Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Trei premiere în luna ianuarie la Teatrul ,,Regina Maria”

Prima va avea loc duminică, 13 ianuarie

Trei premiere în luna ianuarie la Teatrul ,,Regina Maria”

Teatrul ,,Regina Maria" se pregătește să-și întâmpine spectatorii în noul an cu trei premiere.

Prima, aparține Trupei Iosif Vulcan și va avea loc duminică, 13 ianuarie 2019, de la ora 19.00, în Sala Mare: „Capcana lui Hamlet", adaptare după Nedialko Yordanov, în regia lui Petru Vutcărău, fiind urmată de un recital de poezie care va va avea loc luni, 21 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Arcadia: „RĂZLEȚE... spicuiri din lirica lui Tudor Arghezi„ și un spectacol dedicat Micii Uniri, susținut de către artiștii Ansamblului Artistic Profesionist Crișana: „Uniți în cuget și-n simțiri" - joi 24 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Mare.
Nedialko Yordanov, autorul textului montat de Trupa Iosif Vulcan, este un om de literatură bulgar a cărui operă se remarcă prin texte din registre diverse precum poezie, proză, jurnalism politic și teatru. Creațiile sale de dramaturgie se bucură de succes încă de la începutul carierei, iar de-a lungul a peste 40 de ani de teatru, a scris piese cuprinzând toate genurile teatrale și a regizat numeroase spectacole.
Textul „Uciderea lui Gonzago", care stă la baza spectacolului „Capcana lui Hamlet", este, la rândul său, inspirat din tragedia shakespeariană „Hamlet", și prezintă o variantă diferită și îmbogățită a evenimentelor de la curtea castelului Elsinore, centrată pe condiția artistului. Hamlet - prințul Danemarcei - pune la cale crearea unor împrejurări artificiale care reeditează abominabila crimă înfăptuită asupra tatălui său, iar pionii acestui plan de a demasca nelegiuirea săvârșită de Claudius, actualul rege, sunt actorii care tocmai au ajuns la castel. Victimele experimentului imaginat de Hamlet nu rămân, însă, doar unchiul său și - într-o oarecare măsură - mama sa ci și protagoniștii spectacolului, artiștii care „țin oglinzile" pentru ca spectatorul să se vadă pe sine însuși.
Traducerea textului este realizată de Elvira Rîmbu, actriță și manager interimar la Teatrul ,,Regina Maria", concepția regizorală a spectacolului îi aparține reputatului om de teatru Petru Vutcărău, care montează deja al doilea spectacol din această stagiune cu actorii care fac parte atât din Trupa Iosif Vulcan, cât și din Trupa Arcadia, iar scenografia este semnată de talentata artistă Oana Cernea.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Richard Balint (Charles), Elvira Rîmbu (Elisabeth), Petre Ghimbăşan (Benvolio), Răzvan Vicoveanu (Henric), Denisa Vlad (Amalia), Pavel Sîrghi (Sufleurul), Sorin Ionescu (Polonius), Consuela Egyed (Ofelia), Alin Stanciu (Horatio), Sebastian Lupu (Călăul), Ciprian Ciuciu (Hamlet), Igor Lungu (Un spion, Un torţionar).
Textul „Uciderea lui Gonzago" a mai fost montat la Oradea în anul 2010, spectacolul cu același nume având, însă, doar câteva reprezentații care s-au jucat la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Următoarea premieră a Teatrului ,,Regina Maria", „RĂZLEȚE"... SPICUIRI DIN LIRICA LUI TUDOR ARGHEZI, este un moment artistic de excepție, dedicat iubitorilor de poezie. Susținut de către actorul Eugen Țugulea, spectacolul are menirea de a conserva și de a readuce, în același timp, în atenția publicului orădean, opera unuia dintre cei mai prolifici și îndrăgiți poeți români: Tudor Arghezi. Glasul reputatului actor va fi acompaniat de sunetele instrumentelor de suflat mânuite cu pricepere de Petrică Popa. Orădenii sunt așteptați să pășească în lumea magică a poeziei luni, 21 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Arcadia.
Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana" va organiza, de asemenea, o premieră, intitulată UNIȚI ÎN CUGET ȘI-N SIMȚIRI. Acest concert extraordinar dedicat Unirii Principatelor Române, va avea loc joi, 24 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Mare. Spectacolul va fi prezentat de îndrăgitul actor George Voinese și vor fi invitate special Niculina Stoican şi Mioara Velicu, care vor concerta alături de artiştii bihoreni: Felicia Costin, Petrică Popa, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Stângaciu, Leontin Ciucur și corpul de dansatori al ansamblului. Artiștii vor fi acompaniați de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana", condusă de maestrul Adrian Miescu, iar regia artistică a spectacolului este semnată de Leontin Ciucur.
Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului, de marți până vineri, în intervalul orar 12.00 - 18.00, iar în weekend între orele 10.00 - 13.00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.
Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475.
Ramona Gabriela Nemeș

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:28 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.