Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

,,Rigurozitate, seriozitate, responsabilitate, dar o atmosferă caldă, plăcută de examen, nu cu teroare”

Cuvântul de ordine:

,,Rigurozitate, seriozitate, responsabilitate, dar o atmosferă caldă, plăcută de examen, nu cu teroare”

Chiar dacă Biroul de comunicare al Inspectoratului Școlar Județean Bihor a dat publicității, la timp, rezultatele obținute la examenele naționale: Evaluarea națională și Bacalaureat, dl inspector școlar general Alin-Florin Novac-Iuhas a ținut să se întâlnească cu reprezentanții presei pentru a analiza rezultatele, oferind explicațiile de rigoare.

,,Fără muncă și fără studiu, nu putem face pași înainte!"
Cu o disimulată mândrie și satisfacție, am zice noi, dl inspector școlar general s-a arătat mulțumit de rezultatele obținute la ambele examene naționale. La Evaluarea națională, Bihorul a obținut un procent puțin mai mare decât anul trecut: 72,3 (față de 72,0 în 2016), dar sub media națională; puncte forte: fără eliminați și peste 100 de note de 10 (25 la română, 77 la matematică și un 10 la limba maternă). Generalul însă dorește atingerea și chiar depășirea mediei naționale, creșterea procentului de promovare și a nivelului de performanță.
La Bacalaureat, Bihorul a înregistrat cel mai ridicat procent din ultimii cinci ani
Cu cele 69 de procente (înainte de contestații), Bihorul se situează în frunte cu cea mai mare creștere la nivel de țară (10 la sută), în timp ce alte județe au crescut cu patru procente: Argeș și Sibiu (Sibiul fiind deținătorul locului I cu 84 la sută promovabilitate), Alba - șase procente, Mehedinți - două, în timp ce altele au scăzut cu un procent, Clujul și Maramureșul. În schimb, am dat-o în bară cu eliminații: 10!!! Un eliminat la competențe, patru în timpul probelor scrise și cinci după vizionarea înregistrărilor audio-video (o adevărată premieră națională!!!). ,,Dar faptul că am obținut foarte multe note bune, asta înseamnă că învățământul bihorean este de calitate", apreciază dl inspector general...
Catalogul electronic - un câștig
Întrebat cum își explică acea creștere spectaculoasă (cu 10 la sută) a procentului de promovabilitate, domnia sa a răspuns cu seninătate: ,,O baghetă magică nu am. Vreau să cred că munca pe care am depus-o alături de colegii mei, din Inspectorat, alături de colegii noștri care se află la conducerea școlilor, împreună cu cei care i-au pregătit pe elevi. Îmi place să cred că ne-am făcut datoria! Încă o dată spun: cred că toți au înțeles că fără muncă și implicare, fără responsabilitate, nu mai putem continua. Iată că rezultatele sunt vizibile". Domnul inspector general mai dă vina pentru rezultatele bune pe catalogul electronic, implementat în cele mai multe licee orădene. Se pare că lucrurile au fost luate în serios de către toți: elevi, profesori și părinți încă de la simulări. ,,Cu toții am înțeles că fără muncă și fără studiu nu putem face pași înainte. De aceea, le mulțumesc încă o dată tuturor pentru implicarea pe care au avut-o!"
Chiar dacă unii au obținut rezultate strălucite și în lipsa catalogului electronic (vezi colegiile naționale ,,Mihai Eminescu" și ,,Emanuil Gojdu", precum și Colegiul Economic ,,Partenie Cosma"), generalul îi ,,amenință" cu catalogul electronic și pe gimnaziști; mai întâi pe cei din a VIII-a (din septembrie).
Bacalaureatul diferențiat - o măsură bună
Întrebat dacă este de acord cu un Bacalaureat diferențiat, dl inspector școlar general Alin-Florin Novac-Iuhas a și motivat dreptatea care li s-ar face celor ce urmează liceele tehnologice și colegiile tehnice: ,,Ei patru ani se pregătesc pentru meserie și nu pot să valorifice cunoștințele pe care le-au dobândit de-a lungul anilor de liceu, vizavi de specializarea pe care au urmat-o. De aceea cred că va fi o măsură bună", a conchis generalul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Ovidiu Dan     

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 17:44:03 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.