Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Prima ediție Les Films de Cannes à Oradea

Evenimentul cultural al toamnei, la Teatrul ,,Regina Maria” din Oradea

Prima ediție Les Films de Cannes à Oradea

Proiecțiile includ Shoplifters, câștigătorul Palme D'Or 2018, și Lemonade, de Ioana Uricaru.

Sâmbătă, 3 noiembrie 2018, începe prima ediție Les Films de Cannes à Oradea. Cinefilii orădeni vor avea ocazia să vadă în premieră filmului care anul acesta a câștigat marele premiu la Cannes, Shoplifters, de Kore-Eda Hirokazu. De asemenea, vor putea viziona și cel mai în vogă film românesc al momentului, Lemonade, al regizoarei Ioana Uricaru. Ediția de la Oradea se va desfășura pe 3 și 4 noiembrie, la Teatrul ,,Regina Maria". Toate filmele din program vor fi introduse de profesorul și criticul de film Doru Pop.
Shoplifters i-a adus regizorului Kore-eda Hirokazu primul Palme d'Or din carieră la cea de-a șaptea selecție a acestuia în selecția oficială de la Cannes. După Premiul Juriului primit în anul 2013 pentru Like Father, Like Son, Kore-eda a primit anul acesta recunoașterea supremă pentru un film cald și emoționant despre o familie de hoți mărunți care găsesc o fetiță abandonată și decid să o crească ca și cum ar fi copilul lor.
Filmul Lemonade, de Ioana Uricaru, a debutat la Berlinală, după care a fost selecționat în peste 25 de festivaluri, achiziționat spre distribuție în 12 țări și a primit șase premii în festivaluri internaționale, printre care premiul pentru regie la Sarajevo Film Festival. Un thriller captivant despre visul american, Lemonade este primul film românesc turnat în America de Nord și spune povestea dură  a Marei, o tânără de 30 de ani care pleacă în America cu viză pentru un loc de muncă ca asistentă. La spitalul unde lucrează are norocul să-l întâlnească pe Daniel, un american cu care se căsătorește înainte să-i expire viza. Problemele încep când trebuie să obțină cardul verde pentru a putea rămâne în continuare.
Duminică, 4 noiembrie de la ora 20.00 vor fi proiectate în succesiune, fără pauză, două filme. În deschidere scurt metrajul românesc al Georgianei Moldoveanu, Albastru și roșu în proporții egale, care a avut premiera anul acesta la Cannes în secțiunea Cinefondation. Iar apoi va fi prezentat Dogman, filmul dublului câștigător de Grand Prix la Cannes, Matteo Garrone, autorul iconicului Gomorrah. Dogman rămâne în zona mafiei siciliene și spune povestea unui simpatic frizer de câini, prins între forțe mai mari decât el. Filmul a fost premiat la Cannes, actorul Marcello Fonte a primit premiul pentru interpretare.
Programul complet al proiecțiilor poate fi consultat și pe http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/program/oradea/
Sâmbătă, 3 noiembrie, Teatrul ,,Regina Maria"
15.00 - PATERSON, de Jim Jarmusch, în competiție la Cannes (2016, 118 min, USA)17.30 - BORDER, de Ali Abbasi (2018, 108 min, SE, DK). Premiul Un Certain Regard, Cannes 2018 20.00 - BURNING, de Lee Chang-Dong (2018, 148 min, KR). Premiul FIPRESCI, Cannes 2018
Duminică, 4 noiembrie, Teatrul ,,Regina Maria"
13.00 - LEMONADE, de Ioana Uricaru (2018, 88 min, RO, CA, DE, SE). Selecție Panorama, Berlin 2018. 15.00 - GIRL, de Lukas Dhont (2018, 105 min, BE). Caméra d'Or, Cannes 2018. Premiul pentru interpretare și Premiul FIPRESCI în Un Certain Regard 17.30 - SHOPLIFTERS, de Kore-Eda Hirokazu (2018,  121 min, Japonia). Palme d'Or, Cannes 2018 20.00 - ALBASTRU ȘI ROȘU ÎN PROPORȚII EGALE, de Georgiana Moldoveanu, (2018, 21 min, RO). Cinefondation, Cannes 2018 urmat 20.30 - DOGMAN, de Matteo Garrone (2018, 102 min, IT). Premiul pentru interpretare masculină, Cannes 2018
Filmele sunt proiectate în versiune originală și subtitrate în limba română.
Prețul unui bilet este de 12 lei. Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului ,,Regina Maria" și de pe biletmaster.ro.
Shoplifters este distribuit în România de Independența Film.
Detalii: www.filmedefestival.ro.
Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes à Bucarest și Facebook event Les Films de Cannes à Oradea.
***
Les Films de Cannes à Oradea este organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) și a Primăriei Municipiului Oradea.
Sponsor principal: Climahub by Ergocon
Partener: Teatrul ,,Regina Maria", Ramada Oradea by Wyhdham, Daisler Print House, Universitatea din Oradea, Librăriile Humanitas, La Casa, Piața 9.
Carmen Dăncescu

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 13:53:21 Ora standard a Europei de Est