Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

O duminică de poveste cu folkiști în Cetatea Oradea

Festivalul naţional de folk Pro Lirica Oradea

O duminică de poveste cu folkiști în Cetatea Oradea

S-a schimbat locul desfășurării festivalului de folk, din amfiteatru în fața Muzeului Pâinii, dar degeaba..., de bruiajul sonor al petrecăreților tot n-am scăpat!

Duminică (1 iulie 2018), în cea de-a doua seară a Festivalului național de folk Pro Lirica, ne-am înființat și noi în Cetate spre a lua pulsul evenimentului.
În prima seară, după tripla lansare de carte și CD, am plecat, să onorăm un alt festival, la Gala Concursului național de interpretare vocală ,,Kharisma", ediția a III-a care s-a desfășurat la Filarmonica de Stat.
Monica Cojocaru din Arad și Ghilbert Nicolescu (la nai), ,,cu sonorități a la Barbu Lăutaru, ne-au amintit de muzica arhaică", după cum remarca actorul și folkistul Mircea Bodolan, prezentatorul festivalului.
Orădeanca noastră Adina Hodișan a pus paie și a reușit să aprindă relativ repede focul și să încălzească atmosfera, îndemnându-i pe orădeni să cânte și să nu uite ca ,,Niciodată (...), Să nu uităm de cei mai triști ca noi" (vorba cântecului). ,,Sper să fim mai umani, să fim mai buni, mai patrioți, să nu ne uităm rădăcinile, valorile...". După ,,Clopotul reîntregirii", a cântat: ,,Săracă soră basarabă/ Tu cea mai sfântă dintre toate/ Zadarnic mama te întreabă/ Dacă trăiești în libertate", împreună cu Călin Repciuc (la caval).
Cu mult respect, Mircea Bodolan a vorbit despre familia (frații) Chelu ca fiind un etalon de profesionalism, iar Florian și Alexandrina Chelu nu au coborât ștacheta nici duminică seara, oferindu-ne muzică (la graniță cu folkul) și poezie aleasă, pe sprânceană: ,,Programa mea", de Iosif Vulcan (Jos șarlatania, jos ciocoismul), ,,Poeții", de Lucian Blaga, ,,Un salon" (unul din cele două albume ale lui Mihai Eminescu), ,,Prometeu", de Aurel Baranga, un sonet din cartea ,,Frontul roșu", a lui Nicolae Steinhardt (care conține nu mai puțin de 139 de sonete, vorba domnului Florian Chelu), ,,Arta", de poeta Carmen Silva (adică Regina Maria - ,,cea mai cultă regină din toate timpurile", vorba dlui Chelu, care a citat un autor de pe Google), ,,Ai noștri tineri...", de Mihai Eminescu, ,,Cântec pentru mama" (compozitor, Mișu Iancu, textier, Alexandru Mandi), încheind tot cu Iosif Vulcan, cu ,,Poetul în astă lume" (care ,,nu este pentru sine, el este dat națiunii; refren: ,,Națiunea te-așteaptă, deci, cântă, nu înceta!").
Liliana Ioniță Budău, Mircea și Fala Band ne-au încântat din nou, Liliana fiind născută (nu făcută) pentru a transmite asemenea mesaje cu vocea și chitara (,,această muzică este viața mea", recunoaște chiar Liliana). Ea a venit și de această dată ,,cu un șir de comemorări", iar la final avea să recunoască cum că: ,,Această atmosferă pe care am creat-o (împreună cu spectatorii - n.n.) face mai mult decât un parastas, credeți-mă!" S-au cântat, în chip magistral: ,,Rugă pentru părinți și copii", versuri Adrian Păunescu (Rugă cântată pentru a doua oară în public, după cum subliniază Liliana), Tatiana Stepa - ,,Copaci fără pădure", Alexandru Zărnescu (Gimi, pentru prieteni, părintele chitării la Cenaclul ,,Flacăra", vorba Lilianei), ..Castelul", de Adrian Păunescu, și încă trei piese, împreună cu 80 la sută din Fala Band: ,,În arhivă" (piesă manifest, aparținând lui Bănică Macavei, plecat și el) Gil Ioniță - ,,Jurământ la Putna", de Adrian Păunescu; ,,Trăiască, trăiască/ Trăiască, să trăiască/ Moldova, Ardealul/ Și Țara Românească". Liliana și trupa au încheiat antologic cu faimosul Haiduc al lui Phoenix.
Scena a fost apoi onorată de alți doi grei și îndrăgiți chitariști și interpreți, virtuoși în compozițiile pe care le pregătesc: Raul Silaghi și Călin Pop. Raul a deschis, de unul singur, cu o compoziție pe versurile poetei Mihaela Dindelegan, poezia ,,Fericirea, ca un refren", urmată de o piesă lirică despre orașul Ștei (orașul natal al lui Raul, orașul plopilor de pe vremuri). Apoi cei doi ne-au oferit Scrisori și folk străvechi, Haihui (,,prin gândurile lumii"), Ghidușii, Unde ești tu oare, Un cântec trist (în timp ce ,,ploaia ne spală păcatele-n doi"), iar la final, copila lui Călin ni s-a arătat, ca și la ediția de anul trecut, cu ,,Dulcea mea copilărie".
Ultimii doi interpreți au fost clujenii Cătălin Condurache și Emeric Imre (,,într-un final triumfal", vorba lui Mircea), cu nimic mai puțin titrați și îndrăgiți de orădeni. Cătălin, cu muzicuța sa, ne-a reamintit de muzica country și de Bob Dylan. El ne-a (în)cântat cu piese de pe albumul ,,Generația ta", devenit ,,Albumul anului", în 1997, la Radio ,,Sonvest" - radioul de suflet al orădenilor), dar și de pe albumul ,,Golden Folks". Emeric Imre (acest ,,bonom desăvârșit" pe care Mircea Bodolan nu l-a văzut niciodată supărat) ni l-a redat pe mare și inegalabilul mentor al folkiștilor la Cenaclul ,,Flacăra", poetul Adrian Păunescu, cu ,,Rană și cuțit", ,,Jurământ", ,,Noapte de unul singur"...
Și-ncălecai pe-o șa și ... toate cele bune, până la anul (cu folkul)!
Mulțumim, Mihaela și echipa!
Moise-Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: O duminică de poveste cu folkiști în Cetatea Oradea.

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 23:47:04 Ora standard a Europei de Est