Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Oradea - etnie, națiune, confesiune’’

Mai mult decât un simpozion școlar și eveniment de diseminare

,,Oradea - etnie, națiune, confesiune’’

Aplicat ca mini-grant, finanțat de The Olga Lengyel Institute (TOLI), proiectul colaborativ ,,Oradea, oraș multicultural / Patrimoniul local - bijuteria identității naționale" (Oradea multicultural city/Local heritage the jewel of national identity), desfășurat de Colegiul Național ,,Mihai Eminescu"- prof. coordonator Daniela Sopota și Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr"- prof. coordonator Livia Ghiurcuța, care a avut drept scop valorizarea patrimoniului cultural al acestei urbe de la granița de vest a României, patrimoniu la care și-au adus o însemnată contribuţie evreii orădeni, a ajuns la moment de bilanț, marcând prin Simpozionul școlar - referate și proiecte, evenimentul de diseminare a frumoaselor activități desfășurate din luna februarie, până în prezent.

În ansamblu, proiectul, fără a scoate din context și celelalte etnii care locuiesc în acest multicultural oraș, un veritabil ,,cuib de cultură", a promovat prin activitățile desfășurate, pacea, respectarea drepturilor și libertăților omului, prețuirea valorilor trecutului, toleranța, empatia, responsabilitatea și cetățenia activă pentru a oferi tinerilor o imagine cât mai apropiată de adevărul istoric. Timp de 10 luni, am predat în antiteză lecția Holocaustului cu lecția democrației, declarându-ne mulțumite acum, prin atingerea scopului educațional.
Așadar, la vreme de recoltă în brumar, în sala de festivități a Colegiului Național ,,Mihai Eminescu'', vineri, 11. 11. 2022, s-a desfășurat activitatea principală a proiectului, intitulată generic ,,Oradea - etnie, națiune, confesiune'' (Oradea ethnicity, nation, confession). Gândită ca simpozion școlar, activitatea a reunit o suită de proiecte și referate care au suscitat interesul participanților și au stârnit admirația față de cei care le-au expus.
Într-o atmosferă elegantă, sobră dar cu o vădită amprentă tinerească, dată de prezența liceenilor din școlile partenere, pe parcursul celor două ore și jumătate, emoția, furia, exuberanța, bucuria, revolta, satisfacția au fost câteva dintre sentimentele care s-au evidențiat și celui mai puțin cunoscător a personalității umane.
Ne-am străduit, sperăm, ca de obicei, să fim ospitalieri și drept răsplată, calitatea invitaților a fost una pe măsură. După primirea și înregistrarea participanților, am deschis lucrările simpozionului, cu domnul Prim Rabin Shraya Kav, care de altfel, a fost o surpriză, extrem de plăcută, dumnealui fiind și cel care ne va prefața materialul editat electronic, în curs de apariție. Deschis, jovial, foarte aproape de copiii pe care i-a întâlnit în câteva rânduri în răstimpul derulării proiectului, fie la Sinagoga Ortodoxă, fie la Mausoleul Holocaustului, domnul Prim Rabin i-a cucerit prin simplitatea discursului și greutatea mesajului transmis, de toleranță, acceptare și pace.
Doamna Alexandrina Chelu-Schorr, o prezență nu doar fascinantă, ci și foarte bine documentată pe tema evenimentului, a transmis mesajul domnului Robert Schoor, director al Departamentului de Cultură în cadrul Federației Comunităților Evreiești din România și director JCC Oradea, cel care ne-a mijlocit și facilitat, începând cu Acordul de Parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Oradea, majoritatea activitățile din proiect.
Asociația Tikvah, prin toate activitățile întreprinse, a fost continuu o sursă de inspirație, atât pentru copii, cât și pentru profesorii coordonatori. Ne-am bucurat de prezența doamnei Emilia Teszler, într-o activitate desfășurată pe zoom, cu ocazia comemorării Evei Heyman, copiii celor două școli ascultând-o cu mult interes și adresându-i întrebări și de asemenea, în cadrul simpozionului, prestația dumneaei, a înmărmurit audiența.
