Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Centrală geotermală cu pompe de căldură - proiect în premieră națională

Un nou pas spre independenţa energetică a Oradiei

Centrală geotermală cu pompe de căldură - proiect în premieră națională

Municipiul Oradea va ajunge la finalul anului 2024 să crească aportul de apă geotermală în rețeaua de termoficare de la 5%, cât este în prezent, la 20-25%, datorită proiectelor pe fonduri europene care vizează valorificarea resurselor regenerabile.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a făcut vineri, 16 septembrie 2022, împreună cu primarul Florin Birta, o vizită în teren, la șantierul  proiectului: „Valorificarea energiei geotermale în asociație cu pompe de căldură, pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în cartierul Nufărul I - Oradea".
Beneficiarii proiectului - aproape 14.000 de orădeni și peste 6000 de apartamente
„Marcăm azi un moment important în ceea ce înseamnă sistemul de încălzire al orașului, mai ales dacă ținem cont de situația crizei energetice din toată Europa. Îi mulțumesc domnului ministru Marcel Boloș pentru prezența sa la Oradea, acest proiect, ca multe altele, având amprenta domniei sale. Dacă în decembrie 2020 semnam contractul de finanțare pentru acest proiect, iată-ne azi, tot alături de ministrul Marcel Boloș, pornind efectiv lucrările", a precizat primarul Florin Birta.
Proiectul este finanțat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 6 - Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon.
Beneficiarii direcți ai acestei investiții sunt cei 13.625 de locuitori ai cartierului Nufărul 1, respectiv 6.217 apartamente, plus instituții publice și agenți economici care au spații comerciale la parterul blocurilor din cartier.
Lucrările sunt executate de asocierea S.C Elsaco Electronic S.R.L și S.C Energomontaj S.A., termenul de execuție fiind de 24 de luni.
Valoarea totală a proiectului este de 20 milioane de euro, din care 15 milioane euro sunt finanțați prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, iar 5 milioane reprezintă contribuția municipiului Oradea.
Premieră națională pe partea de inovație
Ministrul Marcel Boloș a subliniat faptul că acest proiect este o premieră pentru România și a felicitat autoritățile locale pentru acest lucru: „Mă bucur să mă aflu azi aici la Oradea, la demararea acestui proiect, care este o premieră națională pe partea de inovație. Practic, acest proiect marchează începutul implementării unei infrastructuri inovative la nivelul municipiului Oradea. Vorbim de o centrală geotermală cu pompe de căldură, o soluție tehnică inovativă pentru utilizarea apei geotermale, care va contribui la independența energetică a municipiului. Felicit Primăria Oradea, aceasta fiind prima primărie din țară care a luat în serios problema autonomiei energetice, devenind astfel un model în utilizarea apei geotermale la randamente energetice mari. Astfel, îi îndemn pe toți cei care azi conduc comunități locale să apeleze cu încredere la fondurile pe care le avem alocate, mai ales că avem condiții de finanțare extrem de favorabile".
Soluția tehnică a proiectului prevede creșterea cantităţii de energie geotermală, care se va face prin exploatarea apei geotermale în sistem „dublet" ( două sonde de producţie + două sonde de injecţie), care presupune extragerea apei din cele două sonde de producţie, dirijarea acesteia în staţia termică geotermală şi, după cedarea căldurii către agentul termic, injectarea acesteia în zăcământ prin două sonde de injecţie.
Centrală geotermală cu două staţii de reinjecţie şi 277 de mini-puncte termice
Realizarea acestei investiţii presupune creșterea ponderii energiei din resurse regenerabile (apă geotermală + pompe de căldură), aceasta echivalând cu reducerea emisiilor de CO2 şi altor noxe în atmosferă.
Investiția este împărțită în patru mari obiecte:
- obiectul 1 - realizarea rețelei de transport pentru agent termic și apă geotermală;
 - obiectivul 2 - realizarea stației termice geotermale + două stații de reinjecție;
- obiectivul 3 - realizarea unui foraj nou de producție a apei geotermale cu o adâncime de cca. 2800-2900 m, dotat cu o pompă de extracție în zona străzii Meiului (în spatele Bisericii Ortodoxe);
- obiectivul 4 - realizarea a 277 de mini-puncte termice.
„Efectele acestor proiecte care vizează creșterea aportului de apă geotermală în municipiul Oradea se vor vedea în faptul că vom consuma mai puțin gaz, vom polua mai puțin și va trebui să producem mai puțină energie termică din alte surse, crescând astfel sursa de energie regenerabilă. Prin proiectele pe care le avem pentru următorii ani dorim să creștem și mai mult aportul de apă geotermală, undeva la peste 50% până în anul 2030", a completat primarul Florin Birta.
Proiectul „Valorificarea energiei geotermale în asociație cu pompe de căldură, pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în cartierul Nufărul I - Oradea" se înscrie în liniile strategice asumate de municipiul Oradea de a moderniza toate componentele necesare funcționării adecvate a sistemului de încălzire și de alimentare cu apă caldă menajeră, de a diversifica sursele de producere a energiei necesare orașului precum și de a valorifica la un nivel superior energia regenerabilă de care dispune orașul. 

Trimite email
luni, 21 septembrie 2026 la 00:09:33 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!