Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

“Prietena mea - cartea, prietenii mei - tipografii”

În cadrul proiectului educațional “Să vorbim și să citim corect”

“Prietena mea - cartea, prietenii mei - tipografii”

Se poartă tot mult în învățământ, în ultima vreme, parteneriatele școlare în cadrul unor proiecte educaționale pe termen scurt, mediu sau lung, datorită multiplelor lor valențe de ordin instructiv-educativ

 În acest context se înscrie și proiectul educațional “Să vorbim și să citim corect”, demarat, ieri (joi, 29 ianuarie 2009), prin vizitarea "Imprimeriei de Vest".
 Parteneri în acest proiect sunt prof. Teodora Pop (de la Școala cu clasele I-VIII “Dacia” ), înv. Adriana Puie (de la  Liceul Pedagogic “Iosif Vulcan” Oradea) și inst. Cornelia Borz (directorul Grădiniței nr. 34 din Oradea).
"Citind tot mai mult, copilul va ajunge să-și înalțe în suflet templul luminos și maiestuos al cărții. Pe altarul acestui templu, el va găsi căldura, sinceritatea și înțelepciunea unui prieten adevărat, gata să-i dezvăluie cele mai ascunse secrete, cele mai fantastice întâmplări, ajutându-l să iubească lumea și să lupte pentru ea..." Astfel explică partenerii alegerea temei, iar scopul urmărit este unul pe măsură: stimularea interesului pentru lectură, cultivarea dragostei pentru frumusețea exprimării îngrijite, dezvoltarea limbajului și mesajului, îmbogățirea vocabularului...
Mergând în vizită la tipografia  "Imprimeria de Vest",  elevii pedagogiști din clasa a II-a D i-au invitat și pe prietenii lor din a III-a D (îndrumați de inst. Elena Bălaj).
 În împărăția tipăririi cărților, școlarii s-au simțit puțin stingheriți, nemaivăzând atâtea utilaje și atâția meșteri făurari, ca într-o adevărată fabrică. În periplul lor, aventurierii au fost ghidați de doamna Marcela Mureșan, care le-a explicat întregul proces pe care îl urmează foaia albă, imaculată, până ajunge să fie legată în volum și apoi răsfoită în bancă sau acasă în fotoliu.
 "Coala albă de hârtie, tăiată în baloturi, este introdusă în tiparniță pentru a fi transformată în filă tipărită. Alții se îndeletnicesc cu prepararea culorilor: mai întâi este folosit galbenul, și după aceea se adăugă roșul și albastrul pentru a obține paginile colorate. Filele tipărite devin carte brută, dar, ajungând la legătorie, sunt asamblate la o mașină de cusut, iar la urmă se copertează, mai subțire sau cartonat, cu un înscris auriu, după ce, în prealabil, au trecut și pe la ghilotină..."
Ambalate în colete, cărțile iau drumul librăriilor și al altor destinatari.
"Dacă la intrare, am rămas impresionați de expoziția de carte, la ieșire, ne-am promis ca niciodată să nu tratăm cu superficialitate și indiferență munca investită în tipărirea cărților, ci doar cu deosebită considerație și respect pentru munca tipografilor, și ei un fel de scriitori... de carte", după cum plastic a ținut să se exprime dna înv. Adriana Puie. (Ov. D.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:43:05 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)