Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

„Bucuria de a fi împreună”

24 octombrie - „Ziua școlii” la C.T. „D. Leonida” Oradea

„Bucuria de a fi împreună”

Vineri (24 octombrie 2008), la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Oradea, s-a sărbătorit „Ziua școlii”. Manifestările au început la ora 9.00 și s-au încheiat în noapte, la discoteca „No Problem”, cu sărbătoarea bobocilor.

Marea familie „Leonida” s-a reunit în chip magistral. La sărbătorirea celor 125 de ani de la nașterea inginerului Dimitrie Leonida, au venit, cu mic cu mare, fiii, nepoții, părinții și bunicii, profesori universitari, ingineri, generali, elevi și absolvenți, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai Poliției, iar cei care nu au putut ajunge au onorat cu mesaje. Viollet Blaga, fostul director adjunct și „nașul” colegiului (cel care a botezat colegiul cu numele inginerului Dimitrie Leonida), deși trăiește în București, nu a putut absenta de la reuniune, pentru că „aici este casa și familia mea”, după cum s-a exprimat Viollet Blaga, cea care a format o echipă și o familie în această școală, iar sufletul său de dascăl a rămas tot în Oradea.La microfon, s-au perindat de la generali la artiști, foști elevi, care au onorat invitația cu drag și dorul, pentru „bucuria de a fi împreună!”
Concursuri multe și variate, artiști cunoscuți și îndrăgiți  
 Manifestările au debutat la ora 9.00, cu trei concursuri: concursul (on-line) de cultură generală, concursul de electrotehnică și concursul de rebus; în paralel, în curtea școlii s-au desfășurat întreceri sportive (trasul cu frânghia, tenis de masă, meciuri de handbal și fotbal între elevi și profesori), iar în două săli s-a jucat șah și table. La ora specială de dirigenție, s-a motivat alegerea numelui colegiului. Cei mai noi „locatari” ai școlii - „bobocii” (din clasele a IX-a) -  au cunoscut, în premieră, „botezul” întru „Leonida”, ca o angajare (de sine), în fața colegilor de școală, în atingerea celor mai înalte performanțe profesionale, ca o înălțare spre cer, pentru atingerea curcubeului -  simbolul năzuințelor celor de la „Dimitrie Leonida” din Oradea.
În sala 13, ca un arc peste timp, s-a înfiripat un dialog între generații (boboci și absolvenți din diferite generații). Concursurile au fost premiate cu diplome și atenții, rugbyștii au făcut o demonstrație, iar majoretele au încântat cu un moment artistic, cât o gustare.
Urmărind imaginile (prezentate în power point), familia reunită în sala festivă a aflat noutățile legate de devenirea școlii de la însuși directorul colegiului, prof. Georgeta Sadoveanu. Pentru delectarea generală, au fost aduși artiști proprii și colaboratori, de la membrii corului „Ani de liceu” la titrații dansatori ai ansamblului folcloric „Florile Bihorului”, dansatori campioni ai clubului „Feeling Dance”, dansatori și soliști cunoscuți, foști absolvenți ai școlii (Ciprian Dinicu și Leontin Ciucur). Cu același scop (de a produce o bucurie) au fost amenajate în sala festivă și cele două expoziții de desene și icoane. Și cum orice sărbătoare se sfârșește cu mâncare și băutură, ultimul punct de pe ordinea de zi a fost bufetul suedez, unde s-a vorbit mai puțin și s-a „adunat” mai mult(e).
Ioana și Alexandru – Miss și Mister „boboc”
Seara, liceenii și-au sărbătorit bobocii proaspăt botezați la discoteca „No Problem” printr-un bal tradițional, organizat de Consiliul elevilor, sub îndrumarea consilierului educativ, prof. Delia Bacoș.
Balul a fost deschis de membrii ansamblului folcloric „Florile Bihorului” cu două suite de pe valea Crișului Repede. Anca Avram și Andrei Preda (moderatorii manifestării) ne-au făcut apoi cunoștință cu cei mai grozavi artiști ai momentului, protagoniștii balului, prezenți în cadrul unor momente artistice de efect („Șatra”, „Poliția în acțiune”, Leana și Costel sau „țărani emancipați”, „Romeo și Julieta”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Frumoasa și bestia”, în variante moderne, originale). După o schimbare de registru și de situație, bobocii și-au declinat identitatea la „umbra” reflectoarelor, perechi-perechi, intrând astfel în marea competiție pentru câștigarea râvnitelor titluri de Miss și Mister „boboc”. Din respect, organizatorii nu i-au stresat și terorizat pe concurenți cu probe de „capă și spadă”, mersul în „patru sau două labe” (la împins roaba), să-și murdărească ținutele de gală cu dulceață, frișcă sau făină... Probele au fost cât se poate de pașnice (de cultură generală, declarații, folosind cuvinte de sprijin, proba de twister sau dansul în doi, în poziții neobișnuite, recunoașterea unei piese după... „gânguritul” partenerei, dărâmarea „popicelor” aruncând cu varză în ele, precum și proba de dans). Între probe, scena a fost ocupată de artiști, unu și unu, de la „Florile Bihorului” la trupa „Mistique”, trupa „Night Drive”, Patricia (de la „Meda Music”) și Sergiu Ciocan...
La deliberare, fericirea a fost mare: toți concurenții au fost premiați cu diplome de participare, iar cei mai cei dintre ei, cu înalte titluri și premii: Miss și Mister popularitate – Izabela Costei și Volgyesi Edward, premiul III - Giulia Gojan și Cristian Iovan, premiul II – Ioana Ciont și Florin Gavriș, iar Miss și Mister „boboc” – Ioana Tamaș și Alexandru Corbuțiu, din a IX-a C.
După o zi plină și o noapte colorată, un weekend fericit și norocos pentru toată lumea! (Ovi DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Bucuria de a fi împreună”.

Trimite email
marți, 15 septembrie 2026 la 06:11:55 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00