Doamna director al Colegiului Național ,,Mihai Eminescu'', Livia Muntean, profesor de istorie, a prezentat o sinteză a activității dumneaei, în problema Holocaustului, într-un material intitulat ,,Predarea Holocaustului, o experiență profesională și nu numai ...'', stârnind aplauze de admirație pentru formarea solidă și consistentă, în mari centre de studiu al iudaismului.
Doamna director adjunct al Colegiului Național ,,Mihai Eminescu'', prof. Agoston Palko Emese, a pregătit un referat intitulat ,,Oradea, orașul lui Sfântul Ladislau'' (Nagyvárad, Szent László városa), reliefând contribuția etniei maghiare la construcția istorică a urbei de pe Crișul Repede.
Doamna prof. dr. Livia Ghiurcuța a realizat o sinteză a proiectului nostru colaborativ, obiective, competențe, evidențiind atât activitățile realizate împreună, cât și cele ale lăzăriștilor, dedicați, implicați și destoinici.
Deosebit de apreciate au fost prezentările elevilor celor două școli, din partea Liceului Teoretic ,,Aurel Lazăr", Alexandru Lazăr, Mariabela Bradea-Pintiuța Mariabel și Anastasia Bereanu, fetele având ca temă, prezentarea cu titlul: ,,Păsări în colivie'', susținută de machete demonstrative și de superbi trandafiri comemorativi, realizați din hârtie și distribuiți elevilor din sală, de către o reprezentantă a etniei române și una a etniei rome, îmbrăcate în costume populare autentice, ca simbol al sprijinului acordat evreilor și romilor bihoreni, în perioada deportărilor, de către cetățenii de etnie română.
Gazdele au încheiat seria prezentărilor prin prestația absolut remarcabilă a elevului Vlad Munteanu, care a surprins audiența cu fervoarea susținerii drepturilor omului, în toate timpurile istorice, în referatul intitulat, ,,Apel la morală și sensibilitate''.
Maria Bobotan a încântat prin sensibilitate și candoare, în prezentarea stilizată a experienței personale în studiul Holocaustului, citind mult despre acest subiect, participând activ, la toate momentele proiectului.
Alexandru Dafin Ardelean, pasionat de istorie în general, de cea a evreilor, (prin tangențe familiale), în special, a așternut în file de referat, studiul personal, în teren, alături de colegii lui, cu prețioasele informații bibliografice, despre sinagogile orădene, în lucrarea ,,Oradea, un oraș al sinagogilor''.
Atât copiii cât și participații la simpozion, au fost răsplătiți cu diplome și drept grăitoare cărți, în strânsă legătură, cu tema zilei, a anului.
            O activitate pe cât de frumoasă, pe-atât de prețioasă, care a durat cât timp au ars lumânărelele pitite pe frunze ruginii, în buza scenei, cu sens de amintire veșnică pentru ei..., cei care au plecat. Amintirea lor însă, rămâne, precum pietricelele presărate printre lumânări și frunze. Pentru ei și pentru a nu mai fi o astfel de filă în istoria lumii, noi, dascălii, ne vom continua misiunea și vom cultiva valori ...
,,Singurul scop al educației este să transforme oglinzile în ferestre", spunea Sydney Harris.
Prof. coordonator Daniela Sopota
 
Mai mult decât niște elevi și copii!
Participând la deschiderea evenimentului, văzând atmosfera, ascultându-i pe copii dialogând, urmărind reacțiile lor și discursurile de început, precum și alocuțiunea Prim Rabinului Shraya Kav, ni s-a părut că am nimerit într-o sală de instanță, la o judecătorie, cu jurații în față și cu mult popor în sală, dar nu pentru a-i asculta pe jurați, ci pentru a-și prezenta fiecare punctul de vedere, documentat prin cercetare... Pentru elevii-copii a fost un prilej nu atât de diseminare, cât de autoevaluare, un exercițiu de înfrângere a tracului inerent și de declanșare a resortului interior pentru a realiza un act de oratorie.
O elevă chiar a îndrăznit să iasă în față, să vorbească la microfon cu o dezinvoltură și seninătate demne de o bravură personală, convinsă fiind că merită să devii lider...!
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (60 de poze) în Galeria foto: ,,Oradea - etnie, națiune, confesiune’’.
Pe Facebook, veți putea viziona și două momente video.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:49:46 Ora de vară a Europei de Est