Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Reducerea zgomotului generat de traficul rutier în localitățile traversate de drumurile naționale

Consultare publică C.N.A.I.R. privind

Reducerea zgomotului generat de traficul rutier în localitățile traversate de drumurile naționale

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R.) organizează în perioada 15.01.2021 - 29.01.2021 consultări publice în vederea finalizării Planurilor de acțiune pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier în localitățile traversate de drumurile naționale care au înregistrat un trafic anual mai mare de 3 milioane treceri de autovehicule.

Zonele care pot interesa cetățenii municipiului Oradea, dacă locuiesc în apropierea acestora  sunt:
*sectorul de drum între pozițiile km 5 +835 - km 12+278 situat pe Drumul Național DN 19. Acest sector se află la ieșirea din municipiul Oradea la intersecția cu DJ 191;
*sectorul de drum între pozițiile km 177 - 135 km 180 - 911, situat pe DN 76. Sectorul de drum are următorul traseu: intrare în localitatea Sânmartin, ieșire din localitatea Sânmartin și intrare în municipiul Oradea;
*sectorul de drum între pozițiile km 0+000 - km 1+350 pe centura ocolitoare a municipiului Oradea (la intersecția DN 1 cu DN 19);
*sectorul de drum între pozițiile km 1+350 - km 5-870 situat pe centura de ocolire a municipiului Oradea;
*sector de drum între pozițiile km 11+180 -km 14+120 pe centura de ocolire a municipiului Oradea.
Potrivit art. 34 din Legea 121/2019, la elaborarea propunerilor Planurilor de acțiune, o etapă obligatorie este reprezentată de participarea și consultarea publicului la elaborarea și reevaluarea planurilor de acțiune, încă din faza de inițiere a acestora.
Propunerile de Planuri de acțiune și hărțile de zgomot pot fi consultate la adresele de internet: http://www.cnadnr.ro/ro/transparenta/e-cerere/accesul-la-informatiile-de-interes-public/harti-strategice-de-zgomot și http://management-zgomot.cnadnr.ro.
Orădenii pot transmite un chestionar tip, dar și comentarii /opinii / observaţii privind documentele menţionate, în scris la sediul C.N.A.I.R. S.A. din București, Bdul. Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, cod poștal 010873, prin fax la nr. 021.312 09 84 sau prin e-mail la adresa: management-zgomot@andnet.ro  până la data de 29.01.2021, ora 16.00.

 CHESTIONAR

 După consultarea propunerii de Plan de acțiune pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier vă rugăm să răspundeți la următoarele întrebări necesare finalizării măsurilor de reducere a zgomotului.

Perioada 15.01.2021 - 29.01.2021

 

Sector drum

 

1

Nume și Prenume

 

2

Localitate/Județ

 

3

Date de contact

 

4

Vă rugăm să precizați distanța aproximativă a locuinței dumneavoastră față de drumul național/autostradă.

 

5

Vă deranjează zgomotul generat de traficul rutier?

 

6

Considerați că localitatea/orașul/municipiul dumneavoastră este zgomotos/a datorită traficului rutier?

 

7

Precizați intervalul orar în care apare disconfortul generat de traficul rutier.

 

8

Precizați perioada anului în care disconfortul generat de traficul rutier este mai accentuat.

 

9

În urma analizării Planului de acțiune pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier, sunteți de acord cu măsurile de gestionare și reducere a zgomotului propuse?

 

10

Alte observații/propuneri.

 

Data completării __________________________

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 18:18:08 Ora standard a Europei de Est