Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Învățământul se poate adapta rapid la noile cerințe apărute în urma epidemiei

Beneficiarii granturilor pot investi în servicii de educație: creșe, grădinițe, școli

Învățământul se poate adapta rapid la noile cerințe apărute în urma epidemiei

Educația este unul dintre domeniile cele mai afectate de criza generată de noul Coronavirus, iar sistemul de educație, greu încercat în această perioadă, poate fi susținut cu ajutorul unor investiții masive în învățământul privat, în special în digitalizare, pentru a sprijini educația la distanță în situații dificile, de exemplu, din punct de vedere epidemiologic.

De asemenea, pot fi puse în practică, prin investiții, proiecte de susținere a  pregătirii tinerilor, dar și a celor care vor să învețe alte meserii pentru viitoarele job-uri.
Proiectele includ o gamă largă de posibile investiții, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului, aplicațiile putând fi pentru „servicii de educație: creșe și grădinițe, școli". Domeniile de activitate eligibile, potrivit deciziei Guvernului, sunt: ,,Învăţământ preşcolar, învăţământ primar, învăţământ secundar general, învăţământ secundar, tehnic sau profesional, învăţământ superior non-universitar, învăţământ superior universitar, învăţământ în domeniul sportiv şi recreaţional, învăţământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice etc.), școli de conducere (pilotaj), alte forme de învăţământ, activităţi de servicii suport pentru învăţământ".
Astfel, cei care vor să investească în creșterea calității actului didactic, pot beneficia de finanțări substanțiale pentru a-și atinge obiectivele. Ordonanța de Urgență privind granturile oferă, și pentru învățământ, posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru capitalul de lucru care au valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro și, de asemenea, fonduri între 50.000 și 200.000 de euro pentru capitalul de investiții.
Cei care vor să acceseze granturile pentru capitalul de lucru trebuie să știe că vor fi nevoiți să participe cu o finanțare de 15% din valoarea grantului solicitat. De asemenea, cei care doresc să acceseze granturile pentru capitalul de investiții trebuie să vină cu un aport de 15% (pentru regiunile mai slab dezvoltate) și, respectiv, 30% pentru beneficiarii din regiunea București- Ilfov.
În curând, cei care vor avea proiectele deja schițate vor putea să și le definitiveze rapid pentru că vor avea acces la un ghid al solicitantului unde vor putea vedea exact pașii de parcurs, iar ulterior o platformă online unde vor depune proiectele.
Pentru Guvernul PNL, învățământul de stat este de asemenea o prioritate, guvernul propunându-și prin programul de investiții ca în orizontul de timp 2021-2027 să majoreze gradual alocările pentru sistemul de învățământ și de cercetare, prin utilizarea tuturor resurselor financiare care pot fi angrenate în acest sens: alocări de la bugetul de stat, fonduri externe nerambursabile, fonduri rambursabile sub forma împrumuturilor de la instituții financiare internaționale, fonduri private, inclusiv sub forma parteneriatelor public - private.
 Florica Cherecheș,
deputat PNL
vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților
președinte O.F.L.

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 14:43:42 Ora standard a Europei de Est