Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Impresionantă desfășurare de forțe cu poeți și artiști orădeni în slujba culturii

În și de Ziua Culturii Naționale și Ziua lui Eminescu

Impresionantă desfășurare de forțe cu poeți și artiști orădeni în slujba culturii

Orădenii care au participat, luni seara (15 ianuarie 2018), la evenimentul organizat la Barou de Asociația Pro Lirica Oradea, cu implicarea Cenaclului Literar ,,Barbu Ștefănescu Delavrancea", au uitat timp de aproape trei ore de grijile cotidiene și au evadat cu sufletul și cu mintea în universul mirific al poeziei și al muzicii.

Programul pregătit pentru dubla sărbătoare: a Culturii Naționale și a nașterii poetului Mihai Eminescu a făcut ca sala de ședințe a Baroului să fie arhiplină, în rândul publicului aflându-se numeroase personalități locale, dar și tineri iubitori de cultură.
În prezidiu, alături de poeta Mihaela Dindelegan, președintă a Pro Lirica Oradea și organizatoare a evenimentului, au luat loc scriitorul Pașcu Balaci, profesorul universitar dr. Valentin Chifor, sculptorul și omul de cultură Cornel Durgheu, precum și doamna Miorița Săteanu, în calitate de co-organizator. Luările de cuvânt ale acestora au conturat direcția spirituală a evenimentului, evidențiind legătura indispensabilă dintre cultura românească și creația omului de geniu Mihai Eminescu.
Posibila prezență fizică a acestuia în Beiuș a constituit tema debutului evocărilor despre viața lui Mihai Eminescu, evenimentul cultural continuând cu recitări din lirica eminesciană și cu o prezentare inedită din corespondența poetului cu Veronica Micle, prin vocea elevei Ștefana Goția, de la Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu". O foarte interesantă expunere a ideilor regretatului psihiatru orădean Gavril Cornuțiu, cuprinse în cartea ,,Tragedia și suferințele omului Mihai Eminescu. Ultimii șase ani din viață", a fost făcută de scriitoarea Sabina Măduța.
Poeții orădeni Alexandru Sfârlea, Gheorghe Vidican, Noru Silvan, Aurel Horgoș, Leontina Costruț, Teodora Coloja, și epigramiștii Ionel Vidican și Gheorghe Bărnuțiu au recitat din creațiile proprii și din lirica dedicată lui Mihai Eminescu de către alți poeți români. Aceeași orientare eminesciană au păstrat în evoluțiile lor și artiștii prezenți în eveniment, începând cu duetul format din Călin Pop și Raul Silaghi, secondați de talentata Ambra Pop, interpreta de muzică folk Liliana Ioniță Budău, artistele Florica Zaha și Maria Haiduc, precum și Maria Matei și surorile Denisa și Lorena Ghib, acestea din urmă tinere speranțe ale folclorului bihorean.  După aproape trei ore cu momente de suflet înălțătoare, seara dedicată culturii naționale s-a încheiat cu o agapă prietenească pregătită de organizatori. (R.P.)
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Impresionantă desfășurare de forțe cu poeți și artiști orădeni în slujba culturii.

Trimite email
marți, 28 iulie 2026 la 04:52:15 Ora de vară a Europei de Est