Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

EMINESCU - 173. Povestea copilăriei - de la bunici la nepoţi

Marginalii la o experienţă inedită

EMINESCU - 173. Povestea copilăriei - de la bunici la nepoţi

Lunga timpului cărare ne dovedeşte încă o dată că lucrurile sunt repetabile. La mijloc de ianuarie, cinstim iarăşi, la Beiuş, memoria Poetului nostru Naţional - Mihai Eminescu.

Poetul Nepereche a prins în metafore măiestrite, spiritualitatea poporului român. A început această exprimare încă din vremea copilăriei pe care ursitoarele i-au hărăzit-o  de farmec plină  în spațiul mirific al Ipoteștilor. 
            Ne-am propus, pentru această întâlnire inedită, să evocăm adevărata  școală a Ipoteștilor, care i-a dezvăluit poetului  o natură mirifică, înţelepciunea şi tradițiile româneşti.
Proiectul intitulat „EMINESCU - 173. Povestea copilăriei - de la bunici la nepoți" se încadrează în Domeniile de Educaţie culturală pentru adulți/ pensionari și elevi, Cultură şi civilizaţie românească, fiind omagiată şi Ziua Culturii Naţionale. Grupul ţintă al activităţii a fost format din 20 de pensionari, membri ai AARP Beiuş şi 40 de liceeni - ca actanţi; 100 de elevi, cadre didactice, pensionari din Zona Beiuș-Vașcău, membri ai comunității locale - ca spectatori.
Ne-am imaginat că trebuie să depănăm firesc povestea copilăriei lui Eminescu, de la bunici la nepoţi. Împreună, au intrat, prin proză, poezie şi muzică în universul Ipoteștiului atât de iubit de poet, încât a parcurs  pe jos, de mai multe ori, cei 100 de km care îl înstrăinau la Cernăuți.
Ne dorim ca aceste clipe pline de strădanie să rămână în memoria colectivităţii locale şi ne gândim la fundamentarea unei tradiţii de evocare eminesciană inedită, care să-i atragă pe elevi şi pensionari în lumea cărţii şi în desluşirea misterelor realizării unui spectacol, în concordanţă cu particularităţile de vârstă ale actanţilor.
Pentru început, am pus în scenă Povestea copilăriei lui Mihai Eminescu, la împlinirea a 173 de ani de la naşterea Poetului. Deschizând cărţile, am citit şi recitit împreună pagini cunoscute, pagini inedite, fiecare generaţie având dreptul cunoaşterii biografiei şi creaţiei eminesciene. Pensionarii și elevii au realizat, sub atentă coordonare, conexiuni între elemente biografice şi creaţia poetică a personalităţii omagiate. Au cunoscut o parte din sufletul românesc şi au redescoperit faptul că lectura trebuie să rămână o abilitate de viaţă. Subliniem încă o dată efortul adolescenţilor de a se ridica la înălţimea acestui moment, în parteneriat cu seniori ai urbei noastre, de a aduce omagiu celui care s-a şi ne-a ridicat la nivelul universalităţii.
            Omagierea Poetului Nepereche și sărbătorirea Zilei Culturii Naționale s-a dorit a se face prin valorificarea și promovarea potențialului uman al urbei - pensionari și elevi. Cei aflaţi la vârsta a treia rămân, de cele mai multe ori, într-un con de umbră social. Cu această ocazie au demonstrat dorinţa de implicare în viaţa colectivităţii, un potenţial uman şi cultural valoros.
            Activităţile propuse au fost complexe: cerc de lectură; redactarea materialelor tematice, a scenariului spectacolului; material documentar PPT - Copilăria lui Eminescu; cor; spectacol omagial cu public; vizitarea Muzeului etnografic al Colegiului Vulcanist. Remarcăm prezenţa domnului profesor Teodor RIF, acest Magister al Vulcaniei, care a susţinut o valoroasă conferinţă despre sensurile cuvintelor copil, copilă, ilustrate prin versuri eminesciene.
            Considerăm că, din activităţile proiectului, au câştigat: pensionarii și elevii implicaţi direct; profesorii coordonatori, prin îmbunătăţirea prestaţiei profesionale; spectatorii - elevi și adulți, instituțiile partenere, în esenţă membrii colectivității locale. Poezia, proza, muzica au şters contradicţia dintre generaţii, bunicii şi nepoţii socializând şi petrecând împreună timp liber în mod creativ şi atractiv, pentru a participa la viaţa culturală a şcolii şi a oraşului.
            Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului, prof. Elena OJICĂ, s-a bucurat de colaborarea cu prof. Gabriela VESCAN, dirijor al Corului Colegiului Vulcanist, care a asigurat conducerea muzicală a spectacolului.
Geo Bogza îl socotea pe Mihai Eminescu darul făcut de Dumnezeu poporului român. Au aplicat înţelepciunea proverbului Dar din dar se face Rai şi ne-au favorizat aceste momente emoţionante: d-na prof. Mihaela ILIEŞ, directorul Colegiului Naţional „Samuil Vulcan", dl. Gabriel OJICĂ, preşedintele Asociaţiei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „UNIREA" Beiuş, domnului Gabriel POPA, primarul Municipiului Beiuş - instituţii partenere.
Prof. Elena-Olivia OJICĂ
Foto: prof. Diana Roman, eleva Ioana Goilean
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: EMINESCU - 173. Povestea copilăriei - de la bunici la nepoţi.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 05:20:21 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)