Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

La Biserica Ortodoxă cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, am avut slujbă arhierească

Astăzi, în cea de-a 6-a duminică după Rusalii,

La Biserica Ortodoxă cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, am avut slujbă arhierească

La invitația părintelui paroh Lele Dan, și a părintelui Laurențiu Lazăr, consilier al Episcopiei, astăzi, 1 august 2021, la Biserica Ortodoxă cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, s-a săvârșit slujbă arhierească, cu participarea și binecuvântarea preasfințitului părinte Sofronie, episcopul Oradiei.

În cea de-a 6-a duminică după sfintele Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum și Scoaterea Sfintei Cruci), a început Postul Adormirii Maicii Domnului.
,,Iisus Hristos a venit să ne vindece... și să ne ierte"!
În cuvântul de învățătură, preasfințitul părinte episcop ne-a vorbit despre vindecare și iertare, dar și despre Postul binecuvântat, de două săptămâni, pe care e bine să-l țină tot creștinul spre folosul său sufletesc (duhovnicesc) și trupesc.
,,Iisus Hristos a venit să ne vindece, vindecare de toată boala și neputința și izgonirea demonilor, dar și să ne ierte păcatele. A venit să ne vindece și să ne ierte! Dar cea mai mare vindecare ne-a dăruit-o prin propria sa moarte pe cruce, prin răstignirea sa, prin care, omorând moartea și păcatul, El, cel fără de păcat, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii, ne-a deschis calea spre Înviere, spre moștenirea Împărăției Cerurilor".
,,Să ne întoarcem fața către Dumnezeu..."
Mulțumind preasfințitului părinte episcop Sofronie pentru slujba arhierească, părintele paroh Lele Dan a ținut să-i mulțumească și pentru încrederea investită, numindu-l și responsabilizându-l în ctitoria acestei biserici, care a pornit să se nască la mijlocul lunii octombrie 2008, odată cu punerea pietrei de temelie, de către părintele episcop Sofronie, dar lucrările au început după un an (în 2009), iar după nouă ani, părintele Dan Lele a intrat să slujească în biserică. În urmă cu doi ani, au început lucrările de pictură, de către o familie de pictori din Cluj-Napoca (fam. Bogdan). ,,Sperăm ca peste doi ani, să poată fi îmbrăcată această ,,mireasă a lui Hristos", care este biserica noastră cu această frumoasă pictură, a precizat părintele Lele. Aș vrea, iubiții mei, să vă pun la suflet ceea ce ne-a spus părintele episcop, astăzi, în cuvântul de învățătură. Pentru că, iată, am intrat în Postul Adormirii Micii Domnului: ,,Să lăsăm toate greutățile, să lăsăm toate gândurile cele rele. Să ne întoarcem fața către Dumnezeu și către preasfințita Maică Născătoare de Dumnezeu". Multe sunt încercările prin care trec mulți frați de-ai noștri"; iar părintele a dat exemplul unui tată  copleșit de durere când a aflat că fiul său de doi ani (,,un biet înger" - vorba părintelui) a fost diagnosticat ca având leucemie.
Revenind la ,,microfon", preasfințitul părinte episcop Sofronie ne-a furnizat câteva date legate de construirea bisericilor în România. În cei 100 de ani de la Marea Unire (de la 1 Decembrie 1918), ,,în România s-au construit 303 biserici și capele (paraclise) ortodoxe, iar până atunci aveam 202. Acum avem 505. Această biserică are ca model o biserică din Tesalonic, din cetatea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir", a conchis preasfințitul părinte episcop Sofronie.
Felicitări Corului Bisericii ,,Ioan Iacob Românul"!
Revenind la slujba arhierească de astăzi, dorim să felicităm Corul Bisericii ,,Ioan Iacob Românul"care a cântat dumnezeiește, sub bagheta doamnei profesor Loredana Pantea...
În zilele următoare, dorim să vă facem cunoscut acest cor prin vocea doamnei profesor Loredana Pantea (dirijorul corului).
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (63 de poze) în Galeria foto: La Biserica Ortodoxă cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, am avut slujbă arhierească.

Trimite email
luni, 25 mai 2026 la 05:11:53 Ora de vară a Europei de Est