Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Éva Heyman - 13 februarie 1931 - 17 octombrie 1944

Astăzi, în Parcul ,,Nicolae Bălcescu” din Oradea, pentru

Éva Heyman - 13 februarie 1931 - 17 octombrie 1944

Pe data de 13 februarie 1931 s-a născut Éva Heyman. Cu siguranță ar fi avut un viitor strălucit, Éva visând să devină fotoreporter, îi plăcea să studieze! A trăit atât de puțin, fiind unul din cei 1.500.000 copii care și-au găsit sfârșitul în cel mai crud mod cu putință.

O cunoaștem pe Éva prin intermediul condeiului, prin prisma jurnalului scris de ea în perioada 13 februarie 1944 - 30 mai 1944.
La împlinirea vârstei de 13 ani, Éva scria primele rânduri în jurnal. Descrie cadourile primite și cadrul în care și-a petrecut aniversarea zilei de naștere, un cadru restrâns, și cu lipsurile provocate de război: „Am împlinit 13 ani ... Înainte de ziua mea de naștere invitam lume. Dar deja anul trecut nu au fost la mine decât două cele mai bune prietene ... Am servit ceai cu sandviciuri și tort Sacher. Până acum, de ziua mea serveam ciocolată cu frișcă și cozonac, dar acum nu avem suficient lapte, deoarece e război ...".
Din primele pagini ale jurnalului, Éva ilustrează transformările odioase din urbea de pe Crișul Repede cauzate de cel de-al doilea  război mondial.
Copilăria Évei era deja mutilată de monstruozitatea războiului. A fost puternic marcată de faptul că Marta, prietena ei, a fost dusă de naziști în Polonia.
Viața Évei a fost răvășită de legislația antievreiască, de gândul că Oradea ar putea fi bombardată, de intrarea trupelor naziste în Budapesta, de confiscarea lucrurilor personale, de izgonirea evreilor orădeni din propriile case, de obligativitatea purtării semnului distinctiv steaua galbenă, de arestarea tatălui ei, de închiderea în ghetou, de interogatoriile din birourile fabricii de bere, totul culminând cu deportarea, în vagoane de animale, a evreilor în lagărele morții.
De multiple ori Éva exprimă dorința de a trăi: „Vreau să rămân în viață cu orice preț"; „Eu nu vreau să mor deoarece abia am trăit", „Dar eu nu vreau să mor, micul meu Jurnal, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din toată circumscripția numai eu, singură, aș rămâne aici. Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță, într-un pod sau în orice gaură". Un strigăt pe care-l repetă de mai multe ori, atunci când frica este concretă. Ne emoționează acest strigăt, cu atât mai mult cu cât vocea Évei a fost redusă la tăcere cu forța, suprimată într-un mod atroce.
Deși s-ar fi agățat de viață cu orice preț, Éva Heyman a fost deportată, și-a găsit sfârșitul în lagărul Auschwitz, unde, în octombrie 1944, a fost împinsă spre „duba morții" chiar de către doctorul Mengele.
În amintirea tuturor copiilor evrei care au fost deportați din Oradea a fost înălțat, la data de 15 octombrie 2015, de către Asociația Tikvah, Memorialul Éva Heyman, în parcul Nicolae Bălcescu, acel loc unde în 1944 speranțele evreilor erau spulberate, unde dezumanizarea lor era vizibilă, aceștia fiind încărcați în vagoane de animale, supraglomerate, fără condiții minime de igienă, fără apă, fără aer, fără nici o vină, trenurile se îndreptau spre lagărele morții.
La 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz de armata rusă, acum când numărul supraviețuitorilor devine tot mai restrâns, avem datoria de a cunoaște trecutul istoric, răul absolut care a cuprins și Oradea, de a ne aduce aminte!
Fapt pentru care azi, 13 februarie 2020, ne aducem aminte de Éva Heyman, de setea ei de cunoaștere, de bucuriile ei, de plăcerea de a face sport, de pasiunea de a se plimba cu bicicleta, de dorința ei de a deveni fotoreporter, de cărțile pe care le lectura, de prieteniile ei.
Îi suntem  recunoscători pentru faptul că ne-a lăsat mărturie trăirile ei! Memoria ei este păstrată și la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, unde îi este dedicată o parte a expoziției.
Împreună cu elevii înscriși în proiectul Ambasadorii Memoriei, însoțiți de cadrele didactice, vom aduce un omagiu copilei Éva Heyman, în data de 13 februarie 2020, ora 13, la Memorialul Éva Heyman, din Parcul Nicolae Bălcescu.
Cu acest prilej, elevii vor preda eseurile cu titlul ,,Destinul Orașului Oradea și al comunității evreiești fără Holocaust".
Cuprinși de speranța ca astfel de crime să nu mai aibă loc, vom lăsa în amintirea Évei o mică floare.... într-un mod inedit.
Vă aşteptăm!

Trimite email

miercuri, 8 aprilie 2020