Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Economiștii orădeni s-au calificat pentru etapa națională

În cadrul competiției naționale „Business Plan”

Economiștii orădeni s-au calificat pentru etapa națională

În sala de ședințe a Inspectoratului Școlar al județului Bihor, s-a desfășurat, ieri (vineri, 27 martie 2009), etapa regională (regiunea de Nord-Vest) a competiției naționale „Business Plan”, la care au participat 12 firme de exercițiu din patru județe: Bihor, Cluj, Maramureș și Sălaj. Firma de exercițiu F.E. „Ancient Deco Art” S.R.L. a Colegiului Economic „Partenie Cosma” din Oradea s-a calificat pentru etapa națională.

 În sala de ședințe a Inspectoratului Școlar al județului Bihor, s-a desfășurat, ieri (vineri, 27 martie 2009), etapa regională (regiunea de Nord-Vest) a competiției naționale „Business Plan”, la care au participat 12 firme de exercițiu din patru județe: Bihor, Cluj, Maramureș și Sălaj. Firma de exercițiu F.E. „Ancient Deco Art” S.R.L.  a Colegiului Economic „Partenie Cosma” din Oradea s-a calificat pentru etapa națională.
Câte doi reprezentanți de la fiecare firmă participantă trebuiau să-și prezinte (în power point) firma, punând accent pe  business plan, după cum spune și numele competiției. Comisia regională de evaluare alcătuită din specialiști (reprezentanți de vârf ai Camerei de Comerț și Industrie, Administrației Financiare, Agenției Raiffeisen Bank), precum și reprezentanți ai unor firme de exercițiu, a constatat faptul că în prezentarea propriilor firme, s-a teoretizat prea mult, fiind evidențiate, uneori, lucruri minore... care țin mai mult de imagine (echipa de manageri, vârstă, studii, ba chiar pozele acestora), pierzându-se din vedere esențialul – planul de afaceri, de dezvoltare... care a fost trecut la „index” (cum se spune), or, comisia tocmai asta dorea să afle: ce și-au propus și cum au gândit să acționeze firmele în condiții de criză mondială. Unii trăiesc, gândesc și rămân doar în plan virtual și nu vin cu picioarele pe pământ. În atari condiții de criză, unii își propun profituri irealizabile pentru că vehiculează cu costuri ireale, nu deschid ochii, nu cunosc piața și nu cooperează îndeajuns cu firma - mamă pentru a cunoaște realitatea...
Competiția fiind deschisă (publică), fiecare concurent i-a putut vedea pe toți ceilalți, a auzit întrebările, explicațiile și aprecierile comisiei și a putut trage învățăminte. La prezentarea firmelor au asistat și studenți economiști (studenți de la Facultatea de Științe Economice din Oradea, aflați în practică pedagogică și coordonați de preparator univ. drd Anca Pup, însoțiți în sală de prof. Alice Scarlat – mentorul lor).
 Pe primele trei locuri - firme ale colegiilor economice din Oradea, Baia Mare și Cluj-Napoca
 Prof. ing. Florian Mieluț, inspector școlar de specialitate, gazda și organizatorul principal, s-a arătat mulțumit de competiție, apreciind prestația (imparțialitatea, corectitudinea, profesionalismul) membrilor juriului, precum și efortul depus de secretarul comisiei regionale, prof. Marioara Vașadi, și informaticianul competiției, ing. Florin Kalmar, mulțumindu-le pentru buna colaborare.
Toți concurenții au fost răsplătiți cu diplome de participare. Primii șapte (în ordinea punctajului realizat) au obținut premii și mențiuni.
 Locul I – F.E. „Ancient Deco Art” S.R.L. (de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea) - 94 de puncte
 Locul II – F.E. „Ideal” S.A. (Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, județul Maramureș) - 92 p.
 Locul III – F.E. „Provilact” S.R.L. (Colegiul Economic „Iulian Pop” din Cluj-Napoca, județul Cluj) – 90 p.
 Mențiuni:
 F.E. „Bon-Apetitte” S.R.L. (Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea) – 88 p.
 F.E. „Fire Clay Com” S.R.L. (Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” din Beiuș) – 85 p.
 F.E. „Hobby” S.R.L. (Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea) și
 F.E. „Nero Construct” S.R.L. (Grupul Școlar Agricol din Salonta) – ambele cu 82 de puncte.
 La competiție au mai participat firme de exercițiu din Zalău și Șimleul Silvaniei – județul Sălaj, Marghita, Vadu – Crișului și Oradea.
 Diplomele au fost înmânate de Anca Otilia Popa – directorul Agenției Raiffeisen Bank – și prof. ing. Florian Mieluț, inspector de specialitate – coordonatorul competiției.
 Așadar, firma de exercițiu „Ancient Deco Art” S.R.L. (de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea) va reprezenta regiunea de Nord-Vest la etapa națională a competiției „Business Plan”, care se va desfășura, probabil, în luna iunie la Timișoara, potrivit informațiilor primite de la dl inspector Florian Mieluț. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Economiștii orădeni s-au calificat pentru etapa națională.

Trimite email
sâmbătă, 19 septembrie 2026 la 03:07:10 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album