Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

De ce creează artiștii instalații? Cum se justifică acestea?

In progress

De ce creează artiștii instalații? Cum se justifică acestea?

Vineri după amiază, în Galeriile Reperaj Cetate, a avut loc vernisajul unei expoziții inedite In progress.

În esență, instalația se justifică atunci când artistul simte că mediile tradiționale ale picturii și sculpturii nu sunt suficient de adecvate pentru ceea ce vrea el să exprime. Instalația, pe de altă parte, apare și ca o revolt împotriva discursului artistic tradițional, propunându-și să readucă arta mai aproape de o experiență intuitivă, astfel încât să se conecteze mai direct cu realitatea privitorului. Tehnicile utilizate au potențialul de a implica active publicul, transformând privitorul pasiv într-un participant activ.
Alexandru Antik este prezent la această expoziție cu trei lucrări. Macheta unei discuții familiale este o instalație ironic-documentară care urmărește procesul creativ al instalației, un demers de creație, de la invitația artistului la o expoziție și până la închiderea expoziției respective. Îmbinând într-o dedublare ironic conceptualul și cotidianul, artistul se constituie și ca o instanță exterioară întregului proces, oscilând între contemplare și implicare.
Zsolt Bodoni este prezent cu un proiect multimedia. Este un excepțional Pictor. Avem acces la imaginile pe care acesta le-a creat de-a lungul timpului. Intrând în spațiul proiecției ne conectăm automat și noi la această bază de date, iar succesiunea imaginilor, reglată de pulsul artistului, are un effect kathartic, de vis, halucinant aproape. E ca și cum am intra pentru câteva clipe în mintea artistului, imaginile inoculându-ni-se cu o forță căreia cu greu îi putem rezista.
Pentru a-și construi instalația, intitulată Reconstrucție. Zidire, Rodica Indig a salvat fragmente de stucaturi, vitralii, cenușă, urme ale incendiului Palatului Episcopal din Oradea. Din fragmente/urme ale unei tragedii, acestea se metamorfozează în urme purtătoare ale unei memorii esențiale, urme care trebuie ocrotite pentru că ele trebuie să stea la temelia unicului dialog care poate asigura sănătatea noastră existențială: dialogul dintre trecut-prezent și viitor.
Tripticul vertical al Andreei Buzási (Tryptichon) face aluzii ironice la perspectiva privitorului aflat în fața unei creații artistice, dar și unele mai profunde la condiția omului contemporan.
Această deplasare a accentului dinspre divin spre ego este accentuată în mod subtil și prin modul în care artista folosește foița de aur în cele trei cadre, de la ceva care înconjoară, care impregnează totul (sus) la ceva care este în noi (mijloc), și care a ajuns să fie în cadrul de jos doar un gen de ramă ...
În instalația cu conotații existențialiste delete in advance. Incursiune într-o digestive imposibilă Erzsébet Dobos vorbește despre un cu totul alt gen de memorie. Figurinele  antropomorfe create de artistă sunt contorsionate, purtătoare ale unor ,,cicatrici" care apar ca o consecință inevitabilă a memoriei lumii în care trăim. Dacă ,,cicatricile" incendiului din instalația Rodicăi Indig pot și trebuie salvate, ,,ridicate" în lumină, în acest caz ele dau formă intoxicării cu ,,întunericul" acestei lumi, iar noi ne simțim aliniați alături de aceste personaje ca într-un șir al orbilor din celebrul tablou al lui Bruegel.
Instalația interactivă Miracle of miracles (sharingexercise) a lui Tiberiu Fekete ne invită într-un spațiu care are alura unei ,,săli de jocuri". Miza constă în deconstruirea ,,magiei"/facinației pe care o exercită asupra noastră lumile virtuale. Dacă într-o primă fază devenim captivi, că demîningenioasa ,,capcană" întinsă de artist, acesta ridică puțin cortina, permițându-ne să aruncăm o privire asupra a ceea ce este dincolo de aceasta. Deus ex machina se dovedește a fi doar un ,,simplu", dar de fapt de loc simplu algoritm matematic...
Instalația cinetică Stuf a lui Imre Zoltán se constituie ca o meditație asupra invaziei contemporane a artificialului asupra naturalului. Artistul ne atrage atenția asupra faptului că asistăm la dispariția unei lumi (natura) și înlocuirea acesteia cu o altă lume (artificialul) care doar o mimează pe prima, fiind de fapt o lume falsă, rece ...
All of theabove a Dianei Kovács ne invită într-un spațiu profund amprentat, având drept miză transformarea privitorului într-un participant. Artista și-a propus o abordare urbană, inspirându-se din intensitatea și complexitatea vizuală a vieții de zi cu zi, o reprezentare a haosului vizual al vieții moderne. Smulși din ambientul în care ne simțim confortabil, suntem invitați să facem o plimbare emoțională spre interior.
 
Despre memorie este vorba și în sala în care Márton Katalin deapănă (Po)vestea straturilor. Ce/cine suntem de fapt? Ce altceva decât un rezultat, o rezultantă a memoriei, a acțiunilor noastre zilnice, repetitive, obligatorii, de rutină, care se depun strat peste strat, se suprapun prin succesiunea monotonă a plierii. Adunăm, suprapunem, pliem, iar în cele din urmă ne trezim captivi în spațiu şi timp (viață), într-unul dintre pliurile pe care chiar noi le-am creat. E posibilă evadarea? 
În Amprentă vizuală și spiritualitate Murányi Mihály meditează asupra relației dintre gest si memorie și asupra memoriei gestului, a memoriei amprentelor lăsate de noi de când ne perindăm pe acest pământ. Artistul crede că aceste amprente nu sunt diferite în esență de cele lăsate de omul primitiv, că, chiar dacă în multe privințe am evoluat, în esență, gestul este același.
Barna Péli este un sculptor profund atașat antropocentrismului. Figurile din compozițiile sale sunt agenți activi, articulați întotdeauna în relație cu o dinamică interpersonală.  Fragment-ul său funcționează ca o oglindă. Ceea ce vedem expus este, așa cum îi spune și titlul, un,,fragment" al cărui întreg suntem noi toți. Adept al unei estetici a grotescului, perspectiva sa nu este însă una sarcastic-superioară, ci mai degrabă una asumată din interior. În Fragment, ca de altfel în toate lucrările sale, e vorba despre ,,noi", nu despre un ,,ei". Foarte fin observator al spectacolului uman contemporan și a relațiilor interpersonale, instalațiile sale emană o anumită nostalgie, căldură. Nu este ochiul care judecă la rece, disecă, iar dacă se râde, nu se râde de ei, se râde de noi.
Frământările lui Ludovic Pongrácz sunt frământările artistului în așteptarea inspirației, a acelui primum movens, a motorului care declanșează tot ce înseamnă creație. În așteptarea acestuia, artistul nu poate face altceva decât să pregătească materia. Ideea se caută în afara ei, în materie, iar acționăm deasupra materiei, artistul inevitabil accesează memoria acesteia ...
Este remarcabil modul în care artiștii participanți la această expoziție au reușit să deschidă propunerea curatorială înspre zone pe care conceptul propus de curator nici nu le bănuia inițial. Toate lucrările, fără excepție, chiar dacă rămân în raza conceptului propus, au o serie de conotații de profunzime care le face deschise pentru multiple interpretări pe care publicul este invitat să le descopere.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:38:57 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.