Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Către Poporul Român, Către instituţiile Statului Român

Mesaj către toţi membrii Academiei Române, deopotrivă celor care au semnat şi celor care nu au semnat

Către Poporul Român,
Către instituţiile Statului Român

Mesaj către toţi membrii Academiei Române, deopotrivă celor care au semnat şi celor care nu au semnat, intitulat IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ.

(I) Desigur, mesajul de faţă, care încearcă să explice poziţia subsemnatului faţă de Apel şi ecourile sale, nu ar fi trebuit să existe. Asta, într-o lume normală, în care o chemare la apărarea identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale ar fi fost recepţionată firesc, constructiv, pozitiv, mai ales că ea vine
- în preajma Centenarului Marii Uniri, 
- după 27 de ani de spoliere economică şi degringoladă politică (printre altele),
- într-un context geopolitic dinamic şi neprietenos României,
- din partea unui mare număr de membri ai unei instituţii identitare fundamentale, Academia Română,
- aflată de 150 de ani în serviciul Naţiunii Române, aşa cum cu mândrie este scris pe toate publicaţiile Academiei din ultima vreme.
În schimb, care este ecoul? Pe de o parte, reacţiile pozitive, suficient de numeroase pentru a valida a posteriori demersul, arătând că foarte mulţi români gândesc la fel ca semnatarii Apelului. De cealaltă parte, o veritabilă campanie de presă îndreptată împotriva semnatarilor şi a Academiei, de prea multe ori la un nivel jenant de coborât, cu interpretări cu totul neavenite, care, în prezenţa unei minime bune-credinţe şi informări (şi a unei minime moralia, aş face o aluzie la un domn rafinat, dar cu multă sintaxă şi puţină logică), nu pot fi extrase din Apel, dar cu care câţiva gazetari şi un număr de „forumişti" se războiesc cu patimă, adesea folosind invective, nu argumente.
„Pe ce lume trăim?" s-ar întreba regretatul acad. Solomon Marcus. Dacă chestiunea nu ar fi atât de serioasă, aş răspunde, cu specific argeşean: în lumea lui Urmuz...
 
