
Premiul s-a acordat voluntarei Andreea Munteanu.
Premiul prieteni pentru un zâmbet
Ne mândrim cu echipa Prieteni pentru un zâmbet. Cei 12 voluntari clovni-doctori au realizat din luna octombrie până în luna decembrie 2016, 423 de ore de voluntariat. Meseria lor e minunată: aduc zâmbete pe chipurile celor internați la Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu", în fiecare din cele trei vizite săptămânale pe care le realizează.
Premiul s-a acordat voluntarului David Petrică.
Premiul ,,Bradul copiilor"
În noua campanie ,,Bradul copiilor" s-au implicat 29 de voluntari care au realizat 82 de ore de voluntariat. Au fost curajoși și au rezistat să țină piept frigului din decembrie pentru a strânge fonduri pentru copiii din centrele de zi. Cu ajutorul lor, s-au strâns peste 3.800 de lei în această campanie.
Premiul s-a acordat voluntarei Mihaela Roșca.
Premiul administrativ
Activitatea administrativă este foarte importantă pentru organizația noastră. Peste 40 de voluntari ne-au ajutat în acest an la diverse activități administrative.
Premiul s-a acordat voluntarei Daniela Miheș.
Premiul pentru disponibilitate
Se acordă voluntarului care răspunde cu promptitudine solicitărilor asociaţiei.
Premiul s-a acordat voluntarului Paul Todorean.
Premiul ,,Cel mai activ voluntar"
Acordat an de an, premiul pentru ,,Cel mai activ voluntar" se acordă pentru numărul de ore prestate şi numărul activităţilor în care s-a implicat.
Premiul s-a acordat voluntarei Cristina Diaconescu.
Premiul special vacanță dedicată voluntariatului
Acest premiu se acordă acelor voluntari care au oferit mai mult decât un pic din timpul lor: au organizat și participat la Tabăra de vară pentru copiii din centrele de zi. Le-au oferit o experiență nouă copiilor și au avut ocazia de a învăța foarte multe, atât voluntarii cât și copiii care frecventează activitățile centrului de zi.
Premiul s-a acordat voluntarilor: Andreea Ciuciu, Alexa Ologu, Adina Dume, Andra Ologu, Maria Gligor,  Andreea Maria Pop, Celia Maria Ile, Lorena Pop.
Premiul special pentru promovarea voluntariatului
Premiul se acordă pentru sprijinul acordat asociației noastre în promovarea voluntariatului în rândul tinerilor.
Premiul s-a acordat voluntarei Monica Făinărea.
Premiul ,,Voluntarul anului"
Pentru Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, toţi voluntarii sunt valoroşi, fiecare își are locul lui în asociaţie. ,,Voluntarul anului" este un premiu care se acordă în fiecare an unui voluntar pentru: timpul, disponibilitatea, diversitatea activităţilor, numărul de ore prestate şi calitatea serviciilor oferite.
Premiul ,,Voluntarul anului 2016" s-a acordat voluntarei Ioana Georgiana Popa.
Evenimentul a fost presărat cu momente artistice susţinute de: Corul Giocoso al Liceului de Arte din Oradea, Ioana Alexandra Vasile, trupa de majorete: Bianca Mierluț, Ester Csatari-Malec, Ada Matei, Jennifer Bartok, Renata Toma, Lorena Mureșan, Bianca Iacob, Liana Popovits și Alexandra Malozsak, Sapir Barbu și Olimpiu Man, grupul copiilor de la Centrul de zi Gabrielle și Ionuț Malița, Carla Maxim și Cristina Diaconescu.
Mulţumim Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu",  doamnei director Rodica Mureșan, pentru că ne-a găzduit evenimentul şi în această seară.
Felicitări tuturor voluntarilor şi deosebite mulţumiri pentru tot ceea ce au făcut pentru beneficiarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea şi pentru asociaţie în 2016.
Pr. Vasile Șoptea,
preşedinte
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Împreună pentru o lume mai bună”.

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 16:41:05 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.