Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

S-a încheiat votul online pentru cele 42 de proiecte care au intrat în cursa pentru bugetarea participativă

Sâmbătă, 9 martie,

S-a încheiat votul online pentru cele 42 de proiecte care au intrat în cursa pentru bugetarea participativă

Primăria Oradea anunță că sâmbătă, 9 martie 2018, s-a încheiat votul online pentru cele 42 de proiecte validate pentru participarea la procesul de bugetare participativă.

Pe site-ul activ.oradea.ro au fost exprimate în total 14.610 voturi, de către peste 5.000 de votanți unici. Primăria Oradea mulțumeşte tuturor orădenilor care s-au implicat în acest proiect, fie prin proiectele propuse, fie prin votul dat acestora.
A doua etapă a votului va avea loc în intervalul 12.03.2018 - 4.04.2018 şi va consta în  organizarea de întâlniri la nivelul fiecărui cartier, în cadrul cărora vor fi prezentate proiectele reprezentative pentru cartierul respectiv. Participanții la întâlnirile publice vor putea să-și exprime prin vot direct opțiunea proprie pentru oricare din cele 42 de proiecte.
Selecția finală va fi realizată prin combinarea votului online (50%) și a votului exprimat în cadrul întâlnirilor publice (50%). În luna aprilie, Primăria Oradea va anunța și va include în bugetul local pentru anul în curs cele zece proiecte care vor obține cel mai mare punctaj în urma votului online și a dezbaterii publice.
Programul și modul de desfășurare a întâlnirilor publice va fi anunțat în perioada următoare. (B.P.)
 
Crt      Voturi   Cartier           Titlu
1          2310    NUFARUL    Parcul etnografic ,,Onisifor Ghibu"
2          1450    CANTEMIR Investind în educație - investim în viitorul copiilor noștri  proiect pilot
3          1308    ROGERIUS  Sala multifunctionala Liceul Lucian Blaga Oradea
4          1146    VELENTA    Modernizare P-ța Tineretului din Velența (Templom ter)
5          991      PODGORIA  Reabilitarea Casei de cultură din Podgoria
6          715      CENTRU       Spatiu pietonal - acces din Str. Matei Basarab la Gradina Zoologica
7          692      IOSIA Modernizare Strand Iosia Nord
8          673      PODGORIA  Extinderea accesului pe Malul Crisului: Silvas - Facliei
9          501      IOSIA             Amenajare parc destinat (și) copiilor cu dizabilitati - Iosia
10        481      NUFARUL    Amenajare pistă de alergare din tartan în Parcul Salca
11        436      ROGERIUS  Coridor Verde linii de tramvai + reabilitare Str. Corneliu Coposu
12        398      Oradea City Report - Alarmarea populației in caz de pericole locale majore
13        350      IOSIA Zona de recreere mal stang Crisul Repede in aval de Pod Densusianu
14        301      NUFARUL    Amenajare prin acoperire elastica a trecerilor la nivel cu liniile de tramvai.
15        254                  Aplicatie de transport public pentru telefoane mobile
16        222      NUFARUL    Amenajare loc de joaca in scuarul din Str. Onisifor Ghibu Nr. 26
17        211      CENTRU       Toalete ecologice și igienice
18        210      CENTRU       Modernizarea copertinelor pasajului pietonal Piața București - Gara Centrală
19        186      ONCEA         Cartierul Soarelui Oncea: Amenajare spații verzi, locuri de joacă și terenuri pentru sport
20        144      CENTRU       Monument Meridianul ,,0"
21        142      ROGERIUS  Mese șah cu pergole acoperite în parcul Olosig
22        125      TINERETULUI       Loc de joaca si viabilizare terenuri in Cartierul Tineretului Oradea
23        118      CENTRU       Reabilitare acces, amenajare curte si loc de joaca Creșa Nr. 9
24        118      PODGORIA  Introducerea in circuitul turistic a Dealurilor Oradiei
25        115      Oradea Smart City - Monitorizare proiecte publice
26        112                  Gestionare eficienta a locurilor de parcare de pe raza mun. Oradea.
27        100      ROGERIUS  Amenajare teren de sport/exercitii - Str. Sovata
28        87        ROGERIUS  Trecere inteligenta de pietoni - intersectie Transilvaniei - Posada
29        84        CENTRU       Expozitie Pistruiatul in Muzeul Orasului - Cetatea Oradea
30        82        CENTRU       Amenajare unui spatiu verde Bd-ul Magheru M8
31        72        DECEBAL    Reamenajare curte interioara si spatiu verde - Bulevardul Dacia Nr. 55
32        70        NUFARUL    Pasarela pietonala peste paraul Pețea zona depoului OTL
33        68        EPISCOPIA  Amenajare parc cu loc de joaca pe Str. Drumul Hotarului, in Cartierul Episcopia Bihor
34        60        DECEBAL    Dotare cu loc de joaca si mese sah parc Str. Menumorut - Doina
35        59        ROGERIUS  Pista biciclete acces subteran Str. Stefan cel Mare - Secarei
36        50        ROGERIUS  Amenajare spatiu verde si dotare cu mobilier urban - Lacul Rosu, Rogerius
37        48        NUFARUL    Amenajare loc de joaca in Parc Salca 2
38        41        CENTRU       Amenajare loc de joaca in Santul Cetatii Oradea
39        37                    Porti/Panouri/Sculpturi la intrarile din Oradea (concurs de solutii)
40        25        ROGERIUS  Amenajare spatiu de joaca si parcari de domiciliu - Str. Milcovului
41        10        NUFARUL    Parcari Str. Episcop Ioan Suciu Nr. 22, bl pb 11
42        8          IOSIA Amenajare loc de joaca in Cartierul Veteranilor.

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 13:17:07 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)