(II) De fapt, Apelul nu face altceva decât să reia Art. 1 (Principii generale) din Constituţia României:
România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil,
şi să atragă atenţia că de 27 de ani principiile din acest articol sunt agresate, unele mai mult, altele mai puţin, unele sistematic. Se sugerează o parte dintre direcţiile de unde vin agresiunile - nu reiau decât câteva, pornind însă cu o „dezvăluire": într-o variantă anterioară a apelului, la „denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale" apărea şi o detaliere - Eminescu, Biserica, şcoala, familia tradiţională... Iată patru exemplificări grave ale agresiunii, pornite imediat după Revoluţie, continuând şi astăzi, mai ales împotriva Bisericii Ortodoxe, şcolii şi familiei. Îmi imaginez ce pretext copios pentru zgomote ar fi avut o parte dintre gazetari şi forumişti, dacă rămâneau aceste detalii în apel (prilej să mă întreb: câţi gazetari şi forumişti sunt oneşti-bine intenţionaţi şi câţi nu - dar nu merg mai departe cu supoziţiile).
Naţionalismul? A fost şi încă este demonizat sistematic, orbeşte, cu o tenacitate suspectă, confundând naţionalismul bun („cuviincios" - P. Ţuţea) cu cel rău (în editorialul din luna noiembrie al revistei Curtea de la Argeş, făceam paralela cu colesterolul, de aici terminologia...), încât am ajuns să ne ferim să mai folosim cuvântul. Este opus - ilogic şi demagogic, dar zgomotos - Europei unite, globalizării (revin imediat), este considerat sinonim cu xenofobia. Mistificări evidente. La fel alţi termeni, precum patrie şi patriotism.
Sigur că ne aflăm deja în „satul global", globalizarea e inevitabilă, firească, benefică pe multe componente, la nivel economic şi nu numai. Dar, în lumea cea globală, fiecare ţară - inclusiv, dacă nu mai ales, cele din Europa - vine cu identitatea sa, pe care încearcă s-o protejeze, odată cu interesele naţionale.  Iar la nivel economic, globalizare nu înseamnă ca o ţară să devină colonie - sursă de materii prime şi de forţă de muncă ieftină, piaţă de desfacere. Implicând sufocarea producătorului local, vânzarea pământului şi exploatarea lui fără milă, defrişarea criminală a pădurilor, poluarea solului, apelor, aerului. Recitiţi, pentru detalii, Discursul de Recepţie al acad. Cristian Hera, Pledoarie pentru sol, şi apelurile (inclusiv către „puterea legislativă şi executivă a României") la păstrarea şi apărarea „pământului strămoşesc, ca izvor de existenţă a generaţiilor de astăzi şi a celor care vin". Citiţi impresionantele volume din seria Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, pentru multe alte detalii legate de resurse - amintesc aici un singur capitol, semnificativ: Resurse naturale - rezerve strategice, ce folosim şi ce lăsăm generaţiilor viitoare (coordonat de acad. Bogdan Simionescu).
Atenţie, de fiecare dată se face referire la cei care vin după noi şi adaug aici o înţeleaptă idee: ţara nu este moştenită de la părinţi, ci împrumutată de la copiii noştri. A spus-o Regele Mihai în Parlament, au spus-o şi alţii, în forme similare. Ţara este, de fapt, şi moştenită şi împrumutată. Ţara se sprijină pe osemintele celor care au luptat pentru ea, iar noi, legătura dintre trecut şi viitor, trebuie să lăsăm „generaţiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o ţară unită, suverană,..." - nu reiau mai departe, e finalul Apelului. Am scris cu litere bold „tuturor locuitorilor României" pentru a îndepărta (ca şi când ar fi posibil...) interpretările rău-voitoare.
Continui cu globalismul şi suveranitatea, cu un exemplu semnificativ (nu ştiu în câte locuri din Europa se mai poate întâmpla asta): jandarmii (români), bătând ţăranii (români) care, practic, luptă - cu preotul în mijlocul lor! - să lase copiilor pământul  nepângărit de o multinaţională care vine, extrage, poluează, face profit şi pleacă. S-a întâmplat la Pungeşti, se poate întâmpla din nou, oriunde. Nu e vorba despre izolare, autarhie sau alte gogoriţe, domnilor gazetari, e vorba despre decenţă, normalitate şi, da, de patriotism.
Nu e vorba nici despre o poziţie contra NATO sau contra UE, aşa cum, aberant, s-a spus („acuză, acuză, ceva tot rămâne"...).  Dimpotrivă: ultimul paragraf al Apelului vorbeşte despre România ca ţară a Europei Unite, dar cu identitatea sa, românească. Am scris din nou cu bold două cuvinte, cu majusculă şi al doilea, ca în Apel, de parcă ar numi o entitate precum Statele Unite, pentru a arăta cât de necinstită este interpretarea incriminată.
Istoria? Conform sofismului „nu există istorie, există istorici", totul devine „alternativ" - mai ales în şcoală, acolo unde este mai important (pentru cultivarea identităţii naţionale). Îl citez pe colegul nostru de la Chişinău, Nicolae Dabija: „Cum poate fi istoria alternativă?! Mama este alternativă?!..." Istoria editată de Academie, în multe şi masive volume, cărţile scrise de istorici de bibliotecă, de arhivă, de şantier arheologic, sunt împinse în derizoriu de cărţile „istoricilor de librărie", care tabloidizează subiectul, selectând cu obstinaţie picanterii, „adevăruri" (parţiale), „demitizând" şi „deconstruind". E democraţie, e libertate, fiecare poate spune/scrie ce şi cum vrea (e de discutat mai pe îndelete aici, dar să amânăm), dar asta înseamnă şi că avem dreptul să criticăm „istoriile alternative", să ne delimităm de ele atunci când sunt tendenţioase sau lipsite de profesionalism, fără să ne aşteptăm la reacţii grobiene. Atunci, de unde vehemenţa cu care a fost primită respectiva remarcă din Apel?!
 
