Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Orădenii sunt invitaţi să participe la un sondaj european

Alături de pasionații patrimoniului Art Nouveau din Austria, Croația, Serbia, Slovacia și Ungaria

Orădenii sunt invitaţi să participe la un sondaj european

Primăria Oradea prin Instituția Arhitectului Șef (IAS) a câștigat anul trecut un important proiect cu finanțare europeană intitulat „Întărirea identității culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau", acronimul proiectului fiind Art Nouveau 2.

În continuarea proiectului Art Nouveau 1 şi pentru un impact susţinut la nivelul promovării şi protejării patrimoniului Art Nouveau în regiunea Dunării, Institutul Naţional al Patrimoniului, precum și instituțiile partenere, se implică şi în perioada următoare în activităţile de cercetare, programe educaţionale, turistice, de promovare - prin cooperare regională - parte a unui nou proiect în cadrul Programului Transnaţional Interreg Danube al Uniunii Europene.
Scopul acestui proiect, desfăşurat în perioada 2020 - 2023 în parteneriat cu instituţii şi muzee din alte patru state riverane Dunării (Austria, Serbia, Slovacia şi Ungaria), este acela de a consolida identitatea culturală şi patrimoniul Art Nouveau din regiunea Dunării printr-un set de activităţi de cercetare, schimb de bune practici, iniţiative educaţionale, expoziţionale şi de promovare (de la organizarea Zilei Mondiale Art Nouveau la prelegeri online, ghiduri turistice, cataloage, filme şi multe altele). Pentru că patrimoniul Art Nouveau este unul dintre aspectele ce unesc oraşele şi statele de pe cursul Dunării şi care le-au influenţat acestora istoria şi devenirea, partenerii acestui proiect şi-au propus să contribuie - prin cooperare şi schimb de bune practici - la viitorul acestui patrimoniu, asigurat prin redescoperirea, promovarea şi punerea în valoare responsabilă, în acord cu provocările întâlnite şi nevoile comunităţilor patrimoniale din oraşele şi regiunile Art Nouveau.
Consorţiul este alcătuit din nouă instituţii partenere, coordonate de Municipalitatea Oradea (lider de proiect), şi anume: Muzeul Oraşului Oradea  (România);  Institutul Naţional al Patrimoniului (România); Muzeul de Arte Aplicate, Budapesta (Ungaria); MAK Muzeul Austriac de Arte Aplicate, Viena (Austria); MUO - Muzeul de Arte şi Meşteşuguri, Zagreb (Croaţia); Universitatea Slovacă de Tehnologie din Bratislava (Slovacia), Institutul Republican pentru Protejarea Monumentelor Culturale, Belgrad (Serbia) şi Universitatea Kodolányi János, Budapesta (Ungaria).
Obiectivul principal al acestui proiect este promovarea şi punerea în valoare responsabilă şi durabilă a patrimoniului cultural Art Nouveau ca vehicul pentru consolidarea identităţii culturale regionale şi pentru stimularea creşterii economice în regiunea Dunării. În acest scop, parteneriatul regional şi-a definit trei obiective specifice, şi anume: creşterea nivelului de cunoaştere a patrimoniului Art Nouveau în rândul publicul larg, dezvoltarea comunităţii profesionale specializate în Art Nouveau din regiunea Dunării şi profesionalizarea promovării turistice a patrimoniului Art Nouveau. Aceste obiective vor fi atinse prin cooperarea şi schimbul de bune practici constante, de-a lungul celor trei ani de proiect, în rândul profesioniştilor provenind din ţările partenere, reprezentând sectoare şi discipline diverse.
Art Nouveau2 îşi asumă, aşadar, promovarea responsabilă şi durabilă a patrimoniului cultural Art Nouveau ca vehicul pentru consolidarea identităţii culturale regionale şi pentru stimularea creşterii economice în regiunea Dunării.
Pentru a promova mai bine patrimoniul Art Nouveau de la noi din țară și din regiunea Dunării a fost realizat un sondaj european, pe care doritorii îl pot completa pe următorul link:
https://mailchi.mp/cebb620c75fa/lansare-artnouveau-inp?fbclid=IwAR39f-MpQXnv4REZ1WIkgNZwtNoyskjo8vOYlAweHi6EVKLezoWme8YF8KQ

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 18:18:03 Ora standard a Europei de Est