Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Tinerii cu nevoi speciale din Oradea vor putea socializa într-o grădină incluzivă

Din ședința Comisiei Municipale de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului

Tinerii cu nevoi speciale din Oradea vor putea socializa într-o grădină incluzivă

Un loc special destinat persoanelor cu nevoie speciale se va realiza în Oradea, în perioada următoare, ca urmare a unei inițiative a Asociației „Parteneriat pentru Educație".

Printre proiectele care urmează să se implementeze în oraș se regăsește și ridicarea unui nou lăcaș de cult, dar și a unui centru social pentru vârstnici. Totodată, un edificiu important al orașului intră într-un amplu proces de reabilitare.
În ședința Comisiei Municipale de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului (C.M.U.A.T.) Oradea din 12 august au fost analizate 50 de lucrări, dintre care 21 în comisia mare C.M.U.A.T. și 29 în subcomisia operativă. Vă prezentăm trei dintre cele mai reprezentative proiecte analizate de către specialiștii comisiei.
Grădină incluzivă
Tinerii cu nevoi speciale din Oradea se vor putea bucura de un loc destinat socializării. O grădină incluzivă se va construi în zona Pieței Rahova din oraș.
Asociația „Parteneriat pentru Educație" a solicitat și primit aviz favorabil din partea specialiștilor comisiei C.M.U.A.T. pentru proiectul ce prevede amenajarea unei grădini publice. Aceasta va conține diferite zone de agrement și petrecere a timpului liber. Astfel, se va evidenția o zonă de socializare centrală de 85 metri pătrați, spațiu destinat jocurilor, atelierelor de pictură, activităților de modelare plastică, biliard și ping-pong pe o suprafață de 93 metri pătrați. Va fi amenajată și o zonă pentru bar deschis în suprafață de 32 metri pătrați cu spații de depozitare aferente, o scenă în aer liber pentru spectacole și video proiecții pe o suprafață de 34 metri pătrați, precum și grupuri sanitare.
Locul va fi prevăzut cu rame de urcare și coborâre pe structură ușoară din lemn sau dale din beton elicopterizat. Grădina va fi delimitată de proprietățile din jur printr-un spațiu verde cu rol de antifonare.
Biserică și centru pentru vârstnici
O nouă biserică și un centru destinat persoanelor vârstnice vor fi construite de către parohia Sfântul Anton Oradea. În acest sens s-a obținut avizul Arhitectului Şef privind construirea unei biserici în Piața Bobâlna, numărul 10. Terenul a fost studiat printr-un Plan Urbanistic Zonal, aprobat cu HCL 269/2014, prin care terenul a fost destinat unei zone de instituții și servicii pentru construire biserică și centru social. Dezvoltarea se va realiza etapizat, într-o primă etapă fiind construită biserica.
Capelă în reabilitare
Ridicată la mijlocul secolului al 18-lea, pentru ordinul mizericordienilor, capela „Îngerii păzitori ai mizericordienilor" din Oradea, situată pe strada Republicii nr. 33 intră într-un amplu proces de reabilitare. Astfel, se vor executa reparații la tencuielile interioare și exterioare, refacerea integrală a finisajelor navei, domului și turnurilor, înlocuirea elementelor degradate ale scărilor de acces, refacerea planșeelor interimare ale turnurilor etc. Unicitatea acestui edificiu este dată de cupola eliptică situată pe axul central. (B.P.)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 18:18:13 Ora standard a Europei de Est