(III) După paragraful referitor la identitate şi suveranitate, urmează un paragraf mai scurt, referitor la unitatea naţională. Poate cel mai important din Apel. Regionalizarea, ca soluţie economică, e un cal troian, de multe ori criticat de istoricii din Academie (e.g., de acad. Dinu C. Giurescu). Mistificarea este vizibilă: nu lipsa regionalizării împiedică, de exemplu, construirea de autostrăzi între provinciile istorice ale României, ci lipsa „voinţei politice" (o mărturisire că politicienii iau decizii conform „voinţei" lor, nu nevoilor ţării...).
Apoi, ar trebui să fim total rupţi de realitate să nu vedem ce se întâmplă în jur, pe „axa" Budapesta-Moscova, ce spune-face preşedintele Moldovei, ce se întâmplă prin Ţinutul Secuiesc, să nu vedem întrebarea „Va fi România întreagă la sărbătorirea Centenarului?", de mai multe ori formulată, la mai multe posturi TV, nu numai la unul. Sunt toate acestea manipulări? Poate că da. Dar dacă nu?... Este Apelul panicard? Poate... Dar dacă, nu? Nu cumva mai degrabă nu? Ne facem că nu vedem sau ne cutremurăm şi tragem un semnal de alarmă?
 
(IV) După acestea şi plecând de aici - chemarea. La conştientizare, la înţelepciune, responsabilitate şi patriotism. Către instituţii, pentru a-şi face datoria - în vederea respectării Articolului 1 din Constituţie. Nimic mai mult, nimic mai puţin.
O „axiomă" care a fost luată în seamă la lansarea Apelului: „mai bine să greşim făcând ceva, decât să ne pară rău nefăcând nimic". Mai ales într-o chestiune atât de gravă cum este unitatea naţională. Mai ales după 27 de ani de continuă şi insidioasă (campanie de) erodare a identităţii naţionale.
 
(V) Apare în Apel şi solicitarea ca instituţiile Statului Român să vegheze la stabilitatea statului de drept. Am ajuns astfel la un punct interesant al discuţiei, cu multe dispute în Academie şi în afară. Când să fie Apelul făcut public? E bine acum, când sunt manifestaţii în ţară? Ne aude cineva? Să aşteptăm? Când este momentul?
În primul rând, niciodată „nu ar fi fost momentul". Încontinuu sunt în derulare evenimente care fac „rating", oricând  am fi ieşit în public, cei care s-au repezit la noi acum ar fi făcut la fel. Politizând, acuzându-ne de opţiuni partizane, interpretând tendenţios, incorect - scopul fiind, după caz, confiscarea sau minimalizarea demersului ca atare şi, desigur, aflarea în vorbă, la televizor.
Un detaliu care a scăpat tocmai gazetarilor care ne acuză de „diversiune PSD", de manevre împotriva „Pieţei", gazetari care însă reiau cu insistenţă retragerea semnăturilor celor doi colegi care semnaseră „fără să citească" sau citind, dar fără să se mai „regăsească" apoi în cele semnate: profesorul Mircea Dumitru menţionează că ştia de Apel cu vreo trei săptămâni înainte de a-şi retrage semnătura, deci cu vreo două săptămâni înainte de adoptarea OUG 13, declanşatoarea manifestaţiilor. Ergo? Nicio legătură între cele două, Apelul era pornit demult, se lucra la el, a fost făcut public când manifestaţiile păreau a se linişti - dar nu şi evenimentele internaţionale care aveau legătură cu suveranitatea şi unitatea României. (Apropo: au retras semnatura patru colegi, s-au adăugat douăzeci şi ceva, dar asta nu contează...)
Pe scurt şi apăsat: politizarea Apelului este nemotivată, tendenţioasă, o răutate şi o prostie în acelaşi timp. Mă delimitez - presupun că la fel majoritatea, dacă nu toţi semnatarii - de o asemenea confiscare partizană a Apelului.
 
