Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

În Oradea se va construi un spital ultramodern, pe fonduri europene

Primarul Florin Birta, preşedintele C.J. Bihor, ing. Ilie Bolojan şi managerul Sp.J., dr. Gheorghe Carp, au anunțat, luni, că

În Oradea se va construi un spital ultramodern, pe fonduri europene

Pe un teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa, care astăzi este în proprietatea Consiliului Judeţean Bihor şi care urmează să fie transferat municipiului Oradea, se va construi un nou spital, au anunţat luni, 2 noiembrie 2020, primarul Oradiei, Florin Birta, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, ing. Ilie Bolojan şi managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, în cadrul unei declarații de presă.

Spitalul va avea 280 de locuri, valoarea estimată a proiectului fiind de 30 de milioane de euro. Studiul de fezabilitate se va finaliza până la sfârşitul acestui an, finanţarea urmând să fie făcută din fonduri europene.
Cu privire la proiectul construirii acestui nou spital în Oradea, președintele Consiliului Județean, ing. Ilie Bolojan a declarat: „Avem nevoie de un spital nou, care să rezolve problemele pe care le avem astăzi încă nerezolvate în Oradea și împreună am căutat un amplasament pe care să-l punem la dispoziția municipalității în vederea construirii spitalului. Am identificat amplasamentul pe strada Vlădeasa și, la jumătatea străzii, pe un teren care astăzi este în proprietatea Consiliului Județean Bihor, dar care a ținut de unitățile militare în anii anteriori. Vom pune acest amplasament la dispoziția Primăriei Oradea pentru a construi pe proprietatea menționată acest spital, pe o suprafață de 2.5 ha, care va fi transferată în cursul acestei luni Primăriei Oradea. Urmează ca Primăria și spitalele să realizeze această investiție importantă pentru orădeni. Angajamentul Consiliului Județean va fi că în prima ședință vom transfera terenul Primăriei Oradea".
Legat de acestă investiție, primarul Florin Birta a declarat: „Vreau să mulțumesc dlui Ilie Bolojan pentru această inițiativă și că va supune Consiliului Județean transferul celor 2,5 ha de teren Primăriei Oradea. Consider că această locație este una potrivită pentru construirea unui spital nou în municipiu. Primăria Oradea, după preluarea acestui teren, se va ocupa efectiv de demolarea clădirilor abandonate din spate și, împreună cu Spitalul Județean și cu Spitalul Municipal, vom finaliza studiile de prefezabilitate și fezabilitate pentru realizarea acestui proiect. În același timp, colegii mei din cadrul D.M.P.F.I. vor căuta soluții pentru finanțarea din fonduri europene a acestui spital."
Managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp a menționat că necesitatea acestui spital este evidentă, mai ales în această pandemie, pentru că structura spitalului actual nu era pregătită pentru a se confrunta cu o astfel de pandemie sau asemenea evenimente, ceea ce ne obligă ca pe viitor să fim pregătiți.
De asemenea, dr. Carp a anunțat că ideea realizării unui nou spital s-a născut acum două luni și s-au făcut deja toate demersurile necesare pentru ca spitalul să fie materializat. „Spitalul va cuprinde două secții de boli infecțioase: 100 de paturi, 50-50, dar și o rezervă de 50 de paturi în conservare pentru situații epidemice. Totodată, va fi și o secție de pneumologie cu 100 de paturi, cu 30 de tuberculoză, pentru că noua construcție va cuprinde toate acele condiții necesare tratării pacienților cu boli transmisibile, cum este și tuberculoza sau alte boli infecțioase. Spitalul va fi o clădire care va corespunde tuturor cerințelor secolului XXI, saloane de maximum două paturi, presiune negativă, în așa fel încât ca transmiterea aerogenă a virusurilor sau bacteriilor să nu aibă loc și toate cele necesare ca actul medical să se desfășoare în cele mai bune condiții", a spus dr. Gheorghe Carp.
De asemenea, noul spital va avea și o secție proprie de terapie intensivă, o secție proprie de imagistică, precum și computer tomograf și aparat radiologic, a menționat dl. Carp. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:36:39 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)