Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Serbarea de Crăciun a clasei a IV-a B, de la Școala Gimnazială ,,Octavian Goga”

„Zâmbete de copii”

Serbarea de Crăciun a clasei a IV-a B, de la Școala Gimnazială ,,Octavian Goga”

Joi, 21 decembrie 2017, la sala ,,Florica Ungur" din Oradea, am avut parte de un adevărat spectacol de Crăciun, prezentat de elevii clasei a IV-a B, de la Școala Gimnazială ,,Octavian Goga", coordonaţi de doamna prof. Dărăban Alexandra.

Serbarea lor de Crăciun s-a intitulat simplu și cuprinzător: „Zâmbete de copii", fiind o explozie a copilăriei și bucuriei, așa cum este și evenimentul pe care îl invocau și cinsteau prin vers și cânt: Nașterea Pruncului Sfânt.
În clasa Alexandrei, Serbarea de Crăciun e un obicei drag tuturor, după cum ne-a mărturisit chiar Alexandra. ,,Şi anul acesta, ca şi în fiecare an, serbarea s-a născut firesc, frumos şi sincer. Astfel, într-o seară târzie i-am invitat pe părinţi la serbarea de Crăciun, ca la o șezătoare în care să povestim și să colindăm, în marea noastră familie, despre Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos". Și așa s-a și întâmplat. Cei 26 de elevi au prezentat, ca într-un film magic, 12 colinde care ne-au umplut sufletele de lumină.  Apoi, intrarea inopinată a Moşului pe scenă, din lateral, pe lângă brad, a stârnit bucuria şi emoţia copiilor. Din dialogul pe care l-au avut elevii cu Moş Crăciun, am dedus câteva aspecte ce țin de pregătirea și curiozitatea lor, de istețimea și imaginaţia lor creativă, de bucuria și deschiderea lor la vederea Moșului. Am mai observat că Moșul și-a făcut bine ,,Tema de casă", răspunzând documentat scrisorilor primite, nu neapărat de la ei. Într-o scrisoare s-au regăsit, totuși, și ei: scrisoarea în care copiii i-au cerut Moşului să-i ajute să rămână uniţi şi prieteni şi peste mulţi ani...
În cadrul activității interactive, am avut și un scenariu de poveste, presărat cu dans, intitulat ,,Miracolul Crăciunului".
Din dialogul cu sala, cu părinții, s-a născut și un moment inedit, în care un părinte, părintele Ciucle Alexandru a colindat la microfon, pe scenă, „O, ce veste minunată", ajutat și de cei din sală, Crăciunul fiind sărbătoarea bucuriei, a speranţei şi a celebrării Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. ,,Există atât de multă bucurie și frumusețe, atâta lumină și bunătate în jurul valorii Crăciunului: rugăciuni, clopote, cadouri, decoraţiuni şi Moş Crăciun, cel bun și darnic. Acesta este spiritul cu care încheiem anul, lăsându-i loc limpede şi curat, celui care vine", a conchis Alexandra Dărăban, buna lor învățătoare, toată numai zâmbet și bucurie, un model de dascăl dăruit profesiei.
Moise-Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Serbarea de Crăciun a clasei a IV-a B, de la Școala Gimnazială ,,Octavian Goga”.

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 23:35:04 Ora standard a Europei de Est