(VI) Apelul a suscitat numeroase discuţii la nivel stilistic, al formulărilor, al nuanţelor. Au venit multe propuneri din Academie - unele au fost prinse în forma finală, altele nu. Multe dintre aprecierile apărute în presă sunt doar superficiale şi agresive: „patriotard", „desuet", „comunist". Unii comentatori l-au considerat prea patetic. Aşa este. Dar, pe de o parte, nu văd de ce patetismul unui apel de genul acesta este de criticat, nu ştiu dacă poate fi evitat, pe de alta, există gusturi şi gusturi. Nu a fost scris de nişte îngeri, vorba cronicarului. Sigur textul este perfectibil, dar iarăşi a funcţionat o „axiomă" de luat în seamă: „este de preferat un apel imperfect, dar lansat la timp, unui apel perfect, lansat... niciodată".
Iar Apelul nostru, judecând după „valurile" din mass-media, şi-a făcut efectul, mai mult, se pare că a lovit o ţintă foarte sensibilă, altfel nu se mobilizau atât de sincronizat gazetarii şi forumiştii (mai ales ai publicaţiilor în care, acum vreo jumătate de an, poate mai mult, citeam şi mă frecam la ochi un titlu de articol: „Hai sictir, patrioţilor!" - să fie acesta „specificul" publicaţiei respective?...).
Devin şi eu speculativ: cum am putea considera că este o entitate („ţinta" de mai sus sau publicaţia sugerată) care reacţionează violent la un apel cu un titlu ca al nostru? Pornită împotriva identităţii naţionale sau/şi împotriva suveranităţii naţionale sau/şi împotriva unităţii naţionale? Un simplu joc de-a logica, desigur...
 
(VII) O chestiune de principiu (se leagă şi de confuzia valorilor, amintită în Apel): cine pe cine judecă-validează azi în România şi conform câtor criterii? Ce îi califică pe cei douăzeci-treizeci de gazetari şi forumişti, dintre primii, unii neavând habar ce este şi ce face AR, dintre ultimii, destui fiind rudimentari ca gândire-scriitură şi bine certaţi cu limba română, să critice o sută şi ceva de academicieni, să atace instituţia ca atare?! De ce ne mirăm, de ce ne purtăm atât de defensiv? Întrebarea e retorică, desigur: pentru că ne-am obişnuit cu alt limbaj, cu alt mod de a raţiona şi reacţiona, pentru că ne imaginăm/dorim ca şi preopinentul să ne semene. Din păcate, nu e deloc aşa. În ziarul Argeş Expres din Curtea de Argeş foloseam odată o metaforă, pentru a descrie o situaţie de genul acesta, vorbeam despre dihorul de presă. Cine a copilărit la ţară ştie despre ce e vorba, nu explic.
Da, Doamnelor şi Domnilor Colegi, apar momente în care trebuie să ne facem auziţi, când România are nevoie de noi, aşteaptă să ne îndeplinim misiunea de instituţie identitară fundamentală, deasupra politicii, deasupra simpatiilor şi antipatiilor personale, deasupra confortului personal chiar, cu gândul numai şi numai la Naţiunea Română, la România.
Dacă nu, din spatele Aulei,  Domnul Eminescu se va uita şi mai încruntat la noi. La noi, cei din sală şi, ochi în ochi, la Prezidiu... Totdeauna este încruntat, la fel cum sunt şi bărbaţii cei bărboşi de pe peretele din spate.  Oare nu-i place Domnului Eminescu cum ne purtăm? Ce ar face el în situaţia de astăzi? Cine i-a citit publicistica va avea răspunsul şi se va simţi dator. Faţă de Ţară şi faţă de cei care vin după noi.
Apelul se încheie cu un fel de jurământ, îl repet, pentru că mi-l asum, chiar dacă sună patetic: Aşa să ne judece viitorul! Iar viitorul nu are milă, oricât am conta pe „istorii alternative"...
 Acad. Gheorghe Păun
Curtea de Argeş, 12 februarie 2017
Trimite email
sâmbătă, 20 aprilie 2024, 12:28:50 Ora de vară a Europei de Est