Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

,,Familiile cu copii cu dizabilități psihice și mintale din România: nevoi și soluții”

Dezbatere, organizată de senatorul Adrian Hatos

,,Familiile cu copii cu dizabilități psihice și mintale din România: nevoi și soluții”

Vineri, 8 iulie 2022, senatorul PNL Adrian Hatos a organizat, în format online, o dezbatere cu titlul ,,Familiile cu copii cu dizabilități psihice și mintale din România: nevoi și soluții".

La 31 decembrie 2021 erau 10.203 copii cu dizabilitate mintală și 18.280 de copii cu dizabilitate psihică în România, conform datelor oferite de INS. Mulți dintre acești copii au fost diagnosticați cu tulburări din spectrul autist. ,,Suferința acestor copii și a familiilor acestora, oricum greu de imaginat, este agravată de funcționarea defectuoasă a instituțiilor, inclusiv de accesul dificil la servicii medicale. În acest context, nu este de mirare faptul că mai multe solicitări în acest sens, adeseori referitoare specific la accesul la servicii stomatologice, au ajuns în spațiul public. Nu am stat pasivi și am demarat mai multe acțiuni menite a veni în întâmpinarea acestor probleme, începând cu investigarea sistematică a nevoilor familiilor cu copii cu dizabilități mintale și psihice și cu elaborarea unor soluții la doleanțele acestora", a declarat senatorul Adrian Hatos.
Din aceste considerente, întâlnirea de vineri, 8 iulie, a urmărit atât prezentarea rezultatelor unui sondaj realizat cu 223 de părinți (192 mame și 31 tați) ai unor copii diagnosticați cu TSA (cu vârsta cuprinsă între 2-18 ani) din România, cât și identificarea, cu reprezentanți ai părților interesate, a unor soluții de politică destinate acestor copii și părinților lor.
Rezultatele studiului, incluse într-un Raport care poate fi accesat la adresa https://socioumane.ro/2022/07/07/studiu-privind-nevoile-copiilor-cu-tulburari-de-spectru-autist/, a fost realizat de o echipă de la Școala Doctorală de Sociologie din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea, formată din prof. univ. dr. Adrian Hatos, conf. univ. dr. Claudia Bacter, asist. univ. dr. Adela Lazăr, lect. univ. dr. Ioana Sîrbu și drd. Beata Fatime Gyarmati. Concluziile cercetării arată, printre altele, că nevoile copiilor cu TSA vizează, prioritar: accesul în aria domiciliului la servicii precum ateliere protejate, centre de tip respiro, centre de terapii specifice, la unități protejate de încadrare a tânărului în muncă și la centre rezidențiale. Nevoile de asistență medicală și psihosocială ale persoanelor cu autism sunt complexe, iar greutățile părinților care au copii cu TSA sunt atât de natură financiară, cât și de natură emoțională. Părinții prioritizează serviciile precum centrele de terapii specifice, psihologice/logopedice/stomatologice (inclusiv inhalo-sedarea), de neuro-psihiatrie și atelierele protejate pentru a fi decontante din bugetul de stat. ,,Doresc să le mulțumesc, pe această cale, și organizațiilor - Asociația SOS Autism Bihor, Help Autism, Autism Voice și FEDRA - care ne-au sprijinit în contactarea părinților vizați de cercetarea noastră", a afirmat prof. univ. dr.  Adrian Hatos.
Prezentarea rezultatelor studiului a fost urmată de o dezbatere dinamică, consistentă, de aproximativ o oră și jumătate, la care au participat atât reprezentanți ai autorităților publice naționale și locale, ai ONG-urilor, ai Universității din Oradea - implicați în cercetare, cât și ai UMF Carol Davila București, și-i amintim pe: șef de lucrări dr. Raluca Ioan, senator PNL; Arina Moș, viceprimar al Municipiului Oradea; Florica Cherecheș, fost președinte al ANPDPD; conf. univ. dr. habil. Claudia Bacter, Universitatea din Oradea; Gabriela Plopeanu, președinte FEDRA și președintele Asociației Copiii de Cristal, Brașov; Daniela Bololoi, președintele Asociației Help Autism, Simona Zlibuț, președintele Asociației SOS Autism Bihor și vicepreședinte FEDRA; Mariana Sîrbu, Asociația Help Autism; Cristian Ispas, președintele Fundației Special Olympics Romania; dr. Ioana Baltag, de la Special Smiles Romania.
Dezbaterea a generat identificarea unei serii de măsuri necesare, pe care parlamentari, autorități și ONG-uri, împreună, vor face demersurile pentru a le implementa, prin mecanisme de control parlamentar, pe de o parte, dar și prin elaborarea și promovarea unor inițiative legislative sau susținerea unor elemente de politică la nivel executiv. Modificările privesc implementarea concretă a legislației actuale în domeniu, dar și modificări ale legilor sau inițierea unor noi programe, toate în direcția creșterii accesului la servicii medicale și de terapii specifice pentru copiii cu TSA, dar și a altor servicii pentru părinții cu copii cu TSA, precum și încurajarea și promovarea bunelor practici locale și naționale referitoare la furnizarea acestor servicii, inclusiv prin creșterea finanțării publice. La final, a fost apreciată calitatea intervențiilor și utilitatea acestor dezbateri, iar cei doi parlamentari PNL au asigurat participanții că se vor consulta, în continuare, cu părțile interesate în etapele următoare ale demersurilor lor în favoarea familiilor cu copii cu tulburări din spectrul autist.                       
Biroul parlamentar al senatorului Adrian Hatos

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 00:43:24 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)