Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Campania ,,Burse în toată România”!

Consiliul Național al Elevilor

Campania ,,Burse în toată România”!

Consiliul Național al Elevilor, unica structură care reprezintă elevii la nivel național, solicită Guvernului României, prin demararea campaniei intitulate „Burse în toată România"! aprobarea unei hotărâri de guvern care să reglementeze cuantumul minim de acordare a burselor, precum și includerea finanțării corespunzătoare pentru îndeplinirea acestui deziderat în bugetul de stat proiectat pentru anul 2020.

  Demersurile structurii s-au orientat către superficialitatea cu care sunt tratate bursele școlare de către autorități încă de la începutul anului 2017. În acest sens, Consiliul Național al Elevilor a elaborat un proiect de lege care prevedea acordarea lunară a burselor de merit, performanță, studiu și ajutor social, împreună cu cuantumul minim al acestora. Cu toate acestea, în toamna anului 2019, hotărârea emisă de Guvern stabilea faptul că, în anul școlar 2019-2020, cuantumul respectiv rămâne la latitudinea administrațiilor publice locale.
Elevii români întâmpină zilnic probleme cauzate de lipsa echității din sistem, dovadă fiind valoarea burselor în localități precum Pilu, din județul Arad, unde aceștia primesc lunar doar 8 lei pentru educație. De aceea, Consiliul Național al Elevilor, alături de organizațiile și structurile partenere, a redactat o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, în cadrul căreia sunt menționate aspectele definitorii campaniei demarate, în concordanță cu petiția inițiată cu același scop.
Consiliul Județean al Elevilor X face apel către toți actorii implicați direct în actul educațional și îi încurajează pe aceștia să semneze petiția în vederea garantării echității în sistemul de acordare a burselor în România. Pentru mai multe detalii și pentru a te implica în campanie, accesează următorul link: http://bit.ly/petițieburse.

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 01:47:07 Ora de vară a Europei de Est