Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

S-a inaugurat noua autogară de pe Bulevardul Ștefan cel Mare - Gara Centrală

Astăzi, 1 Martie

S-a inaugurat noua autogară de pe Bulevardul Ștefan cel Mare - Gara Centrală

OTL a inaugurat azi, 1 Martie 2018, a treia autogară în Oradea, astfel că, începând de mâine, călătorii care utilizează transportul intrajudeţean dinspre nord-vestul județului vor avea la dispoziţie această nouă autogară de pe Bulevardul Ștefan cel Mare - Gara Centrală.

„Suntem adepții unui transport public intermodal, care presupune utilizarea a două sau mai multor moduri de transport. Aici sunt deja încheiate câteva contracte cu firmele de transport, atât cele care realizează transport de călători în interiorul județului, cât și firmele care tranzitează practic județul nostru. Este foarte clar că această stație de transbordare va crește confortul celor care vor apela la mijloacele de transport public de aici", a spus viceprimarul Mircea Mălan la inaugurare.
Datele referitoare la investiție au fost prezentate de Viorel Mircea Pop, directorul general al OTL. Autogara a fost proiectată de firma PoliArt, iar lucrările au fost executate de firma Abed Nego, având o valoare de 1.040.000 lei. 487 mp din terenul pe care este situată autogara se află în proprietatea Primăriei, iar  600 mp sunt din spațiul închiriat de la CFR. 
Clădirea este compusă din sală de așteptare, punct de informare și vânzare a titlurilor de călătorie, un birou administrativ, un spațiu comercial și trei grupuri sanitare, din care unul pentru persoane cu dizabilități. Clădirea are în dotare și un sistem de informații cu tabelă electronică interioară pentru informarea pasagerilor. Autogara dispune de o platformă cu patru peroane pentru îmbarcarea-debarcarea călătorilor, cu barieră montată la fiecare peron, precum și o zonă de așteptare exterioară cu copertină metalică.
Autogara va deservi operatorii de transport cu licențe de traseu valabile, capacitatea ei permițând deservirea tuturor operatorilor care au aprobate trasee în zonă.
„Avem deja trei firme cu care am încheiat contracte de peron, urmând ca pe toată relația Oradea - Marghita, Oradea - Valea lui Mihai și Oradea - Satu Mare, cei care opresc în această porțiune să aibă contract cu OTL. Sperăm să satisfacem într-o cât mai bună măsură deplasarea persoanelor care tranzitează de la gară cu mijloace auto în aceste direcții", a declarat Viorel Mircea Pop, directorul OTL. Se are de asemenea în vedere pe viitor construirea și amenajarea unei autogări și pe relația Oradea-Aleșd-Cluj.
Viceprimarul Mircea Mălan a amintit și de proiectele aflate în diferite etape cum ar fi continuarea liniei de tramvai Aradului-Goga spre Dimitrie Cantemir, achiziționarea a zece tramvaie noi și instituirea unui abonament unic la nivelul zonei metropolitane, care ar permite călătoria fără probleme cu același abonament.
Totodată, directorul OTL a vorbit despre proiectul care vizează achiziționarea a douăzeci de tramvaie second-hand din Berlin, acestea aflându-se într-o stare tehnică bună, fiind fabricate între anii 1988-1996 și modernizate în perioada 1996-2002. (B.P.)
Pentru mai multe poze, accesați Galeri foto: S-a inaugurat noua autogară de pe Bulevardul Ștefan cel Mare - Gara Centrală.

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 13:17:14 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)