Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua persoanelor fără adăpost

Vineri, la sediul Adăpostului de Noapte

Ziua persoanelor fără adăpost

Şi în acest an, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, prin Serviciul Prevenirea Marginalizării Sociale, a marcat Ziua Persoanelor fără Adăpost, printr-o activitate socială care a avut loc vineri, 11 octombrie 2019, la sediul Adăpostului de Noapte din Str. Gutenberg nr.8.

Profitând de vremea de afară, angajaţii DAS Oradea, împreună cu directorul executiv, Arina Moș, au pregătit locatarilor Adăpostului de Noapte grătare, prăjituri şi răcoritoare, petrecând  împreună câteva ore în care au învățat niște lecții de viață și unii și alții.
Unii dintre participanţi au povestit cum au ajuns la Adăpostul de Noapte, amintindu-şi că acum mai mulţi ani au fost luaţi de pe străzi, unde se adăposteau prin canale, în parcuri sau trăiau sub cerul liber. Viaţa lor a fost schimbată în bine pentru că au un acoperiș deasupra capului, pentru că aparțin unui grup și pentru că nu se simt a nimănui, după cum aceștia declară.
Administraţia publică locală sprijină această categorie vulnerabilă prin asigurarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială, protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia şi demnitatea personală.
Adăpostul de Noapte, cu o capacitate de 71 de locuri,  vine în sprijinul persoanelor lipsite temporar de adăpost şi serviciile oferite aici răspund atât nevoilor de bază ale beneficiarilor - asigurarea cazării și a hranei zilnice, cât și sprijin pentru dezvoltarea abilităților de comunicare, a celor practice pentru viață, integrarea pe piața muncii (mediere în vederea obținerii unui loc de muncă) și consiliere, acestea contribuind la îmbunătăţirea nivelului lor de trai şi ajutor pentru depăşirea acestei perioade dificilă din viaţa lor.
Acum, la începutul sezonului rece, dorim să reamintim şi totodată să rugăm comunitatea locală, să anunţe la numărul de telefon al Dispeceratului Poliţiei Locale: 0259-969 sau la numărul de telefon non-stop 0359/466666 al Adăpostului de Noapte despre zonele sau locaţiile în care se adăpostesc persoane fără adăpost, expuși temperaturilor scăzute.
Cei care ajung aici beneficiază de cazare în cele două corpuri de clădire si cele cinci containere din incinta adăpostului, dotate cu dușuri şi grupuri sanitare, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, îmbrăcăminte curată şi nu în ultimul rând, sprijin pentru depăşirea acestei perioade dificile din viaţa lor.
Peste zi, în Centrul Comunitar Gutenberg, situat la aceeaşi adresă, respectiv J.Gutenberg nr.8, în cadrul unui protocol de colaborare cu Asociaţia Smiles, oamenii străzii beneficiază de o serie de activităţi de socializare: sărbătorirea zilelor de naştere, vizionarea de filme şi documentare, alese în funcţie de aria lor de interes şi consiliere psihologică, suport în găsirea unui loc de muncă, sprijin pentru obţinerea actelor de identitate şi stare civilă.
Haideți, împreună, să-i ajutăm, nu să-i judecăm!

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:35:40 Ora de vară a Europei de Est